Oarecum student în Belgia

În 2020 a.c., proaspătul virus Covid-19 devine vedetă. Țările au reacționat la popularitatea sa, în luna martie, prin închiderea a tot ce este posibil: de la granițe până la...
Viena

În 2020 a.c., proaspătul virus Covid-19 devine vedetă. Țările au reacționat la popularitatea sa, în luna martie, prin închiderea a tot ce este posibil: de la granițe până la spații publice… unele țări au închis inclusiv parcurile. La propriu ne punem cu toții măști; izolarea înlocuiește sarea în bucate.
La jumătatea lunii martie, după ce facultatea s-a mutat online, m-am întors în România. Rutina s-a schimbat complet, cursurile le primesc sub forma unor înregistrări, iar seminarele se țin pe zoom. Este mai flexibil programul, îl pot modela după capriciile mele… dar lipsește naturelul simțitor. Se pierde ceva când nu mai respiri același aer.
Prefer „haz de necaz” decât bocitul simfonic. Copacii încă înverzesc, soarele încă prăfuiește blocurile comuniste în auriu, internetul merge, există whatsapp. Pot da și alte motive pentru a fi fericit. De ce îmi justific fericirea? Poți fi fericit și fără motiv… omul fericit prin excelență nu își pune „motive” ca obstacole… este bucuros și atât. Sunt ani lumină până când să ating starea aceasta de grație.
Pe lângă tot ce am făcut, tot ce a ținut de mine, norocul m-a cărat în stânga sau în dreapta. Un boschetar, un orfan, un bătut de mamă, un refugiat aș fi putut fi. Întâmplarea de a fi… îți deschizi ochii, te dezvolți, faci parte dintr-o lume pe care nu ai ales-o. Lumea nu este o bandă rulantă care își urmează traseul linear, constant, lipsit de haos. Atomii dansează, muștele mor, mii de factori modelează forma spațiului. Pentru a atinge un pix, piulițele angrenajului organic în care sălășluiesc transmit impulsuri electrice.
Lumina atinge anumiți nervi din ochi, aceștia transmit un impuls electric la creier și tot așa. Impulsul apare prin schimbarea de polaritate a neuronilor, cu ajutorul atomilor de sodiu. Gândiți-vă la câte se întâmplă în interiorul fiecărei celule și a fiecărei galaxii. Complexitatea, neprevăzutul, frumosul, simplitatea, adevărul și minciuna apar la fiecare pas. Toate sunt în fața noastră, în noi, lângă noi. Precum gust un desert fin, așa ar trebui să simt viața, adică să fiu atent, să ascult și să fiu surprins.
În anumite zile nu se întâmplă nimic special, totul decurge monoton. Respir, mănânc, învăț, merg pe afară la alergat în jurul parcului, mă uit la televizor și dorm. Am început să mă uit la cursul de biologie socială a lui Sapolsky, profesor la Stanford. Chiar mișto, îți explică detaliat și clar, te face să trăiești ce îți spune.
Cursul îți descrie comportamentul uman prin prisma ramurilor diferite ale biologiei. Am văzut doar video-urile despre biologie evoluționară, care spune grosso modo, că tot ce facem este pentru a ne reproduce genele. Sapolsky prezintă și criticile aduse biologiei evoluționare.
„Scrisul te eliberează”… într-adevăr, te scoate din închisoarea trupului și te înalță pe culmile spiritului. Corpul nu este o cușcă, ci doar modalitatea prin care existăm și interacționăm. Este stângaci uneori, dar măcar merge. Nu o să pun întrebarea lui Thomas Nagel: „Cum este să fii un liliac?”, ci „Cum este să fii floarea soarelui?”, adică cum se simte să mesteci lumină, să îți bată viața cât mai puternic în piept, să te lași cuprins de soare, de o căldură intimă. Ce facem când soarele este răpit de nori?
Așteptăm sau ne înălțăm până când ieșim din atmosferă și atingem cu petalele sateliții. Unii s-au plictisit de soare, vor mai mult, vor tot universul, însă totul, inclusiv digestia, este un mister. Nu înseamnă că nu știm nimic, căci misterul și cunoscutul nu sunt opuse, ci împreună.

de Radu D. Nedescu

Viena
Categorii
Sens GiratoriuBelgia
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole