Omagiu lui George Enescu la a 23-a ediţie a Academiei Sighişoara

Lucrările celui mai mare compozitor român, George Enescu, au reprezentat mereu un punct de referinţă în programele concertelor organizate în cadrul Academiei Sighişoara. Începând cu ediţia din acest an,...
Viena

Lucrările celui mai mare compozitor român, George Enescu, au reprezentat mereu un punct de referinţă în programele concertelor organizate în cadrul Academiei Sighişoara. Începând cu ediţia din acest an, festivalul-şcoală ce va avea loc în perioada 1-14 august 2016 îşi propune începerea unui proiect prin care viaţa şi opera lui George Enescu să se afle în atenţia publicului şi înafara anilor omagiali dedicaţi maestrului. De altfel, marele compozitor a susţinut la Sighişoara, în 12 decembrie 1931, alături de orchestra Societăţii de muzică din Sighişoara dirijată de Victor Lekisch, un concert în care a interpretat fragmente din lucrări de Bach şi Beethoven, iar în calitate de compozitor şi-a prezentat „Poema română”.

Primele cinci concerte din acest an ale Academiei se vor desfăşura sub titulatura Enescu în Europa şi vor propune publicului o călătorie prin intermediul muzicii lui George Enescu, a contemporanilor săi şi nu numai în Elveţia, la Viena şi Paris şi în România.

Potrivit muzicianului Alexandru Gavrilovici, director artistic al Academiei Sighişoara şi preşedinte al Asociaţiei Cultura Viva Sighişoara, „Academia Sighişoara, ca oricare for de cultură muzicală din România, trebuie să fie prezentă în această <mişcătoare mişcare> generată de necesitatea de a aduce un tribut corespunzător unui titan al muzicii universale. În ultimii ani, lucrările maestrului George Enescu au reprezentat un adevărat punct de referinţă în programele Academiei Sighişoara. Ne gândim că tocmai în anii care nu sunt numiţi oficial „ani Enescu”, aportul Academiei Sighişoara poate fi mai util, mai eficient. Aceste programe le vom numi Enescu în Europa. La alcătuirea programelor Academiei Sighişoara încercăm întotdeauna să aruncăm o privire şi în culisele pe care destinul le creează în viaţa marilor creatori. George Enescu şi Arthur Honegger, de exemplu, au părăsit lumea aceasta în acelaşi an, 1955, iar între cei doi compozitori a existat un real contact bazat pe preţuire precum şi înrudire faţă de ideal.” Concertul inaugural al celei de-a 23-a ediţii a festivalului-şcoală Academia Sighişoara, ce va avea loc în 1 august 2016, de la ora 20, în Sala Barocă a Primăriei Sighişoara, se intitulează „Enescu şi Elveţia” – un medalion dedicat Zilei Naţionale a Confederaţiei Elveţiene. Acesta va fi susţinut de pianistul Benjamin Engeli, Cvartetul Arcadia şi Ansamblul Archita. În program vor fi prezentate lucrări de Johann Sebastian Bach, George Enescu, Arthur Honegger şi Robert Schumann.

Marţi, 2 august 2016, călătoria muzicală va continua alături de violonista Adelina Oprean şi pianiştii Benjamin Engeli şi Anton Kernjak, pentru a cunoaşte legătura dintre George Enescu şi Viena prin intermediul lucrărilor compuse de George Enescu, Alexander Zemlinsky şi Johannes Brahms.

Ziua de 3 august 2016 ne va conduce în oraşul iubirii, în seara „Enescu la Paris” alături de violoniştii Alexandru Gavrilovici şi Sonia Vulturar, Traian Boală la violă, violoncelista Katharina Gohl Moser, Marie Trottmann la harpă şi pianistul Anton Kernjak, cu lucrări compuse de George Enescu, Eugène Ysaye, Maurice Ravel, Florent Schmitt şi Gabriel Fauré.

„Enescu şi România” este denumirea sub care se va desfăşura concertul din seara zilei de 4 august 2016, ce va fi susţinut de Viniciu Moroianu la pian, Mioara Moroianu la vioară, Stéphane Giampellegrini la violoncel, Aurelian Băcan la clarinet şi Marie Trottmann la harpă, cu lucrări compuse de George Enescu, Irina Odăgescu-Ţuţuianu, Aurelian Băcan şi Richard Strauss.

De asemenea, în seara zilei de 5 august 2016, membrii Cvartetului Arcadia – Răsvan Dumitru (vioară), Traian Boală (violă) şi Török Zsolt (violoncel) vor susţine un concert în care, pe lîngă o lucrare de George Enescu, vor fi interpretate şi lucrări ale marilor clasici Ludwig van Beethoven şi Wolfgang Amadeus Mozart.

În perioada 2013-2016, Academia Sighişoara este organizată de Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca în parteneriat cu Asociaţia Cultura Viva din Berna, fiind co-finanţată printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

M. BOCU

Sursa: http://ziarulfaclia.ro

Viena
Categorii
Sens Giratoriu
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole