„Pamflete și altfel de rime” de Dan Lăzărescu, Editura Vatra Veche, Târgu Mureș, 2021 – Scurtă cronică literară

Demonstrând abilități creatoare de excepție, Dan Lăzărescu a descoperit poezia în copilărie dar și-a cizelat apetitul pentru creația lirică în perioada liceului, sub atenta îndrumare a dascălului său, Timotei...
Viena

Liliana Moldovan

Demonstrând abilități creatoare de excepție, Dan Lăzărescu a descoperit poezia în copilărie dar și-a cizelat apetitul pentru creația lirică în perioada liceului, sub atenta îndrumare a dascălului său, Timotei Enăchescu, care i-a fost profesor de literatură în anii 1990-1992, respectiv în clasele a XI-a și a XII-a de la Liceulul Pedagogic „Mihai Eminescu” din Târgu-Mureș. După terminarea liceului, nu se înscrie la cursurile universitare de filologie, cum ar fi fost firesc pentru o persoană cu drag de poezie, ci urmează Facultatea de Drept, tot la Târgu-Mureș, în cadrul Universității Ecologice „Dimitrie Cantemir”.  O dată încheiate studiile universitare, devine licențiat în drept al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. După un an, ajunge membru al Baroului Mureș iar în prezent activează ca avocat.

Preocupările legate de construirea unei cariere profesionale în avocatură nu l-au îndepărtat de poezie, dimpotrivă i-au ascuțit spiritul liric, ce s-a afirmat, în ultimii ani prin publicarea a cinci volume de versuri, toate apărute la Editura Vatra Veche din Târgu Mureș. Este vorba de cărțile : „Mi-a picurat din suflet poezie”, „Versuri de ieri, versuri de azi, versuri de suflet”, „Sub tropotul vremii”, „Renașterea din sine” și „Două mii douăzeci”, ultimul dintre acestea conceput, evident, în anul pandemiei. Reîntoarcerea la poezie, după perioada necesară formării și consolidării carierei în domeniul juridic, a intrat, pentru Dan Lăzărescu în mersul firesc al lucrurilor fiindcă, în fond, domnia sa nu a trădat poezia niciodată. Probabil pentru a sublinia acest lucru și pentru a delimita preocupările juridice de pasiunea pentru creația literară, avocatul născut la Reghin, a decis să scrie sub pseudonim, numele real al poetului fiind Gîrbuleț Lazăr Dănilă.


Parcurgând volumul de versuri „Pamfelete și altfel de rime” este lesne de observat că exercițiile lirice pe care ni le propune autorul, sunt rezultatul unor performanțe creatoare în care se îmbină, în chip armonios, trei elemente distincte : „ochiul critic”, al iubitorului de dreptate care se revoltă în fața spectacolului lumii, spiritul ludic ce transformă demersul critic într-o satiră fină și, ultimul element, frumoasa nebunie a făuritorului de poezie care se minunează în fața măreției naturii și a bucurie generate de viețuirea întru poezie.

În acest context, dacă pentru Borges bibliotecile iau forma unui inegalabil paradis intelectual, pentru autorul volumului intitulat „Pamflete și altfel de rime”, paradisul înseamnă poezie, e metaforă discretă și rod bogat de sensibil cuvânt.
„Doamne,
când mă vei stinge,
sufletul meu nu îl lua în rai.
Frânge-l și îl presară-aici peste cuvinte.
Bucuria,
fericirea,
dragostea
fă-le cu el să mai dospească-un gram.
Dreptul la rai ce-mi aparține prefă-l dar
pe buza celor ce-au uitat să cânte”. (p. 36)

Poezia este pentru Dan Lăzărescu sfânt cântec ce îndulcește tot răul din lume, e sâmbure de adevăr și glas de revoltă. Scrisul – exteriorizarea literară în versuri și-n rime – devine pentru domnia sa, rost de-ndrăgostire, e dor de primăvară, este „călimara unde șade fericirea”, e pretext de melancolie și umor. Fiecare din cele peste 100 de poeme, incluse în volum, dezvăluie câteva din fațetele ce se desprind de pe multiplele chipuri ale poetului care se înfățișează : ca un chip tăcut ce plânge la spectacolul funest al lumii, ca un chip revoltat ce vrea să scoată tribunalele din grevă și să desprindă lumea „din molima netreptății”. Există și un alt chip al poetului, cel resemnat și trist, care înțelege că „lumea de azi nu îl vrea cu suflet”.
„Lumea de astăzi netihnit aleargă.
În șirul ei toți s-au încolonat cuminți.
-De unde-ai cumpărat suavul zâmbet?
-L-am cumpărat, cândva, în dar, de la părinți.

Îl port pe chip doar să v-aduc aminte
Ce a fost lumea, ce-am fost cu toții, ieri,
Când nu orbisem de la tinichele,
Poftim, e gratis, trebuie doar să-l oferi.” (p. 84)

Probabil că unul dintre cele mai dragi chipuri ale autorului este cel al copilului care tânjește după zâmbetul perfect mamei și își aduce aminte de povețele ocrotitoare ale părinților care l-au însoțit pe drumul vieții și i-au ajustat personalitatea.
„Mamă, iubire fără de cusur,
Mai stai pe țărmul existenței, trează.
Să mă înveți de-acolo cum să-ndur,
Sufletul tău e-acolo far ce mă veghează”. (p. 72)

Greu de descris în cuvinte obișnuite, este reacția poetică a lui Dan Lăzărescu în fața minunilor ce se petrec în natură dar și în fața succesiunii anotimpurilor care dau ritmul lumii. Iernile poetului, spre exemplu, fac parte dintr-un anotimp al catargelor, primăverile sunt puse în carantină iar toamnele sunt ferecate între alte două anotimpuri. Dar cel mai tare îl supără „vremea buimacă”: ce face „ba, boboci de primăvară/ba, varsă ale toamnei ploi”.
Poetul are chipul plâns atunci când se gândește la soarta „bătrânilor pribegi”, la destinul oamenilor din satele îmbătrânite, care stau sub gârbovite gânduri și cu nădejdea revederii cu copii lor „risipiți toți peste zări”.
„Vor să-și ardă firul vieții
Cât le-o fi, pe-a lor pământ,
Lângă crucile plantate
În grădină, rând pe rând. […]

Undeva prin vechi cătune
Uitate și de poteci,
Stinge negura uitării
Ultimii bătrâni pribegi.”

Descoperim însă și o dimensiune pozitivă, în lirica lui Dan Lăzărescu, un bob de optimism, ce se afirmă de fiecare dată când reușește să treacă peste zgura nedreptăților economice și social politice, pe care le încriminează într-un tăios limbaj poetic și, dând la o parte negura tristeții, reușește să facă pași pe cărarea speranței și se salvează, astfel, prin iubire. Dragostea, este pentru poetul mureșean, o adevărată sărbătoare a sufletului, ce trebuie slăvită și acoperită cu binecuvântări fiindcă e singura capabilă să răsară din deșertul vieții, preschimbându-l în raiul unor poezii miraculoase. Cu sufletul la gură, acesta așteaptă să primească din partea divinității o nouă viață, în care „urcat pe catargul viselor frumoase”, așteaptă să-și fluture tinerețea, iubirea și credința. „Nu eu, inima mea a scris aceste versuri/A năpădit din piept și a bătut nebună” – declară, plin de speranță, inventatorul de poeme.

Fiecare din poeziile incluse în volumul „Pamflete și altfel de rime”, reprezintă, în fond, pentru autorul lor, câte o treaptă ale unui urcuș liric evident, pe parcursul căruia acesta se reinventează permanent și plonjează într-un univers de idei și expresii poetice care dau drumul unei rapsodii literare originale, menită să atrăgă atenția fiecărui cititor aflat într-o relație de firească de perenitate cu muza poetică.

Liliana Moldovan/UZPR

foto sus : Dan Lăzărescu, Emilia Amariei, Liliana Moldovan

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole