Performanţă istorică: O suceveancă, prima româncă ce a urcat pe Everest, cel mai înalt munte din lume

Prima româncă ce a urcat pe cel mai înalt munte din lume – vârful Everest, din munţii Himalaya, la 8.848 metri, este o suceveancă. Recordul ei este consemnat atât...
Viena

Prima româncă ce a urcat pe cel mai înalt munte din lume – vârful Everest, din munţii Himalaya, la 8.848 metri, este o suceveancă. Recordul ei este consemnat atât de Himalaya Database, cât şi de Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă.

Otilia Ciotău a atins vârful Everest în data de 23 mai 2019, în cadrul unei expediţii comerciale internaţionale organizate de o companie americană.

Pentru ascensiune, ce s-a desfăşurat pe versantul nordic al masivului, prin Tibet, China, Otilia a utilizat oxigen suplimentar şi a beneficiat de sprijinul şerpaşilor – ghizii care însoţesc alpiniştii ce urcă pe vârfurile din Himalaya.

„M-am născut în Suceava într-o zi geroasă de iarnă acum mai bine de 38 de ani. Am învăţat repede de la unduirea spinărilor de uriaş – dealurile Podişului Sucevei – că în viaţă te confrunţi în permanenţă cu urcuşuri şi coborâşuri şi niciodată nu poţi să ştii ce vei găsi dincolo de următorul deal”, povesteşte Otilia, care în prezent locuieşte în SUA, în Washington, DC, şi lucrează la Banca Mondială.

Absolventă a promoţiei 1995-1999 la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, Otilia şi-a continuat studiile în domeniul bancar şi al pieţelor de capital la ASE Bucureşti, apoi la şcoala doctorală DoFin.

O perioadă a predat în cadrul ASE Bucureşti, la Facultatea de Finanţe-Bănci, iar după o experienţă de un deceniu în sectorul bancar românesc, la Piraeus Bank, Banca Naţională şi BCR, Otilia Ciotău a ajuns să lucreze în SUA, la Banca Mondială.

După aproape trei ani de activitate, Otilia Ciotău a devenit Senior Investment Officer Manager în cadrul Trezoreriei Băncii Mondiale, unde deţine în prezent funcţia de Senior Portfolio Manager.

Cum a ajuns să urce Everestul şi ce legătură este între matematică, pasiunea ei pentru cifre şi cariera pe care a urmat-o, a explicat Otilia într-un interviu acordat reprezentanţilor Federaţiei Române de Alpinism şi Escaladă: „Munţii sunt una din pasiunile mele cele mai vechi. Când aveam 14 ani, am auzit despre primul român care a escaladat Everestul – Constantin Lăcătuşu – şi pentru câteva secunde am uitat să respir. M-a impresionat atât de mult reuşita lui, încât am început să citesc tot mai mult despre munţi şi am ajuns să fac liste după liste cu munţii pe care urma să-i escaladez. Toate listele începeau cu acelaşi nume: Everest. Dar, pentru că în familia mea majoritatea timpului era dedicată studiului ştiinţelor exacte, şi sportul şi timpul petrecut în natură erau pe plan secundar, m-am gândit că e imposibil pentru mine să ajung vreodată acolo. Ce nu am ştiut atunci, dar am aflat mai târziu, este că, studiind matematica şi concentrându-mă ore în şir pe rezolvat probleme dificile, îmi antrenam de fapt mintea şi voinţa şi că acest tip de antrenament era la fel de important pentru o expediţie pe Everest ca şi antrenamentul fizic. Am pus cele două visuri „imposibile” – urcatul pe Everest şi navigatul în jurul lumii – deoparte pentru mulţi ani de zile, pentru a studia finanţe şi matematică şi pentru a-mi face o carieră. Până când, într-o zi, în timp ce lucram la un proiect care este foarte aproape de sufletul meu, construirea încrederii în sine pentru fetele care încearcă să îşi găsească drumul în viaţă, am înţeles că a venit momentul ca visul cu Everest să fie scos de la naftalină. Visul meu era <frumoasa din pădurea adormită> şi se trezea la viaţă după mai bine de douăzeci de ani”.

Pregătirile pentru Everest, cel mai înalt munte din lume

Escaladarea Everestului, cel mai celebru dintre culmile munţilor Himalaya (cunoscut şi sub numele de Chomolungma – mama universului), atât datorită înălţimii sale – 8.848 de metri, cât şi pentru tragediile petrecute acolo, nu putea fi făcută fără o pregătire intensă şi enorm de multă voinţă. De exemplu, unul dintre pericolele cu care se confruntă alpiniştii pe muntele Everest sunt blocurile uriaşe de gheaţă, care sunt gata să se rostogolească în orice moment.

„Cât am locuit în România, am hoinărit ceva timp prin munţi, fără a participa în vreo expediţie serioasă. Oriunde m-am aflat în lume şi am găsit munţi în apropiere, nu am ezitat să-i explorez: Elveţia, Australia, Africa de Sud, Austria, Saint Lucia, SUA etc. După ce am decis să urc pe Everest, m-am antrenat în Colorado pe diverşi munţi urcând, de exemplu, pe vârful Quandary (4.348 metri) pe un viscol incredibil. Am avut o experienţă extraordinară pe muntele Washington – unde se spune că vremea poate fi la fel de potrivnică ca pe Everest, unde am fost prinsă într-o furtună de zăpadă; a trebuit să mă întorc, chiar dacă eram aproape de vârf, dar am înţeles cât de necruţătoare pot vântul şi frigul să fie. În New Hampshire am învăţat să escaladez gheaţa şi m-am bucurat să descopăr nu numai că îmi place foarte mult acest sport, dar am şi o afinitate deosebită pentru el. În DC m-am antrenat de câteva ori în sala de escaladă.

Am început prin a citi istorisiri ale celor care au urcat pe Everest şi am identificat din start punctele mele slabe, cum ar fi lipsa de experienţă în escaladări la altitudini ridicate şi cu rucsac de greutate semnificativă în spate, şi am găsit soluţii. De exemplu, pentru aproape patru luni am dormit într-un cort cu aer cu oxigen redus pentru a simula condiţiile de la altitudine ridicată şi m-am antrenat pe bicicletă cu masca cu oxigen redus. Pe lângă antrenamentul cu greutăţi pentru braţe, am purtat aproape în permanenţă în spate o vestă cu greutăţi de 20 kg, precum şi greutăţi la glezne, pentru a-mi obişnui picioarele cu ghetele grele pentru mers la altitudine şi colţari.

Mi-ar fi plăcut să am munţi mai înalţi în apropiere de Washington DC sau mai multe zile de concediu ca să pot să mă antrenez cât mai mult urcând pe munte. Dar pentru că nu a fost posibil, a trebuit să improvizez… am urcat scări ore întregi, în ritm alert, şi am alergat, tot pentru ore întregi, uneori pe întuneric, prin zăpadă, cu vesta de greutăţi în spate şi cu greutăţi la glezne, pe dealurile din parcul Rock Creek. În fiecare zi m-am obişnuit să mă trezesc la 4-5 dimineaţa şi până la începerea serviciului să parcurg 15-20 de kilometri pe bicicletă, să alerg 5-6 kilometri şi să înot, dacă mai rămânea timp. Seara după serviciu – vâsle, greutăţi şi antrenament pentru abdomen. Pentru minte, meditaţie şi cărţi despre Everest, precum şi episoade TED despre oameni care au reuşit să transforme imposibilul în posibil, ca de exemplu Diana Nyad şi Lewis Pugh”, a mai spus Otilia Ciotău.

Performanţa sa este cu atât mai meritorie cu cât escaladarea şi coborârea Everestului le-a făcut în condiţii de frig extrem, care i-au produs „arsuri” la nivelul pielii, cât şi cu patru coaste fracturate în timpul traversării trecătorii North Col, care leagă vârfurile Everest şi Changtse.

Prin reuşita sa, Otilia Ciotău vrea să îi inspire şi pe alţii să lupte pentru visurile lor: „Sper că, împărtăşind călătoria mea şi lecţiile de viaţă pe care le-am învăţat, mai multe fete vor avea curajul şi încrederea în sine de a porni în escaladarea celui mai înalt munte dinăuntrul lor. Reţeta mea e simplă: dă-ţi seama care e pasiunea ta adevărată şi visează să o îndeplineşti, antrenează-te pentru îndeplinirea visului tău ca şi cum însăşi existenţa universului ar depinde de el, închide ochii la cuvintele de descurajare ale celor din jurul tău şi porneşte în îndeplinirea visului cu toată concentrarea şi entuziasmul de care eşti capabil!”

Sursa: monitorulsv.ro Autor: Cosmin ROMEGA O suceveancă, prima româncă ce a urcat pe Everest, cel mai înalt munte din lume.

Viena
Categorii
ExclusivRomâniaSport
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole