

Părintele Ilie Bucur
1. „Pe propovăduitorul credinței la „GETO-DACI”, și slujitor al cuvântului, pe „ANDREI-APOSTOLUL ROMÂNILOR”, cel dintâi chemat să-l lăudăm, că pe „STRĂMOȘII NOȘTRI” i-a adus la cunoștința credinței lui Hristos, crucea în mâini ținând și izbăvind de înșelăciunea dușmanului sufletele lor, pe care le-a adus la Dumnezeu ca dar bine primit. Pe acesta toți să-l lăudăm și să-l cinstim, ca să se roage neîncetat lui Hristos Dumnezeu să ferească „POPORUL ROMÂN” de toată răutatea, și să mântuiască sufletele noastre”. „AMIN!”
„Stihira utreniei din ziua sfântului – 30 noiembrie”
+ + +
2. „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le : În numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”… ANDREI, unul din cei 12 apostoli ai lui Hristos, s-a supus cuvântului Învățătorului său, ajungând cu împlinirea poruncii în: Ierusalim, Iudea, Galileea, Samaria, Asia mică (Turcia de azi), Sciția Mică (Dobrogea de azi), Tyras (Cetatea Albă), Tomis (Constanța), Callatis (Mangalia) și altele. A ajuns și în Grecia la Patras, unde a suferit moarte martirică, în anul Domnului 60, noiembrie 30, fiind răstignit pe o cruce în formă de „X”, în timpul tiranului împărat al Romei, Nero Caesar Augustus Germanicus (37-68), care a dat foc Romei, tocmai pentru a pedepsi pe creștinii lui Hristos.
Mircea Păcuraru (1932 – ),
Prof. Universitar, istoric, preot, membru corespondent al Academiei Române.
+ + +
3. „Doamne Dumnezeul nostru, Tu Cel ce ai zis și s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta față de la noi păcătoșii și de la țara pe care ai creștinat-o și care acum trece prin mari încercări, ca să nu vină asupra noastră mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua cu nesocotință în chip nenumărat le săvârșim. Noi suntem păcătoși și pătimași, netrebnici și plini de răutate, iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră a păcătoșilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câștiga prin sârguința cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruiește-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru rugăciunile apostolului Tău ANDREI, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea, iar țării noastre PACE, LINIȘTE și FEREȘTE-NE DOAMNE DE RĂZBOIUL CEL DINTRE NOI” Amin.
„LA MULȚI ȘI BINECUVÂNTAȚI ANI”, acelora care poartă numele Sf. Apostol ANDREI”!
Părintele Ilie
