Extrem de actuale, poemele d-nei Macrina Lazăr, cuprinse în volumul „Senkiu fo yo Frendship” incită cititorul, îl provoacă la lectură, încă din clipa în care descoperă această carte cu un titlu, oarecum familiar, oarecum cunoscut, scris într-o limbă care pare a fi engleză, dar care, în definitiv, nu aparţine nici unei limbi. O dată descoperit, volumul de versuri, apărut, în acest an, la Editura Paralela 45, în colecţia sugestiv botezată „Qpoem”, te invită să îl deschizi, să îţi arunci ochii măcar pe una dintre pagini pentru a vedea despre ce e vorba. Atunci, ţi se dezvăluie un joc surprinzător al cuvintelor care, deşi par rânduite după o logică anume, îţi joacă în faţa ochilor fiindcă te trimit prin opuse colţuri de gânduri şi sentimente. Cuvintele aleargă şi se înghiontesc, se împrăştie pe foaia de hârtie ca şi cum ar fi fost uitate acolo de o fracţiune de gând răzleț, de un vertij spontan de sentimente, constatări şi amintiri.
„pesemne
presimțirea aceasta care se plimbă pe tâmplele ei
aspirându-i liniștea
e un vârtej de frunze
înnoadă crengile elastice
într-o tulpină de copac
pe care îl înfige în fundul grădinii
răsărindu-i rădăcina
din umbră”. (Vertij – „Senkiu fo yo Frendship”, p. 28)
Sunt gândurile unei autoare care percepe lumea în versuri și transformă, astfel, secvențele unei zile banale în detalii poetice, în poeme delicate. Poezia ei se construiește din armonii de vorbe care se descătușează, ca un havuz literar, de undeva din adâncurile unui suflet zbuciumat al unei femei mature care tânjește după vremea copilăriei, dar mai ales, al unei femei ce tânjește după împlinirea prin dragoste.
„sârma fora
când de la mine la tine
când de la tine la mine
apoi dispărea
ne era bine doar atunci
când locuiam cu cineva
când eram singuri erau orele de foc
te pândeam
mă rodea supărarea
când te vedeam cum urci la cer printr-un singur cuvânt
șlefuiai ceva sus pe cer
modelai nori proaspeți
și iar aveam sub ce să ne adăpostim
…și toate acestea sub un soare orbitor care-și strângea toți
copii atât de tare”. ”. (Mi-am ridicat genunchii – „Senkiu fo yo Frendship”, p. 28).
Într-adevăr Viorica Lazăr își adăpostește cele mai intime gânduri, cele mai adânci și anxioase sentimente, în creațiile autoarei Macrina Lazăr. Tânăra doamnă a ales să scrie sub pseudonim, poate din timiditate, poate din dorința de a-și asorta cât mai bine numele cu produsul poetic sau poate din dorința de a atinge evadarea supremă, evadarea din sine, care nu se poate produce pe deplin decât cu prețul renunțării la ceva, la numele real de exemplu. Renunțând la numele real, atunci când scrie, autoarea își pune pe față masca confesiunii și scrie. Scrie ca și cum ar fi altcineva, scrie cu sete, cu o enormă plăcere, scrie dezinhibant, fluid ca și cum exercițiul poetic face parte dintr-un fel de terapie interioară numai de ea știută și numai pentru ea concepută.
Interesant este, că parcurgându-i poemele, ai impresia ca Macrina Lazăr scrie ca și cum s-ar uita într-o oglindă, scrie pentru sine, ca și cum, puțin i-ar păsa că este citită sau este auzită. Scrie fiindcă nu se poate altfel iar această poftă de creație se manifestă cel mai bine atunci când scrie pentru cititorii din mediul virtual. Membră a cenaclului Qpoem, Macrina compune versuri pentru componenții „celei mai solitare comunități de poeți și iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strâns pe toți într-o uriașă filă comună pe deasupra invidiilor. Astfel încât, în orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, așa cum centrul este peste tot.” (Călin Vlasie[1])
Ce este poezia pentru Macrina Lazăr? Un pretext pentru manifestarea unui „alter ego”, un prilej pentru a intra într-un fel de confesional liric, unde are ocazia de-ași comenta derapajele existențiale, de a-și expune sentimentele : de a le recepta și expune altfel, puțin încifrat, deghizîndu-se, ascunzându-se sub pelerina gândurilor poetice, trezindu-se din ce în ce mai departe de sine și de lume.
„îmi văd chipul tot mai necunoscut
pe zi ce trece într-o oglindă de patru pe patru neagră
lumina îmi dă la o parte pagină cu pagină
pliurile
mă divid
pe jumătate mă iubesc iar o altă
jumătate se ascunde cu ură de mine,
de cruci
orizontale…”( Retro vizor – „Senkiu fo yo Frendship”p. 50)
Liliana Moldovan
—————————————————————
[1] A se vedea coperta a IV-a a vol. „Senkiu fo yo Frendship”, Pitești : Editura Paralela 45, 2016
