Poemul zilei: “EL”

El La vremea verii timpurii, Când arşiţa tot urcă-ncet, Când teii cântă simfonii, Ne prinde dorul de POET Şi-atunci, cu sufletul vibrând, Uitând de grijile lumeşti, Purtând tot versul...
Viena

El

La vremea verii timpurii,
Când arşiţa tot urcă-ncet,
Când teii cântă simfonii,
Ne prinde dorul de POET

Şi-atunci, cu sufletul vibrând,
Uitând de grijile lumeşti,
Purtând tot versul LUI în gând,
Ne îndreptăm spre Ipoteşti.

Aici, în Templul Poeziei,
Păşim uşor, tiptil, discret
Şi toate-n jur parcă ne-mbie
Să ne pătrundem de POET.

Aici e locul drag şi sfânt
Al efigiei unui neam,
Aici aflăm tainic pământ
Ce-a zămislit şi râu şi ram.

Aici sunt doine şi eresuri,
Aici mai e un singur dor,
Aici, ca nouri lungi pe şesuri,
EL stă deasupra tuturor.

Cu-a sa gândire dezinvoltă,
Cu suflet viu şi cuget teafăr,
S-a înălţat mereu spre boltă,
Fiind Lumină de Luceafăr.

Trudind să caute cuvinte
La toate câte sunt fireşti,
EL este unicul Părinte
Al limbii noastre româneşti !

EL însuşi este viaţa noastră
Cu-al ei bogat şi grav registru,
Din munţi şi pân´ la marea-albastră
Şi de la Tisa pân´ la Nistru.

În EL găsim oricând puterea
Orice impas de-a depăşi,
Prin EL ne spunem mereu vrerea
Şi conjugăm verbul “a fi”.

Cu opera-i dumnezeiască
Dă seama de-un întreg popor,
Menit aici să veşnicească:
TRECUT, PREZENT şi VIITOR !

Iar dacă săvârşim păcatul
De a-I rosti un singur vers,
Acesta ni-i Certificatul
De nemurire-n Univers !

De-aceea-n miez de Cireşar,
Când teii-şi ning dalba lor floare,
Spre EL porni-vom, iar şi iar,
Spre a-I aduce închinare !

Mihai Caba

Viena
Categorii
UncategorizedPoezie
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole