Poezia ca formă de supraviețuire : Interviu cu Gina Moldovan

REPERE BIO-BIBLIOGRAFICE M-am născut în 20 iulie 1950 în satul Sânmărghita. Locuiesc în municipiul Târnăveni, orașul meu de suflet, și, timp de 33 de ani, am lucrat ca statistician...
Viena
Gina Moldovan

REPERE BIO-BIBLIOGRAFICE

M-am născut în 20 iulie 1950 în satul Sânmărghita. Locuiesc în municipiul Târnăveni, orașul meu de suflet, și, timp de 33 de ani, am lucrat ca statistician medical la Spitalul „Gheorghe Marinescu” din localitate.  Deși am început să scriu poezie încă din perioada liceului, am publicat primul volum de versuri mult mai târziu, la vârsta înțelepciunii, în anul 2014 când am debutat editorial cu cartea de versuri : „Orizontul iubirii”. Au urmat volumele de poezii : „Universul unei trăiri”, Editura Nico, 2014 ; „Pași spre iubire”, Editura Nico, 2014 ; „Flori de maci”, Editura Nico, 2017 și romanul : „Destin sau viață adevărată”, Editura Vatra Veche, 2018, romanul fiind inclus în colecția „100 de ani pentru Marea Unire”.

 Scrierile mele de poezie și proză au fost bine primite de public și au trezit interesul criticii literare iar dintre personalitățile care au apreciat volumele mele îi amintesc pe poeții : Nicolae Băciuț, Mircea Dorin Istrate și Dumitru D. Silitră.

Prima antologie în care am apărut se numește „Oglinda Ligii Scriitorilor Români la 10 ani” apoi au urmat antologiile : „Scriitori români uniți în cuget și simțiri la Centenarul Marii Uniri”, „Publicistică. Eseuri. Cronici. Interviuri. Evocări. Scrisori. Exerciții spirituale”, „Orizonturi mureșene”. Am colaborat, de asemenea, cu revistele : „Creneluri sighișorene”, „Cadran mureșean”, „Marea Târnavă Mică”.

Liliana Moldovan (L.M) : – Începând cu anul 2014, când ați debutat cu volumul de poezie „Orizontul iubirii”, activitatea dumneavoastră literară a cunoscut o evoluție incredibilă publicând pe parcursul a patru ani (până în 2018), 4 volume de versuri și un roman. Care este secretul irumperii acestui havuz creator și cât timp credeți că va dura el?

Gina Moldovan (G.M) : – Eu scriam poezii încă din liceu, în anii 1968-1969, dar toate mi-au fost luate de inundațiile dezastruoase abătute asupra Târnăveniului în 1970. Am scris din nou circa 100 de poezii, dar dezastrul din 1975, când am rămas doar cu hainele de pe noi, nimic mai mult, ne-a luat tot. Am avut o serie de probleme și dezamăgiri în viața mea de familie. Am îndurat atâtea în această perioadă de mă mir cum am reușit să supraviețuiesc. Am iubit scrisul, literatura, cărțile fiind cele mai marcante priorități ale mele.

L.M : – Ce cantitate de poezie trebuie să existe în viața unui om pentru a se menține în orizontul fericirii?

G.M : – Nu trebuie să scrii sute sau mii de poezii pentru a te menține în orizontul fericirii. Trebuie să pui pe hârtie doar ce simți, trăirile tale de suflet, să știi să transmiți cititorului acel mesaj important care vine din adâncul ființei tale. Rolul unei cărți nu este să stea în bibliotecă ea trebuie citită, savurată. Toată viața am căutat aceea iubire adevărată dar nu am întâlnit-o niciodată. Trebuia să mă mulțumesc cu „firimituri” rămase în stradă sau cu „cioburi de iubire” risipite pe trotuar.

L.M : – De ce ați simțit nevoia să trădați, pentru scurt timp, poezia și să scrieți un roman?

G.M : Nu am trădat poezia, este cea mai veche iubire a mea. Am ajuns la vârsta maturității depline și am simțit nevoia de a scrie un roman, așa pe viu, cum l-am trăit eu. După publicarea romanului, am mai scris, din nou, trei volume de poezii : „Flori de maci”, „Ție femeie”, „Iubirea enigma vieții”. Toate aceste volume de poezii, certifică, încă o dată, că poezia este cea mai mare iubire a vieții mele și nu voi renunța la ea niciodată.

L.M : – Asemenea romanului biografic pe care l-ați publicat sub titlul „Destin sau viață adevărată”, versurile pe care le compuneți aduc un minunat tribut iubirii care v-a fost înger și demon în egală măsură. Ce v-a învățat viața despre iubire?

Gina Moldovan

G.M : Viața m-a învățat despre iubire că nu trebuie să renunți niciodată să iubești natura, florile vântul, ploaia, marea învolburată, munții și câmpiile, holdele de maci, care mă fascianează. Și, mai ales, că trebuie să iubești oamenii. Chiar dacă suferi, viața merge mai departe, înveți din greșeli și iubești din nou. Sunt un copil născut din iubire, așa-mi spunea tata căruia nu i-am purtat niciodată numele. Așa era prin 1950, copiii nelegitimi nu purtau numele tatălui, dar a fost tatăl meu de suflet care ne-a spus ce înseamnă iubirea pe pământ. Când iubești cu adevărat poți și zbura, vezi totul altfel, ești un om fericit – spunea el.

L.M : – Care dintre volumele publicate reflectă cel mai bine relația dumneavoastră cu iubirea?

G.M : Îmi iubesc toate poeziile pentru că ele reflectă ce am trăit eu pe viu în aceea perioadă a vieții. Ultimele dintre ele, cred eu, sunt cele mai semnficative în acest sens.

Sunt foarte fericită când mă sună prietenii și îmi spun că le place poezia de la o anumită pagină ori vreo poezie din volumul „Ție femeie” sau din cartea „Enigma vieții”.

„Ești așa cum te știu de-o viață – îmi spun ei – ai reușit să ne transmiți tot ce ai trăit departe de țară, te iubim așa cum ești.” Poezia „Te iubesc” din volumul „Enigma vieții” este una dintre poemele preferate.

Te iubesc cât voi fi vie

pe acest pământ

plin de gropi și de mărire.

Te iubesc chiar dacă iubirea este un dans ireal

printre castele de nisip spre infinit.

Chiar dacă plec din viața ta

nu uita că te-am iubit.

L.M : – Ce alte teme de inspirație poetică preferați?

G.M : Nu aș putea să scriu niciodată despre altceva, decât despre iubire. Și de ce? Eu consider că nu am spus încă totul despre acest minunat sentiment lăsat de Dumnezeu pe pământ.

L.M : – Spre ce proiecte editoriale vă îndreptați în viitor?

G.M : Doresc să vă spun că am început să scriu un nou roman intitulat „Iubire și destin”și sper să fie la fel de apreciat ca și primul. Are toate ingredientele necesare : acțiune palpitantă, dragoste, iubire, suspans, trădări, aventuri, minciuni și tot ce omul rabdă în această călătorie a vieții. În pararel cu romanul eu scriu și poezie. Atunci când sufăr și mă doare, eu scriu poezie ca să-mi colorez viața, să mă încarc cu energie pozitivă, îmi iau puterea de aici, din poezie și pot merge mai departe. În concluzie, a iubi înseamnă a trăi. Iubirea este o stare prin care trecem toți și suntem fericiți cu ea, doar că durează atât de puțin.

Liliana Moldovan

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole