„Poezia poeziilor” sau/ și “Poet de sapiens”

Alexandru Vlahuță spunea: “Cărțile sunt glasuri eterne în spațiu “, și avea dreptate. Citind cele două volume primite din Germania de la poetul și filozoful  Augustin Ostace, intitulate “Poet...
Viena

Al Florin Țene

Alexandru Vlahuță spunea: “Cărțile sunt glasuri eterne în spațiu “, și avea dreptate. Citind cele două volume primite din Germania de la poetul și filozoful  Augustin Ostace, intitulate “Poet de Sapiens “și  “Poezia Poeziilor “, apărute în colecția Filozofia literaturii, tipărite la Revox Internațional, mă face să înțeleg aforismul clasiculuiVlahuță.

Prima carte se deschide cu un “Precuvînt Proto-Poetic“ semnat Poet de Sapiens, sub acest pseudon imaflându-se autorul, text în care face apologia unei cărți cu o singură poezie, poem despre istoria unui personaj, despre un fenomen complex, galactic, univers, planeta noastră etc. Fiind vorba despre o poezie a poeților, de tip enciclopedic, practic e o Poezie în     centrul căreia se află Poetul Sapiens. Augustin Ostace, concluzionează, după douăpagini de apologie a poeziei filozofice, scriind:”poezia, chiar de geniu fiind, nu poate unifica ansamblul extrem de divers al disciplinelor creative-umane (picture, sculptura, muzica, dansul, baletul, știința, legile ei, economia, politica) fiindcă,  ea, poezia, accentuează laturile alegorice ale exprimării umane, laturile metaforice ale trăirii umane, magia versului, mitologiile începuturilor, transcendent, mistica, hermeneutica lirizantă saufragmente sau întregiri simbolizate…”

            Versetele din primul volum încep cu o destăinuire dezarmat de sinceră: “ N-am fost ales nici măcar poetuc local/ De pe o străduță oarecare/ Nici măcar poetaș în micuț cătun/ Sau din sătucul cu trei tinde la fum..“( Versetul 0).

Încele 333 de versete, poetul trece prin o istorie absconsă a frămânărilor eului de-alungul istoriei omului sapiens.Transcendența este salvarea sapiensului din căderea în păcat, din patimi, iar rugămintea către zeul necunoscut pentru a-i da puteri miraculoase este o speranță.: “Dă-mi zeule slăvit, Tu, mare Iddhipada,/ puteri miraculoase,/ Voința, energia, gândirea, cercetarea/ Ce prin a lor sumare, să am încredințarea…/Dar am nevoie Indrya, de aptitudine tari/ Credința, energia, înțelepciunea, atenția, concentrarea/ Să lupt reghirlandat cu vasul cel de flor/ Azururi nesfârșite, în munții cei cu sorii…“(versetul  169).

Amplul poem, secvenția în cele 333 de versete, cifră magică. Cifra trei reprezintă trinitatea, minte, corp și suflet. Apariția lui 333 ca număr de versete al acestui poem, structurat înversete, poate fi confirmarea că toate cele trei niveluri sunt dezvoltate, iar poetul este în formă.Totul trece în tarot. Cifra trei indică faptul că autorul pune întrebări retorice la care așteaptă răspunsuri, iar așteptarea este veșnică.

Un răspuns îl poate da Carl Gustav Jung: “Viața noastră conștientă nu este decât o coajă de nucă plutind pe oceanul inconștientului nostru.

Cea de-a doua carte primită, avândnumărul 31, intitulată”Poezia Poeziilor“ cuprinde tot 333 versete, semncăautorul a înțelessemnificațiatrinității de care vorbeam.

Poemul, format din versete, începe cu exprimarea unei dorințe: “Aș vrea să scriu o Poezie a Poeziilor!/…îi spun într-o zi Zeului smerit. “discuția dintre cei doi continua. Această conversație, se pare, că este dintre conștiința sapiensului creator și eul Poetului.Convorbirea dintre cei doi trece printr-o istorie a universului, precum Ulisses ce străbate” legenda zării/ Recăutând să țeasă. Imensa vrajă- amării…

Discuția este, practic, o dorință a Poetului, a cărui eu se frisonează la auzul marilor personalități antice, borne ale graniței civilizațiilor: Homer, “Hesiod iluminând a zeilor cărare”, Pindar, Hora’iu cel Elen, Vergilius, Pavese,  Borges „Copil de mamă bogată-n spirit „Unamuno prieten cu dușmanii lui, inclusiv Ionesco din extra miorithic. Nu este uitat nici Hopkins, cel “adormit sub umbrarea”

Practic, cele două poeme fluvii, cuprind istoria lumii exprimată prin marile borne ale intelectualității. Versurile sunt încărcate de latinisme, germanisme, cuvinte ce intelectualizează textul, dar, uneori, îngreunând înțelegerea versetelor.

Augustin Ostace

Există în poemele lui Augustin Ostace o adâncime a perspectivelor ontologice, exemplificând spiritualismul cu extazul și terorile lui, o atât de strânsă omogenitate între cea ce este creat și istorie, încât poetul-filozof întruchipează o dramă universală a sapiensului cu răsunet filozofic, desprins de cazul particular și de sentimentele incomunicabile.Marile alegorii ale lui Augustin Ostace-ale istoriei, morții, ale pasiunii în sensul vechi, filozofal și chiar teologal-, izvorăsc dintr-o veritabilă expresie culturală, universalitatea dramei unui eu exponențial e sporită de inteligibilitatea modelelor culturale. Creator original, eufonic în unele versete ale poemelor,  abisal în aceea verslibristă, Augustin Ostace este un poet robit de prea multă filozofie.

Al.Florin Țene

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole