Poezii pentru sâmbăta seara de Mircea Dorin Istrate

ANOTIMPURI ÎN ROTIRE Motto: ’’În primăveri, primăvăram coline Şi mă umbream în veri pe-un vârf de deal, M-am întomnat cu toamnele din mine Iernându-mă cu iernile-n Ardeal.’’ *** În...
Viena

Mircea Dorin Istrate

ANOTIMPURI ÎN ROTIRE

Motto:
’’În primăveri, primăvăram coline
Şi mă umbream în veri pe-un vârf de deal,
M-am întomnat cu toamnele din mine
Iernându-mă cu iernile-n Ardeal.’’
***
În primăveri am fost semănătorul
Ce dat-an viaţa vamă bucăturii,
În fânul verii pus-am cimbrişorul
Să-nmiresmeze iarna podul şurii.
***
Pe Continit cu turma de mioare
Tot păşunam vecia din-ceput
Şi-am tot arat pământul la Răzoare
Să-mi însoresc străbunii prinşi în lut.
***
Sub vechea salcă, unde-n tremurare
S-au lenevit curgând în lunga vară,
Iar murele s-au îndulcit la soare
Din crucea zile cât îmi tot luară
***
Băiet fiind, cu alţii de-a mea samă
Prin Bercul înfrunzit făceam cărări
Şi-nfiorat tot datu-i-am ca vamă
A sufletului dor, prins în visări.
***
Acuma-s întomnat în vremi de toamnă
Şi simt a iernii rece îniernat,
Pe-al vieţii ram brumat sunt ca o poamă
Rămasă-n vânt şi-n ploi, însingurat.

ICOANA

Din candelă feştila împarte cea lumină
În tremurate raze pe chipul din icoană,
Şi-n pâlpâiri se stinge, tot aşteptând să vină
Un înger, ce-ntări-va sfinţenia din ramă.
***
Jur-împrejur a smirnă miroase locu-n care
Puteri nebănuite se ţes din însfinţit,
Ca ruga cea smerită şi calda sărutare
Lăuntrice speranţe să nască înzecit.
***
În faţa ei, de-o samă, în şiruri păcătoşii
În lacrima durerii mereu s-au închinat,
Iar blânda cea icoană, mi i-a cuprins cu ochii
Şi sub privirea-i caldă mereu i-a-mbărbătat.

***
Acum, în umbra serii, cădelniţa-n hodină
Un fir de fum îmi toarce spre-altarul scorojit
Şi-n liniştea adâncă, smerit mi se închină
Un preot dat uitării, din veacul învechit.
***
-Fereşte Doamne lumea de rele ce-or să vină
Şi dă-i la păcătosul speranţa de-ndreptare,
Mi-l scoate pe nevolnic, ce iar căzut-a-n tină
Şi dă-i, că-i omeneşte, putere de-nălţare.
***
Iar mie dă-mi osândă de-acuma îndoită
De-am să greşesc cu gândul în faptă şi-n cuvânt,
Că vreau, de merg la Tine, când viaţa mi sfîrşită
Să fiu iertat în toate, ca-ndurătorul sfânt.
***
Apoi, o cruce-şi face spăşit şi-n mulţumire,
Sărută cea icoană cu sufletu-mpăcat
Şi-n gând cuprinde lumea să-i facă ocrotire
În noaptea ce se cerne, pe răbdătorul sat.

ÎN GRÂUL DIN COLIVĂ

În grâul din coliva făcută s-amintească
De şirul fără capăt a celor duşi la cer,
Stau nume ce odată în viaţa lor lumească
Au fost ca noi, şi-acuma-s doar stele care pier.
***
Cu miile-s în blidul sfinţelnicului loc
Veghiaţi de-o lumânare ce parcă-i priveghează,
Le fie somnul dulce sub umbră de noroc
În raiul fără margini sub însfinţită pază.
***
Pomelnicul ne leagă de ei, nemuritorii,
Ce tot urcat-au neamul pornit din veşnicit,
Să fie-n astă vatră de-apururi muritorii
Cu soarta mergătoare din zori, spre asfinţit.
***
Când îngânăm un nume şi vreme de-o clipită
Cel chip l-avem aevea aşa cum l-am ştiut,
Cu el în gând vorbi-vom în clipa pironită
Şi-i mângâiem cel suflet ce vine din trecut.
***
Ne stâmpără aleanul de-i ştim îmbucuraţi
Şi-n bună rânduială în lumile de sus,
Pe moşii noşti jertfelnici, bărbaţi între bărbaţi,
Ori dragi părinţi ce-n lumea aceasta ne-au adus.

FILOZOFUL

Barbă lungă, plete sure, mers târşit, împiedicat,
Gârbovitul duce-n spate ani ce nici că îi mai ştie,
Căutând cu ochii minţii gândul cela desfundat
Ce îmi ţine în strânsoare, taine-n cuib de veşnicie.
***
De o viaţă-mi tot adună, îmi măsoare şi-mi socoate
Mai adaugă, mai scade, mestecându-le mereu
Şi-n plăcută neodihnă prinsă-n zile lungi şi-n noapte
Cată taine ce-s ştiute doar de Bunul Dumnezeu.
***
Cum ar vrea măcar o clipă să îmi fie azi în stare
A găsi ce nici visează mintea altora închisă,
Un ceva ce truda-ţi face mai uşoară în lucrare
Iar cea lume să-ţi dea faimă nesperată, necuprinsă.
***
Şi-ar mai vrea, aşa socoate, uite-aşa din întâmplare
Facă-mi aur din nimica, bogăţie şi putere,
Piatra cea filozofală ce pe lume preţ nu are,
Tinereţea înfruptată şi-a iubirilor plăceri.
***
Domnu-l vede, dar îl lasă în zadar să se căznească
Ca să vadă toţi că-n lume din nimic nimic se naşte,
De nu pui valoare-n cele şi nu laşi să se-nmulţească
Aurul ascuns în minte ,dar primit când mi se naşte.

Mircea Dorin Istrate

Viena
Categorii
Poezie
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole