Poezii pentru sâmbătă seara : Mircea Dorin Istrate

9 iunie – ZIUA EROILOR VOI EROI AI ŢĂRII MELE Motto: ,,Voi eroi ai ţării mele, însemnaţi cu stele-n frunte Voi îmi sunteţi vii exemple de tărie şi virtute...
Viena

Mircea Dorin Istrate

9 iunie – ZIUA EROILOR

VOI EROI AI ŢĂRII MELE

Motto: ,,Voi eroi ai ţării mele, însemnaţi cu stele-n frunte
Voi îmi sunteţi vii exemple de tărie şi virtute
Când în focul unor lupte, viaţa voastră dat-ați vamă
Pentru-a noastră veşnicire, pentru-a ţării încă fală.”

Din a vremii adâncime, când în aste locuri sfinte
Domnul ne-a făcut cuibarul să fim lumilor aminte,
El ne-a dat în grijă ţara, bună ca o-mbucătură,
Să o ţinem veşnicită, vremi ce vin, din ce trecură.

Voi cu dragostea de ţară fost-aţi stâlpi de lumânare
Care ardeţi să-nsfinţească tâmpla marilor altare,
Preaştiind că libertatea, dacă vrei s-o încinsteşti,
Viaţa ta o dai ca vamă, către lumile cereşti.

De-asta-mi sunteţi nemurire în a pietrelor Columne
Să-nsfinţiţi ţărâna ţării cu a voastre sfinte urme,
Iar în suflete şi braţe să ne puneţi cea tărie
Să putem a trece-n pace, vremi haine ce-or să vie.

Risipiţi din mal de mare, până sus pe ’nalte creste
Voi înnobilaţi pământul, ca nălţimile celeste
Să îmi cearnă neuitare peste-a voastre plânse nume,
Ce duc ţara înainte, ca în vremile străbune.

Noi, în zi de sărbătoare în pomelnic vă vom pune
Şi cu inima cernită vă vom face-o plecăciune,
Ca să ştiţi că încă suntem în cel suflet întristaţi,
Şi gândind la voi o clipă, ochi noştri-s lăcrimaţi

ÎNSFINŢEASCĂ-MI ŢĂRÂNA

Însfinţească-mi-i ţărâna pe aceia care mor
Pentru ţara lor şi neamul trăitor pe astă glie,
Plânşi să-mi fie în iubirea unei lacrime de dor
De urmaşii ce-n pomelnic, către Domnul tot mi-i suie.

Ei sunt file-ngloriate ce s-or face nemurire
Şi icoane miruite să-i avem de închinat,
Nălţătoarele modele şi izvor de apă vie
Ce cât ţine astă lume, să tot curgă nesecat.

Şi tot ei ne-or fi amnarul ce-o aprinde înc-odată
Iasca sufletului nostru ca să ardem strâmba lume,
Şi voinţa ce-ntări-va braţul slab să-l facă faptă
Şi să-ntoarcă brazdă nouă peste-o lume ce apune.

De-asta când ‘nălţăm o rugă la uitatele morminte
Şi aprindem pentru dânşii muc de sfântă lumânare,
Să le cerem iertăciune în smeritele cuvinte
Pentru viaţa dată vamă, pe cel câmp, numit onoare

***
Voi eroi ai ţării mele, flori pe-ntinsele hotare,
Semănat-aţi sfânta glie cu-al vost’ suflet împăcat,
Veşnicească-vă urmaşii într-un gând de înălţare
Să rămână al vost’ nume, peste timpuri neuitat

EROII ŢĂRII MELE

Descoperit şi-n plecăciune mă rog la bunul Dumnezeu,
Vă ierte de-aţi făcut păcate şi dacă sufletul vi-i greu,
Pe voi, eroii ţării mele, ce-mi însfinţiţi străbuna glie.
Şi-n raiul ne-ncăput vă pună să veşniciţi cât lumea fie,

Că voi sunteţi cei stâlpi de ţară ce-mi ţineţi neamul nemurit,
Izvorul nesecat de fapte ce ne ridică-n preaslăvit
Şi-apoi ne urcă-n fala lumii ca mândrii ne-nfricaţi eroi
Când soarta ţării-n cumpănire, stă-n bunul Dumnezeu, şi-n noi.

Atunci, în clipa hotărâtă , curaju-i dragostea de ţară
Ce vine din adânc de suflet să ardă totu-n foc şi pară,
Ne dă putere cea ţărână cu neamul nostru semănată,
Cu moşii şi strămoşii noştri, ce-s toţi aicea, laolaltă.

Sunteţi măriri şi-n neuitare , că voi mereu aţi stat cu ţara,
Simţitu-i-aţi adâncul vaiet, şi-n ruga blândă spusă seara
Mereu cerut-aţi la Măritul, vă dea putere de luptat,
Ca neamul ăsta prea jertfelnic, să nu mai aibă de-ndurat.

Pe calea vieţii curgătoare v-am pus troiţe de-nchinat,
Icoane în altarul ţării şi candelă de lăcrimat,
Să veşniciţi în înălţare şi-n îngerescul nostru zbor,
Vă facem astăzi pomenire şi vă cinstim, cu-n sfânt onor.

Şi-o lacrimă cât bob de rouă vă las pe soclul ros de vânt,
Şi-un muc de sfântă lumânare la nerostitul nost cuvânt,
Că voi aţi fost de sorţi aleşii din ceia mulţi şi pătimiţi,
Să fiţi eroii ţării mele, urcaţi la ceruri şi-nsfinţiţi.

ICOANE PE ALTARUL ȚĂRII

La altarul țării mele, cu smerenie mă-nchin
La icoanele ce neamul din vechime mi-l tot țin,
Ele-s ÎNCEPUTUL nostru, MOȘII mei scoborâtori
Din a ZEILOR SĂLAȘURI, cele dincolo de nori.
Ei venit-au să ne-nvețe TAINE VECHI, necunoscute,
Să fim ÎNCEPUT DE NEAMURI prin ținuturi neștiute,
Să ne ducem limba, portul, datinile pământești,
Și poveștile străbune pân’ la porțile cerești.
Să fim DREPȚI , în tot și-n toate și ca pasărea de LIBERI,
Iar în suflete și inimi să rămânem veșnic tineri,
Nemurească-ne COLUMNE pentru sfânta LIBERTATE,
Ca de-acol’ să-și ia putere neamul nostru, mai departe.
Un ZAMOLXES, BUREBISTA, DECEBALUS , jertfitori,
Nimănui venit să prade nu rămasu-i-au datori,
Să se știe peste veacuri, că VIAȚA VAMĂ DATĂ
E PUTEREA născătoare de VIRTUTE, nepătată.
Și că-n vremea de-nceputuri îmi stă GLORIA străbună,
Fală încă și mărire la istoria ce-adună
Nume, fapte de legendă și mărețe întâmplări,
Ce ne fie-n calea vieții, dăinuite îndreptări.
*
Mă închin, mai cu sfială, mai smerit, la cât se poate
La icoanele bătrâne din cea vreme de departe,
Când, prin munți, prin deal și șesuri, bunii mei în viețuire
Înădeau cărarea vieții și a neamului vecie.
Voi, DESCĂLECĂTORI de țară, cu BOURII în PECEȚI
Tineri domni cu stele-nfrunte și în piept cu șapte vieți,
Voi, SĂMÂNȚĂ de DOMNIE ce-ngânat-ați veacuri multe,
Voi sunteți icoana țării, mari exemple de virtute.
**
Vin la rind, ei, DOMNITORII, la cea viță românescă
Ca s-o poarte mai departe pe sub pronia cerească,
MIRCEA, ȘTEFAN și VITEAZUL, inimosul, domnul CUZA,
Ce din veac în veac într-una reaprisu-mi-au iar spuza
DEMNITĂȚII noastre care, ne-a ținut SPERANȚA vie
Că suntem români și liberi, rotitori pe astă glie.
Cinste lor și-nchinăciune pentru fila cea de carte
Ce mi-au scris-o cu norodul, să mi-o ducă mai departe.
***
Vă-ncinstesc a vostre fapte, tinerimea mea română,
Ce cu moțul nostru IANCU, pus-ați pumnul la furtună,
Răscolindu-mi din adâncuri ce-a dorință minunată
De UNIRE-N LIBERTATE, vrerea ALBEI – ÎMPĂRATĂ.
A fost clipa când cuprins-ați în rotundul de hotare
Limba toată rămânescă și a inimi visare,
Ca-n cuibarul veșnicie să fim una, strâns uniți
Și așa să trecem lumea, în istorii amintiți.

***
ÎNSFINȚITE, VII, ICOANE care-mi stați pe TÂMPLA ȚĂRII
Voi ne dați puteri, speranțe, pentru visul înălțării,
Să trezim clipita vieții, ce-i acum în amorțire
Și uniți la neam să-i facem, clipa ei, de DĂINUIRE.

EU VĂ RIDIC ÎN SLAVĂ

De gândul meu s-ar face rostitor
De slavă pentru cel biruitor,
Cu tine brav ZAMOLXE aș începe
Să laud vremea ta, cea nepereche,
Că tu ai fost la neamul meu străbun
Un Moise înțelept, viteaz și bun,
Venit din ceruri încă să ne-nvețe
Și-n câte toate să ne de-a povețe,
Ca cele ce-a lăsat, din tată-n fiu
S-ajungă pân’ la mine, să le știu.

Apoi, pe dacii mei din locul ista
Ce i-a unit în slavă BUREBISTA,
Făcând din ei, în vremuri mai departe
Netemători viteji de cruda moarte,
Crezându-se a fi memuritori
Acolo-n ceruri, dincolo de nori.

Pe DECEBALUS, crucea ăstui neam
Ce-n fața Romei, marele dușman,
A stat cu oastea lui de nemuriți
Columne fie-n piatra ei ciopliți,
Însemn veșnicitor de bărbăție,
Să știe veacuri toate ce-o să vie
Că viața ce o dai pentru-a ta țară,
Mereu va ține neamul, să nu piară.

Îmi vin apoi, din margine de gând,
Aceea domni, ce vremuri depănând
Au fost sâmânță veche, domnitoare,
La țări cu-aceeași limbă vorbitoare,
Un GLAD, un GELU și-un MENUMORUT
Din stârpea noastră veche, de-nceput.

Pe MIRCEA, domnul nostru cela mare
Icoană mi l-aș pune pe altare,
Să știe toți, cum dragostea de țară
Se face zid măreț și foc și pară
Ca-n brațul celui slab puteri să pună
Din viața dată țării, pentru humă.

La domnul ȘTEFAN nu-mi ajung cuvinte
Să-l mărețesc în vorbe mari, fierbinte,
Troiță să mi-l fac de priveghere
La colțuri de hotar, fruntar de vreme,
Și-n sfinte mănăstiri, catapeteasmă,
Iar oastea lui, toți floare cu mireasmă.

În stema țării, MARELE MIHAI
L-aș pună astră pentru mii de ani,
Ne fie îndreptar de vrednicie
Cum domnul, țării trebuie să-i fie
Icoană făcătoare de minuni,
Când vrea să-i facă ani mari și buni,
Iară unirea-n cuget și-n simțiri,
Un leac mântuitor, pentru jertfiri.

Pe IANCU, Avrămuțul nostru drag
L-aș pune-al casei însfințitul prag,
Pe domnul CUZA, talerul dreptății
Și-al zilei încă zori ai dimineții,
Iară pe ALBA noastră preamărită,
SPERANȚA cea de veacuri, împlinită!

Pe voi, pe toți, din veacuri pân-acum,
ÎNLĂCRIMATE CRUCI pe-al țării drum,
Că n-avem azi deplină bucurie
Că frați ai noștri încă-s în robie
Pe alte hărți, pe-aicea prin prejur,
Sub jug străin, prea aspru și prea dur.
*

De cât răbdat-am Doamne, ca pe cruce
Îl lasă pe românul meu s-apuce
Deplina bucurie a-ntregirii
Sub soarele nădejdi și-a iubirii,
Că mult prea mult de-acum a pătimit
Să-și vadă visul ăsta, împlinit.

Mircea Dorin Istrate

Viena
Categorii
Poezie
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole

  • Din poeziile şi jurnalele lui Khosiyat Rustam (Uzbekistan)

    31. Viață, te văd râzând de mine; Drumul către tine stă închis. Este acolo în ochii tăi, pot să văd, Și vreau să ţip tare dar Strig tăcută ca...
  • CLIPĂ DE DUMNEZEIRE

    Pune Doamne luna-n cui Și nu spune nimănui, Cum, c-o dragă copiliță Mă tocmesc pentr-o guriță. *** Ea mi-o da, dar plată cere În oftat și în durere Ca-nzecit...
  • ACEST AER

    Acest aer se zbate fluture în ochiul albastru Cum îndoiala de tremuratul firav al dragostei de ciută Acest aer de grâne coapte vorbește despre inimi ce dezlipesc pereții de...
  • Sunt ogorul…

    Niciodată viața n-a fost mai frumoasă, Ca acuma, Doamne, când ea se sfârșește, Niciodată n-am stat s-o opresc Și ea a trecut, asa, nebunește… *** Am crescut copiii, acuma...