Poezii pentru sâmbătă seara

FIUL RISIPITOR Motto: ’’Ca mulţi în lumea asta sunt fiu risipitor, Ce-am tot micit averea rămasă din străbuni, La toţi de din-nainte le sunt pe veci dator, Iar cei...
Viena
Mircea Dorin Istrate

Mircea Dorin Istrate

FIUL RISIPITOR

Motto: ’’Ca mulţi în lumea asta sunt fiu risipitor,
Ce-am tot micit averea rămasă din străbuni,
La toţi de din-nainte le sunt pe veci dator,
Iar cei care-o să vină, mă ierte de-or fi buni.’’
***
În nopţi neliniştite, mă-ntorc în vis acasă,
Aşa cum mai făcut-a cel Fiu Risipitor,
Ai mei părinţi m-aşteaptă deja cu-ntinsă masă
De parcă ei şi nu eu, le-aş fi mereu dator.
***
Cu inima curată, cu drag mă-mbrăţişează
Şi-n lacrima durerii mă văd o bucurie,
Speranţa lor de-o viaţă n-a încetat să crează
Că am să fiu cu dânşii, pân’ face-s-or vecie.
***
Spăşit le cer iertare că nu le-am fost aproape
Să le-ndulcesc trăirea în cuibul lor străbun,
Că am cătat prin lume plăceri şi câte toate
Să-mi facă traiul dulce, uşor şi cât mai bun.
***
Ei zic că mi-s iertate de mult a mele fapte,
Că ultima le şterge pe toate de acum,
Că de-am gândit la dânşii, cândvă, în miez de noapte
Le-o fi ca mângâiere, pe neîntorsul drum.
***
Smerit le stau în faţă şi-i văd precum icoane
Pe ce-a catapeteasmă a sufletului meu,
Sunt lumânări de ceară, pe care Tu, o Doamne,
Le tot topeşti în mine de-atâta ars din greu.
***
Aş vrea, dacă se poate, să-ntorc, să iau cu mine
Ce-l timp pe care-n viaţă de-aici l-am tot scăzut,
Să fac, cum se cuvine, la toţi un car de bine,
Mă ierte c-al meu suflet, pe mulţi i-a cam pierdut.
***
N-ajung a mele lacrimi, şiroaie dac-or curge,
Să spăl greşeli ce încă în viaţă v-am făcut,
Să fiu un leac de bine când inima vă plânge,
Si să vă pun surâsul pe sufletu-amârât.
***
Voi, robitorii muncii ţinut-aţi astă lume
Şi din credinţa-n Domnul v-aţi tot luat puteri,
Orânduit-a-ţi viaţa cu bună-nţelepciune
Şi mult gustat-aţi încă din asprele-i dureri.
***
De-o vreme rostul vostru în toate s-a schimbat,
Că lumea asta parcă întoarsă e pe dos,
Nimica nu-i cum fost-a aicea altădat,
Că-şelător e timpul acesta mincinos.

Eu am venit cu gândul să fiu de voi aproape
Şi să vă cer iertare, cum este creştinesc,
Că nu-i mai mult ce până, aici lăsa-voi toate
Şi-mpreunat cu neamul să fim toţi în ceresc.
***

C-aşa e datul firii să stăm un bob zăbavă
Aici în astă viaţă din tată în copii
Şi-apoi, la urma urmei, să ne urcăm în slavă
Şi în promise raiuri să vieţuim vecii.

TU ZEU ÎNCHIPUIT

În taina unui vis, ţi s-a părut
Când ridicai privirile din lut
Spre cerul nopţii negru, înstelat,
De nimeni încă-n lume măsurat,
Că zeu îmi eşti de-acum îndreptăţit
Să ai pe mână cerul, nesfârşit.
***
Te-ai şi văzut pe capră-n Carul Mare
SĂGETOTOR în largile-ţi hotare
Frigând BERBECI pe jarul tău de stele
Şi TAUR neînvins, în nopţi cu iele.
Şi-n plasa minţii, tu, cu-ai tăi ciraci
Mi-aţi prins la PEŞTI, la SCORPIONI şi RACI
Şi LEU mi-ai fost în fapte cu FECIOARE
De mi-aţi umplut cu GEMENI pe sub soare.
În lupte cântăreai cu-a ta BALANŢĂ
Pe cine să îmi laşi, rămână-n viaţă,
Trofeu ţi-ai pus la şea de CAPRICORN
Şirag din cei învinşi, apoi din corn
Ţi-ai trâmbiţat victoriile-n zbor.
Şi maiestos, trecând nepăsător
Împăunat de visu-ţi VĂRSĂTOR
Te şi credeai pe veci, nemuritor.
***
Frumoase timpuri, gându-ţi preamărit
Tu lasă-ţi-l în ceruri priponit
Şi din înalt coboară pe pământ
Şi-ai să te vezi o biată frunză-n vânt,
Nimicul care încă, cu-a sa minte
Se crede zeu, în cerurile sfinte.

NE TOPIM

Ne topim în zilnicia îndulcitelor păcate,
În măruntul unor tinpuri ce se trec linguşitor,
Iar de-avem un colţ de pâine, zicem că avem de toate
Şi nimc nu ne lipseşte, de mai pică şi-un amor.
***
Ne plecăm adesea capul să-mpăcăm pe orişicine,
Suntem slugi la noi acasă pentr-o plată de doi bani,
De la noi lăsăm prea multe, altora le fie bine
Numai să ne laşe-n pace, să n-avem pe-aici duşmani.
***
Am uitat de moştenire şi de legea ce-a bătrână
Când strămoşii sângerat-au apărând străvechea glie,
La nepoţi să laşe pildă, că-i mai bine în ţărână
Mort în luptă bărbăteşte, decât viu în grea sclavie.
***
De-aia dacul pe Columnă de milenii veşniceşte
Arătând de-acolo lumii cum se moare-n măreţie,
Cum se apără cu viaţă tot ce-aicea vieţuieşte
Ca să ştie următorii ce în veacuri or să vie.

***
Azi, citind cele istorii un fior ne mai încearcă
Doar o clipă mărginită ce ne umple de mândrie,
Apoi iar cădem la urmă, în visarea ceia seacă
Ce ne trece astă viaţă, fără vlagă-n amorţire.

PREŢUL SECUNDEI

Secunda-mi bate ca o toacă-n piept,
Îi simt tăria-n zbaterea din tâmplă,
Pe alta care vine o aştept
Să văd ce-mi dă şi ce se mai întâmplă.
***
E un nimic ai zice, dar contează
Mereu să se repete, ne-ncetat,
Că doar aşa se ţine viaţa trează
De când ne naştem, până am plecat.
***
Bătaia de-o secundă de se-opreşte
Începe drumul nostru spre neant,
De-aceea preţul ei, la urmă creşte
Când se adună anii ne-ncetat.
***
Când ea ne pune viaţa în balanţă
Şi hotăreşte simplu: Osândit!
Am da atunci, întoarcă-ne la viaţă,
Ce-n truda vieţii am agonisit.
***
Hotarul e secunda ce desparte
Ce-a viaţă de neviaţa veşnicită,
Clipita ăsta scade şi ne-mparte
De-om fi sau nu uitare liniştită

CUM SUNTEM

Suntem mulţi, ca lanul galben legănat în unduire,
Dezbinaţi de preamărire şi de banul sunător,
Tragem toţi în părţi ca racul când e vorba de unire,
Plângăcioşi când bate vântul de necaz aducător.
***
Nu-nvăţăm să fim o stâncă în furtuna viforoasă
Ce de-o vreme tot se-abate peste naţia română,
Prea le dăm la toţi nebunii câte cer, şi-ntinsă masă
Prea întindem la aceia, ce ne-aruncă o fărâmă.
***
Am uitat c-avem în sânge şi curaj şi demnitate
Ce primitu-le-am din vremea cea bătrână, de demult,
Când cea dragoste de ţară învia eroi din moarte
Şi-i punea pe tâmpla ţării, la-nvechit să-mi steie mult.
***
Prea răbdăm la umilinţe, noi ce-am fost în fruntea lumii
Înstelaţi în bătălie, măreţiţi în veşnicii,
Ca să ducem mai departe gândul ce-au avut străbunii
Ce cu viaţa lor ţinut-au, vatra sfintei Românii.
***
Fiţi bărbaţi cu sânge-n vine şi cu inimă de leu,
Daţi-vă de vi se cere viaţa voastră pentru-a ţării,
Nu cădeţi în josnicie chiar de fi-va cât de greu
Că suntem din neam destoinic, nu o umbră a-nserării.

CITITOR ÎN STELE

Pe-al veciei fus, din caier, mi se torc ca nefârşite
Vremi grăbite mergătoare înspre hăuri infinite,
Iar din firul lor subţire, fiii lumii, muritorii
Tot umplut-au pagini albe de-ndoielnice istorii.
***
La-nceput, a fost o vreme, când, din mersul unor stele
Înţeleptul ce le vede tălmăcit-a dacă ele
Pot aduce bucurie, pace lungă, întristare,
Boli, necaz, nenorocire, între neamuri supărare,
Ploi ori secetă, războaie, lauri pentru frunţi semeţe,
Bătălii ce-or fi pierdute, ori domniile măreţe.
***
Când o astră depărtată se topea-n nemărginire
Semn era că peste lume va veni nenorocire,
Un luceafăr ce se naşte bucurie prevesteşte
Fericind speranţa lumii şi-ndulcind a ei poveste.
***
Născocire? Potriveală? vorbă lungă-nşelătoare
Încâlcind gândirea lumii despre vremea viitoare?
Dar ce-a soartă ce e dată muritorilor de rând
Nu ne-o schimbă nici o astră lucitoare-n ceruri stând.
***
Nu din astre vin necazuri ori dorita bucurie,
Ci din sufletele noastre unde-i ură şi iubire,
Nu un astru de pe boltă ne va face nouă soarta
Ci lucrarea-n care omul, din voinţă-şi face fapta.
***
Astăzi , mulţi mai cată-n stele mersul vremii care vine
Înflorind poveşti frumoase a puterii lor divine,
De-i întrebi, ei când s-or duce de pe lume, nu vor şti
Fiindcă steaua lor încântă, doar credulii care-i ştii.
***
Ei vor zice şi-ncă-or crede că sfârşitul e aproape,
Că de bani v-or duce lipsă şi de sete or să crape,
Ori norocul îl vor pierde dac-o stea va pâlpâi,
Iar de-şi schimbă mâine locul, lumea asta va pierii.
***
Într-un punct din galaxie stele nasc şi stele mor
Şi-n rotirea lor nebună merg de vremi pe calea lor,
Ascultând de legi pe care, mintea nostră nu le ştie,
Şi nu fac nici rău nici bine, din a lor împărăţie.

PĂDUREA

Acolo unde cerul pe umeri de pădure
Îşi poartă veşnicia în adieri de vânt,
În susur de izvoare, în dulce rug de mure,
E liniştea-mpărată şi raiul pe pământ.
***
Doar cântăreţe păsări şi frunze foşnitoare
Îmi farmecă auzul în dulce armonie,
Oprit pe loc e timpul, secunda parcă moare,
Pe suflet mi se cerne o sfăntă bucurie.
***
Acolo loc îmi are şi cel ce vieţuieşte
În scorbură, în cuiburi, în vârf de pom, pe cracă
Şi pasărea ce zboară şi cel ce se târăşte
Şi cel care ucide şi cela care scapă.
***
Acolo-s toţi de-avalma, sub a pădurii lege
Cercându-i adăpostul şi buna-i ocrotire,
De-aceea cată-i umbra şi bine o-nţelege
De vrei să-ţi deie dânsa să ai de vieţuire.

***
Nu tulburaţi pădurea cu legile-i eterne,
Lăsaţi-o încă fie sălbatică-n splendoare,
Că ea mi se răzbună prin înţelese semne
De n-o lăsaţi să-mi moară bătrână, şi-n picioare.

NOI SUNTEM VECIE

Din vremuri prelinse pe-a vieţii cărare
Noi suntem vecie aicea-n Ardeal,
A noaste-nceputuri se pierd în uitare
Pe-ntinsa câmpie, pe-un umăr de deal.
***
Pe vale se scurge jertfelnica viaţă,
Pe deal, în pomelnic, se-ngână vecia,
La mijloc, subţire ca firul de aţă
Prezentul îşi toarce pruncia.
***
Din câţi se vor naşte, atâţia s-or duce,
Nici unul pe-afar’ nu rămâne,
La cap fiecare avea-va o cruce
Şi poate o floare şi-un nume.
***
Apoi, dup-o vreme, s-or pierde-n uitare
Şi viaţa trăită de toţi se va duce,
Rămâne vecie sub sfântul cel soare
Doar urma lăsată de dânşi sub cruce.

SFAT

De vrei să simţi puterea din ţărână
Desculţ îmi umblă zi de lungă vară,
Din drumul ţării până sus la stână
Din zori de zi şi pân’ se face seară.
***
Să simţi în luncă iarba-nrourată
Şi-n crucea zilei arsul din ţărâne,
Jilava brazdă nouă, răsturnată,
Vecia din mormânt de-ngropăciune.
***
Cleioasa tină dup-o scurtă ploaie
Şi lutul pus la casa cea bătrână
Şi cuibul brumei toamna, ce-nvioaie
Şi uscăciunea tălpii de fântână.
***
Şi sufletul lui moşu care doarme
Sub firul ierbii veşnic înnoit
Şi mugurul seminţei care-n toamne
Culcuş în brazdă-şi face de-ncolţit
***
Aşa vei şti şi vei simţi cum toate
Îmi cresc şi mor mereu de-o veşnicie,
Luând puteri cereşti ce-s îngropate
În pulberea ţărânei veşnic vie.

NU MAI VEDEM FRUMOSUL

Cum? Mai sunt pe lume păsări ciripind îmbietoare
Şi din iarbă mii de gâze pe tulpini unduitoare
Stând de vorbă până-n seară, lăsând timpul adormit
În pomiştea de pe Dâlmă, mirosind a fân cosit?
***
Sau mai e pe lume-o floare mirosind a raiuri sfinte
Ce cu alte mii surate umplu câmpuri nesfârşite?
Ori o salcă plângătoare aplecată peste maluri
Oglindindu-se-n neştire în lucirea unor valuri?
***
Sau o turmă de mioare păscând dealul şi vecia
În cel loc unde-mpărată e de-apururi colilia?
Şi frăguţa-nmiresmată şi târziul cimbrişor
Toate păstrătoare taine de fărâma unui dor?
***
Da, mai sunt toate acestea de le simţi şi de le vezi
Lângă tine stând aproape, de cu gândul le-nţelegi,
Că de-o vreme mult prea lungă am uitat c-aici, aproape,
Frumuseţi avem cu carul, sub clipirea dulcii pleoape.

Mircea Dorin Istrate

Viena
Categorii
Poezie
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole

  • Din poeziile şi jurnalele lui Khosiyat Rustam (Uzbekistan)

    31. Viață, te văd râzând de mine; Drumul către tine stă închis. Este acolo în ochii tăi, pot să văd, Și vreau să ţip tare dar Strig tăcută ca...
  • CLIPĂ DE DUMNEZEIRE

    Pune Doamne luna-n cui Și nu spune nimănui, Cum, c-o dragă copiliță Mă tocmesc pentr-o guriță. *** Ea mi-o da, dar plată cere În oftat și în durere Ca-nzecit...
  • ACEST AER

    Acest aer se zbate fluture în ochiul albastru Cum îndoiala de tremuratul firav al dragostei de ciută Acest aer de grâne coapte vorbește despre inimi ce dezlipesc pereții de...
  • Sunt ogorul…

    Niciodată viața n-a fost mai frumoasă, Ca acuma, Doamne, când ea se sfârșește, Niciodată n-am stat s-o opresc Și ea a trecut, asa, nebunește… *** Am crescut copiii, acuma...