Povestea unui brand născut din pasiune – OPTIK TATARU

„Nein, Nicolae…” Cu asta începea și, de cele mai multe ori, se încheia ziua de studiu practic al tatălui meu în Germania. Se întâmpla imediat după anul 1990, atunci...
Viena

„Nein, Nicolae…”

Cu asta începea și, de cele mai multe ori, se încheia ziua de studiu practic al tatălui meu în Germania. Se întâmpla imediat după anul 1990, atunci când totul devenise nou în viețile și sufletele noastre. Răsărise speranța. Acea speranță inocentă și sinceră că ceva s-a schimbat sau urmează să se schimbe.

Fusese desemnat de către câteva persoane din conducerea comunei Cornu Luncii să fie instruit în atelierele din Germania ale domnului Egon Scheich, pentru a confecționa gratuit ochelari persoanelor internate în Spitalul Sasca Mica și nu numai.

Avea un loc de muncă bine plătit, având în responsabilitate viețile unui grup de persoane pe care le numea „familia de la topitorie”. Era respectat și bine poziționat în societate. Avea însă și doi copii cărora trebuia să le ofere „mai mult decât a avut el”, așa încât a hotărât să „joace totul pe o carte”.

Așa a început totul…

Era un artist atunci când punea mâna la treabă. A plecat plin de speranțe, pentru câteva săptămâni. Uneori număram și cu lunile. Nu ne zicea nimic despre umilințele suportate în nenumărate nopți în București, la ambasadă… Am simțit-o pe propria-mi piele, câțiva ani mai târziu, atunci când am plecat și eu, student fiind, pentru a câștiga banuți suplimentari pentru facultate.

Ce bucurie era acasă la noi când apărea, de multe ori noaptea, cu bagaje despre care ne întrebam cum a fost posibil, un om singur, prin gări, sa le transporte mai mult de 2.000 de kilometri. Ajungea frânt, dar plin de bucuria revederii. Erau bagaje pline de hăinuțe second hand, de dulciuri și alte lucruri primite de la locuitorii orașelului Neuöting, acolo unde devenise cunoscut, îndrăgit și respectat de comunitate. Am aflat asta atunci când am locuit împreună acolo, pentru un timp.

Câte sunt de povestit despre începuturi…

Cred că sunt milioane de români care ar putea scrie la nesfârșit despre despărțiri, despre noi începuturi, despre sfâșierea sufletelor, despre revederi, regăsiri, despre descoperiri uimitoare cu oameni și despre oameni.

Aceasta a fost o frântură din povestea „începutului”. Doresc să mai adaug atât: vă sărutăm sufletele, domnule și doamna Turcanu, domnule și doamna Cofler, domnule Egon Scheich și tuturor celor ce au crezut că familia Tataru este potrivită pentru această aventură.

Întoarcerea

Străduța din fața școlii, acolo unde locuiam, devenea de foarte multe ori neîncăpătoare. Se aștepta cu orele pentru a intra la dl. Tataru pentru o pereche de ochelari. Și asta nu pentru că el mergea la masă sau pentru siestă … nu! Pentru că era copleșit de cerere.

Se lucra „nemțește”, cu responsabilitate și respect pentru oameni. A legat nenumărate prietenii, cu persoane din toate categoriile sociale. A cunoscut copilași, cărora le monta ochelari, cu care a creat relații precum cele cu noi, copiii lui. Unii revin cu copiii, după ani și ani, cu același drag de nenea Nicu. Avea ceva! Ceva ce copiii primeau și de care nu doreau să se mai despartă vreodată…

Ce emoție! Ce emoție atunci când s-a întors dintr-un scurt concediu, de care nu mai beneficiase de foarte mult timp, aflând ca sora mea s-a încumetat să monteze (strice) un ochelar pentru un pacient care avea mare nevoie de el. În mintea lui apărea imaginea cu „urmașii” care ar fi dus mai departe nobila activitate.

Am avut și eu o încercare cu totul sortită eșecului, dar care i-a dat speranțe.

Ascensiunea

Anul 1999, final de facultate pentru mine. Dumnezeu rânduise să nu intru în 1994 la Facultatea de Silvicultură. A vrut să intru la Facultatea de Mecatronică. Ei, asta îmi putea da șansa să echivalez vreo trei ani de inginerie optometrică, în cazul în care măcar aș fi știut că există așa ceva în România. Nu am știut, așa că am terminat Mecatronica, ceea ce m-a ajutat mult pe viitor.

Prietenul tatălui meu din Germania, domnul Egon, trimite vorbă în țară că în cazul în care doresc să intru în breaslă, este unica mea șansă, el urmând să se pensioneze în vara lui 1999. Nu am ezitat niciun moment! Am plecat împreună cu surioara mea, cu gândul că am putea și munci câte ceva, pentru ceva bănuți. Așa s-a și întâmplat, am învățat, am făcut practică, am și muncit după-amiezele. Am reușit în scurt timp să confecționez ochelari pe care îi lua la Munchen pentru a exemplifica elevilor săi ce poate să facă un român în câteva săptămâni. Eram plin de entuziasm…

După revenirea acasă, am plecat în Iași, acolo unde a apărut repede un loc de muncă într-o clinică nouă și unică în țară, de chirurgie refractivă, oftalmologie și optică medicală. În câteva luni de muncă am devenit manager, cunoscând și colaborând cu „spuma” oftalmologilor din Iași. A fost un mare privilegiu. Am învățat mult! Mulțumesc domnule Burlui pentru șansa oferită! Mulțumesc domnule Naciu! Mulțumesc cu tot sufletul colegilor de atunci!

Afacerea

În vara anului 2000 am hotărât să-mi iau soarta în mâini. Adunasem ceva bănuți împreună cu iubita mea de atunci, cea care urma să devină mama celor trei copii ai noștri.

Fălticeni, început de drum! Oameni calzi, respectuoși și dornici de calitate. Avea tatăl meu un suport pentru expunerea ramelor. Cred că avea undeva la 120 de locuri de expunere, noi am avut bani doar pentru vreo 60 de poziții. Așa a început totul. Aveam ca mare avantaj, numele: Tataru. Astfel, mare parte dintre pacienții care-l căutau pe tatăl meu în Cornu Luncii, aveau acum ocazia să lase comenzile în Fălticeni. Era bine și pentru ei, dar și pentru mica noastră afacere. Preluam comenzi opt ore, de dimineață, confecționam ochelari multe ore, cu largul sprijin al tatălui meu, dormeam câteva ore și totul a devenit în scurt timp o rutină. Covrigi și apă minerală. Eram tineri, plini de energie și speranță. Am petrecut câțiva ani împreună cu nea Ionică și cu Răducu, cu oameni frumoși și plini de suflet.

Venise timpul să mai urcăm o treaptă: achiziționarea unui autorefractometru, aparat ce era considerat „lux” în acele vremuri. L-am luat din București, dintr-un depozit, cu banii adunați într-o pungă „de un leu”. Se împlinise un vis! Puteam să deschidem discuții cu medici, pentru o eventuală colaborare.

Dr. Boeru – optica Tataru, tandemul perfect! Descoperisem nu doar un medic excepțional, dar mai ales un om ales! Am început o colaborare fructuoasă în Fălticeni. Orele de somn s-au împuținat, spre bucuria mea.

Am deschis o colaborare frumoasă la Pașcani, cu medicul din spital, Dr. Răduță, ce urma sa ne devină, împreună cu soțul domniei sale, părinți spirituali. Nu sunt cuvinte de care eu să am știință, pentru a mulțumi celor două persoane, oamenii ce ne-au schimbat viitorul profesional, dar mai ales uman. Am crescut în compania unor Oameni extrem de valoroși, cu simțul răspunderii și cu mare iubire de meserie și oameni.

Programul maraton

Ora 7.00: plecarea de la Cornu Luncii spre Pașcani. Ora 8.00: începeam programul, până în jurul orei 13.30 – 14.00. Până la ora 15.00 – 15.30 trebuia să fi ajuns la Suceava, să o iau pe doamna doctor Boeru de la cabinet și sa ajung, împreună cu aparatul din mașină, la Fălticeni, pentru consultații. Consultații, de multe ori peste program, până la ora 20.00 (mulțumim din suflet doamnelor ce aveau standuri pe etaj cu noi și care trebuiau să ne aștepte ca noi să terminăm). Ora 21.00: Suceava, cu doamna doctor acasă. 22.00: ora „ideală” pentru atelier și pentru confecționarea ochelarilor. Ora 3.00 – 4.00, ideală pentru somn. La 7.00, în picioare! Urma o nouă zi! S-a întâmplat câțiva ani. Ani superbi, ani care m-au format. M-au format așa cum mă percepeți azi, cu bune și rele. Pe foarte scurt, cam despre asta este Optik Tataru.

Recunoștință

Mulțumesc tată! Sărut mâna și sufletul! Mulțumesc mamă! Sarut mâna și sufletul! Sărut mâna iubita mea soție! Cred că poți să intuiești ce aș fi fost fără tine. Te iubesc pentru tot, dar mai ales pentru familia pe care mi-ai oferit-o și pentru dragostea ta necondiționată!

Dragii noștri parteneri din trecut și din prezent: mulțumim! Sperăm că au fost relații profesionale în care ați avut parte de respect și dragoste.

Dragii noștri pacienți: vă mulțumim pentru încrederea pe care ne-ați oferit-o! Sperăm cu tot sufletul să nu vă dezamăgim vreodată!

Tot ce mi-am dorit cu toată puterea a fost să vă transmit tuturor că Optik Tataru nu a fost niciodată o afacere, ci pasiune, sentimente, respect și dragoste de meserie.

Nu am avut vreodată „masterplanuri”, nu am avut „targete de încasari”, nu ne-am gândit vreodată la „randamente” și altele de genul celor amintite. Le-am pus între ghilimele, de rușinea care mă paște, în cazul în care am folosit termeni pe care nu-i stăpânesc, fără ca locul lor sa fie aici.

Da, totul a plecat din pasiune, din iubire pentru optica medicală și pentru oameni, din respect pentru lucrul bine și foarte bine făcut. Ce a rezultat? Vă las pe dumneavoastră, pe cei care ați interacționat cu noi, să vă oferiți răspunsul cu sufletele. Vom exista atât timp cât veți dori dumneavoastră, pacienții noștri, și tot atât timp cât veți considera că ar fi bine să existăm în viețile dumneavoastră, chiar și pentru puțin. 

Cu recunoștință,

Cezar Tataru 

www.monitorulsv.ro

Viena
Categorii
DiasporaDiverseGermaniaRomânia
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole