Printre lacrimi am îmbrăţişat cărţile din bibliotecă

Interviu cu Părintele Ilie Bucur-Caşu REPERE BIO-BIBLIOGRAFICE Părintele Ilie Bucur-Caşu este preot paroh  în oraşul Sărmaşu – judeţul Mureş şi  deţine această funcţie din anul 1996. Născut în localitatea...
Viena
Părintele Ilie Bucur-Caşu

Interviu cu Părintele Ilie Bucur-Caşu

REPERE BIO-BIBLIOGRAFICE

Părintele Ilie Bucur-Caşu este preot paroh  în oraşul Sărmaşu – judeţul Mureş şi  deţine această funcţie din anul 1996. Născut în localitatea Hădăreni din Comuna Cheţani ( jud. Mureş) a desfăşurat, de-a lungul anilor, o bogată activitate ca preot paroh în Parohia Ortodoxă Română Balda, comuna Sărmaşu (1979-1996) şi  a fost preot la Biserica militară de pompieri Sărmaşu.  Ca dascăl a predat religie la Şcoala Generală Balda (1990-1996) şi la Grupul Şcolar „Samuil Micu” (1996-2000). A fost timp de 10 ani consilier la oraşului Sărmaşu şi este preşedintele unor asociaţii culturale precum : „ASTRA” Sărmaşu, Asociaţia „Alexandru Bătrâneanu” – Balda, preşedinte „România Mare” Sărmaşu, ”Vatra Românească” Sărmaşu.

A publicat 12 volume de cugetări reunite sub titlul „1001 Cugetări” şi este autorul volumelor : ”Flori alese din grădina părintelui Arsenie Boca (vol. 1 şi 2), „Reflecţii sufleteşti” (2013), „Ştiinţă şi religie” (2016), „Religie şi ştiinţă”.

Este membru în „Liga Scriitorilor din România” şi în Uniunea Ziariştilor Pofesionişti din România” (UZPR) şi a publicat  în mai multe ziare şi reviste din ţară şi străinătate fiind un vechi şi fidel colaborator al cotidianului „Cuvîntul Liber”.

A apărut în antologiile : „Personalităţi române şi faptele lor : 1950-2000” (vol. 14 şi 15) şi  în „Antologia  Iarna Scriitorilor” (2015) şi a fost distins cu mai multe premii literare, dintre care merită menţionate:  Premiul pentru Carte Religioasă „Credo” – Târgu Mureş (în 2009, 2010, 2011), Premiul pentru eseu acordat de Revista „Agora” (2012).

Liliana Moldovan (L.M.) : – „În voinţă, în simţire,, în scris, în gând rămâne mai ales ce ai dat altora, ce ai lăsat de la tine, ce-ai jertfit. Astfel, poţi  rămâne pentru multe timpuri, un stil de lumină cald în jurul căruia creşte şi înfloreşte viaţa”- scria Nicolae Iorga  (Nicolae Iorga, în 1001 Cugetări : Antologie V, Ed. Nico, 2011, p.17).  Enumeraţi câteva  momente care au lăsat urme de lumină  în viaţa dumneavoastră?

Ilie Bucur-Caşu (I.B.-C.) : – Vă mulţumesc pentru gestul domniei voastre prin care îmi solicitaţi un interviu în scris cu referire la persoana mea, în speţă la activitatea mea. Anul 1969 a fost unul de cotitură în viaţa mea; în sensul bun al cuvântului. În urma susţinerii examenului la Seminarul Teologic de la Sibiu, am fost declarat admis pentru Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ. Era o perioadă când  nu prea am văzut mănăstiri fiindcă ele au fost dărâmate de tunurile Generalului Bukow şi ale Mariei Tereza; nu am văzut nici călugări sau călugăriţe ei fiind alungaţi prin decretul din 1958.

Întâlnirea cu Moldova a fost una definitorie pentru întreaga mea viitoare carieră. Acum şi aici m-am întâlnit cu istoria pe care am învăţat-o în primele clase elementare: cu Ştefan cel Mare, Alexandru cel Bun, Bogdan Descălecătorul, Alexandru Ioan Cuza, Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Dosoftei, Neculce, Ureche, Mănăstirile unicat în lume: Neamţ, Secu, Sihăstria, Voroneţ, Agapia cu pictura lui Grigorescu, Putna cu mormântul domnitorui Ştefan, Arbore a domnitorului Arbore, Bistriţa lui Aleaxandru cel Bun, Moldoviţa, Suceviţa ş.a.m.d. Cinci dintre aceste mănăstiri  au primit premiul UNESCO pentru pictura exterioară şi vechimea de peste 500 de ani. 

Era o lume total nouă pentru mine. Un adevărat tezaur care se cerea imediat studiat şi trăit. Cei 5 ani de Seminar Teologic Nemţean şi cele 9 luni de armată T.R. în oraşul cu iz de tei Eminescian, Iaşi, au fost pentru mine o adevărată mină de aur pe care am exploatat-o la maximum. Tipografia  de la Mănăstirea Neamţ, întâlnirea cu marele Paisie Velicikovski şi cărţile sale, biblioteca mănăstirii nemţene şi cea a seminarului care mă pregătea pentru viitoare misiune de preot, muzeele tuturor mănăstirilor moldave, mi-au fost înainte mergătorii mei în ale culturii şi ştiinţei româneşti, în măsura în care am putut să le asimilez la acea vârstă. În această perioadă de trăire aparte, am început să  întreb eg-oul meu: cine sunt eu? cine este Dumnezeu? Cum a apărut lumea aceasta? Ce este o floare? Dar mirosul ei? Ce este ochiul? Dar puterea lui de a vedea? Ce este inima şi corpul uman? Ce este lumea astrală sau cea pământească sau cea de sub pământ? Ce sunt animalele sau microorganismele? Ce sunt coacervatele, aerul, gravitaţia sau exactitatea acestei lumi? Un noian de întrebări care unele şi-au găsit răspuns, dovadă că am ajuns propovăduitor al acestei mari taine care este Dumnezeu-Creatorul, iar altele,  încă îşi mai caută un răspuns.

Poate din aceste căutări s-a născut dorinţa mea acerbă de a găsi răspunsul la marii înţelepţi ai lumii; în concepţiile lor despre creaţie a existenţei sau creaţie a Creatorului Suprem. A fost o luptă care nu-mi dădea  linişte. Eram aproape de a renunţa la studiile teologice şi să urmez o carieră militară destul de avantajoasă care mi s-a propus în timpul satisfacerii serviciului militar. Dar, tatăl meu, bunul meu tată mi-a spus: „Dragul tatii! Ai început un drum, termină-l iar la sfârşitul lui vei alege ce crezi că este mai bine” Şi a avut dreptate.

Am urmat cursurile Facultăţii de Teologie din oraşul baciului Bucur, unde datorită a doi colegi eminenţi Urda Ştefan şi Remete Gheorghe, dar şi a lui Darwin din bibliotecile bucureştene, L-am găsit cu adevărat pe Dumnezeu. Un Dumnezeu al meu, un Dumnezeu care mi-a condus paşii spre ceea ce sunt azi. Dar până a-L putea să-L fac cunoscut oamenilor a fost o cale lungă de căutare, renunţare, confuzie. Nu concepeam să predau oamenilor lecţii pe care nici eu nu le cunoşteam. Aşa s-a născut mica mea bibliotecă de peste 1000 de cărţi, cu sute de autori, adevărate surse ale căutărilor mele.

L.M. : – Vă mai aduceţi aminte când a luat naştere pasiunea dumneavoastră pentru scris?

I.B.-C. : – Startul scrisului l-am primit acum 15 ani în urma unei intervenţii pe cord deschis. Era perioada când ridicam Mănăstirea Sfântul Mina de pe Dealul Comoara din parohia Sărmaşu unde sunt păstor sufletesc. Eram conştient că va trebui să plătesc pentru ridicarea mănăstirii. Diavolul nu se bucură când ridicăm cetate Domnului Creator. Istoria este plină de astfel de întâmplări. Într-o noapte post-operatorie, am căzut într-o stare sufletească nu prea comodă chiar dacă eram preot. Sprijin mi-au fost Hristos care poposea deasupra capului meu şi lacrimile care-mi năpădeau faţa. Noaptea, cineva m-a bătut pe umăr şi mi-a spus astfel: „De mâine dimineaţă să te apuci să aşterni pe hârtie notiţele tale de pe cărţi cu sublinierile care sunt mai importante”. M-am ridicat din pat, am sărutat icoana Hristică şi printre lacrimi am îmbrăţişat cărţile din bibliotecă. Eram fericit….Cineva, care mi-a închis pentru moment uşa, mi-a deschis geamul pentru a vedea lumina zilei, Soarele strălucitor, aerul dătător de viaţă. Dimineaţa devreme, l-am sunat pe bunul meu prieten, înţeleptul preot Ogneanu din Sărmăşel Sat, şi i-am spus că încep să scriu cărţi. Nici eu nu credeam ce spun.

Biserica Mănăstirii Sfâtul Mina ctitorită de Părintele Ilie Bucur-Cașu

Aşa a început lupta cu mine, lupta cu cei peste 1000 de scriitori, poeţi, oameni de ştiinţă, filosofi, teologi, oameni din toate păturile sociale, pe care eu i-am însăilat în cele 12 volume de cugetări, de picuri de înţelepciune. Acum lucrez la volumul 13 de cugetări, care se vrea o antologie ce cuprinde 1001 autori, fiecare cu o scurtă biografie şi poză. Dar nu este deloc simplu, fiindcă sunt angajat şi în alte lucrări socio-cultural-istorice şi religioase.

interior Biserica Mănăstirii Sf. Mina

Eu nu mă consider un scriitor. Încerc să fiu un preot pe măsura acestei mari taine sacerdotale, şi nu ştiu pe ce eşicher mă aflu, fiindă a fi ucenic a lui Hristos,  a fi un Hristofor cu adevărat, a fii prieten cu Hristos este ceva foarte greu de ajuns, a  fii părinte al oamenilor într-o lume atât de ingrată Creatorului, nu este la îndemâna oricui, nu este simplu să porţi pe umerii tăi răspunderea a mii de suflete pe care Dumnezeu ni le-a încredinţat la Taina Preoţiei. Sunt poate un scriitor în sensul că eu am scris toate cărţile mele electronic sau patru dintre ele, manuscrise.  Sunt peste 4000 de pagini. Este greu să le citeşti darmite să le scrii, să le re-reciteşti, să le corectezi, să le actualizezi timpului prezent fără a denatura sensul adevărat al autorului. Sunt mai degrabă un cercetător-antolog-copist, aşa cum erau cei pe care i-am descoperit de la vârsta de 14 ani din Tipografia Mănăstirii Neamţ, unde călugărul Paisie şi ucenicii săi copiau cărţi şi le trimiteau în toată ţara noastră, în speţă în Transilavania atât de greu încercată. Dar ca să faci acest lucru îţi trebuie o foarte mare voinţă, renunţări imense, răbdarea de a sta ore zilnice în mijlocul cărţilor sau a calculatorului.

L.M. : – Lucian Blaga spunea despre aforisme că  „sunt surâsuri desprinse dintr-o tragică resemnare în faţa vieţii”. Aveţi printre marii înţelepţi ai lumii vreun autor preferat?

I.B.-C. : – Toţi autorii din cugetările editate îmi sunt dragi. Că unii îmi sunt foarte dragi este altceva. Adevărul este că de la fiecare poţi să înveţi ceva dacă vrei şi ai deschidere pentru aşa ceva. Aşa cum grădinarul iubeşte toate florile din grădina sa pentru că ele emit un parfum aparte, dau ochiului o bucurie deosebită şi sufletului o linişte ziditoare, aşa şi sufletul meu le primeşte pe toate cu bucurie şi mare dragoste. Cu aceeaşi bucurie şi dragoste spre zidirea lumii le-am căutat, cercetat, transformat şi trimis către suflete însetate de cunoaştere, aşa cum odinioară era şi sufletul meu însetat de adevărata cunoaştere. Şi totuşi… Nicolae Iorga îmi vibrează în suflet: întrebat de studenţi ce este Dumnezeu, el răspunde: „Dumnezeu? Toată lumina de soare şi toată lumina de suflet, care a fost , care este şi care poate să fie; prin religia ortodoxă noi suntem contemporanii martirilor, prin ea vorbim  cu strămoşii în graiul lor, prin ea suntem fraţi în dezlegarea plină de nădejde  a celor mai grele probleme”. Eminescu? „Biserica ortodoxă este mama neamului nostru strămoşesc” şi „Cristos a înviat din morţi, / Cu cetele sfinte, / Cu moartea pe moarte călcând-o, / Lumina ducând-o / Celor din morminte”.

Mă opresc aici căci sufletul îmi răspunde acum că nedreptăţesc pe mulţi foarte mulţi autori care mi-au fost şi încă îmi sunt prieteni şi susţinători ai acestei vârste. Aproape toţi răspândesc lumină şi o morală sănătoasă, ziditoare şi atât de necesară timpului de acum. Europarlamentarul Norica Nicolau întrebată fiind cum să facem faţă situaţiei de decădere liberă  din ţara noastră răspundea astfel: „Va trebui să ne întorcem la ţară şi la ţăranul pe care l-am pervertit; să ne întoarcem la Biserică şi preot, la Învăţător, la morala sănătoasă a părinţilor noştri”. Aşa şi eu prin cărţile de înţelepciune pe care le-am scris am dorit să fie un sprijin tinerilor care au renunţat la carte în favoarea telefonului, internetului şi a televizorului. S-ar putea ca mai târziu să fie… prea târziu.

L.M. : – Ce ne puteţi spune despre colaborarea cu Cotidianul „Cuvântul Liber”?

I.B.-C. : – Colaborarea mea cu Cotidianul „Cuvântul Liber” datează din anul 1990. Am prins perioada când se plătea fiecare articol, deşi eu nu am solicitat niciodată recompensă. Am început cu diferite eseuri, mici povestiri, pilde religioase cu scopul de a cunoaşte pe Dumnezeu, de a-i face pe cititori mai încrezători dar şi conştienţi că fără de Dumnezeu nu putem face mare lucru, aşa cum spuneau strămoşii noştrii când mergeau la război: „Nihil sine Deo”-„Nimic fără Dumnezeu”. Odată cu apariţia primelor cărţi am considerat oportun apariţia lor în ziarul  nostru de suflet „Cuvântul Liber”. Aşa se face că toate cărţile mele în proporţie de 50% au apărut prin rubrica aproape zilnic, „Picuri de înţelepciune”. Aceste cugetări cred că au fost şi sunt utile, s-au făcut plăcute cititorilor, din moment ce am primit multe semnale scrise, telefonice şi electronice.

L.M. : – Deseori fragmentele de înţelepciune selectate de dumneavoastră iau forma unor rugăciuni şi au o puternică încărcătură morală. Îşi mai găseşte loc literatura moralizatoare în mintea, sufletul şi mai ales în viaţa oamenilor din ziua de azi?

I.B.-C. : – Aceste cărţi de cugetări în care se cuprind multe din  „florile înţelepciunii lumeşti” sunt de un real folos pentru tineretul nostru care este atât de debusolat. Cu o condiţie: să fie citite. studiate printre rânduri şi…trăite. Din păcate sunt şanse puţine pentru tineretul nostru. Nu ei sunt de vină, ci societatea care nu a ştiut să-i crescă şi să-i „hrănească” corespunzător. Democraţia este un dar dumnezeiesc în măsura în care ne scăldăm în apa ei curată şi cristalină, nu în apa murdară şi toate vreascurile pe care ea le aduce uneori. Tineretul nostru să i-a cunoştiinţă cu înaintaşii noştri care au stat în puşcăriile comuniste şi gulagurile ruseşti zeci şi zeci de ani. Dacă ar citi, şi le recomand chiar: Părintele Arsenie, Doctorul Luca Evanghelistul, Biruinţă prin suferinţă ale lui Dimitrie Bejan, sau cărţile lui Calciun Dumitreasa, Radu Gyr, Vasile Militaru, Iustin Pârvu, oameni ca noi, care au stat peste 15 ani în puşcăriile noastre, flămânzi, bătuţi, umiliţi, dezumanizaţi, ucişi bestial în fel şi chip, în camere total întunecate, pe ciment şi grile de fier sub care curgea apa; atunci poate ar vedea altfel lumea, ar găsi poate „luminiţa de la capătul tunelului”.

L.M. : – Putem oare resuscita interesul  tinerilor pentru valorile naţionale şi învăţătura creştină?

I.B.-C. : – Învăţământul nostru a rămas repetent; în treizeci de ani de democraţie s-au schimbat peste 50 de miniştri ai învăţământului. Fiecare cu partidul lui, fiecare cu ideile lui, fiecare cu editorul preferat de manuale. Perdantul a fost însă elevul şi prin el ţara de azi şi de mâine. Mănăstirea noastră este înconjurată de de 24 de busturi începând cu Burebista, Decebal, Ştefan,  Horia, Brâncoveanu, revoluţionarii paşoptişti, Şcoala Ardeleană, figurile politice marcante, mitropoliţi şi patriarhi. Toate acestea pentru ca tineretul şi oamenii maturi să se întâlneasă cu istoria pe care n-o mai găsesc corespunzătoare în manuale. Acum lucrăm la alte 12 busturi care vor cuprinde valorile literare: Eminescu, Creangă, Goga, Coşbuc, Rebreanu, Păunescu ş.a. Am constatat în taberele de vară susţinute la mănăstirea noastră că elevii au mari lacune în literatura noastră românească. Le-am făcut toate acestea şi le vom face pe cele viitoare, pentru ca istoria şi literatura să nu se uite. Poetul, scriitorul, patriotul Lazăr Lădariu spunea: „Am scris istoria poporului meu, tocmai pentru a nu se uita”.

Aşa şi eu un păcătos trecător, care fac umbră pământului din mila lui Domnului, m-am străduit şi mă străduiesc încă: din dragoste pentru Dumnezeu, pentru poporul meu, pentru tineretul patriei,  viitorul de mâine al Bisericii şi României.

L.M. : – La sfârşitul interviului oferiţi, vă rog cititorilor, câteva cuvinte de înţelepciune.

I.B.-C. : – Tuturor le pun la îndemână spre meditaţie cuvintele lui Bogdan Petriceicu Haşdeu:

„DUMNEZEU” – „Din punct se începe lumea. Un punct dimensii n-are, / Nimic mai fără formă şi mai nepipăit: / Dar pune-l în mişcare şi linia se-ntinde, / Şi linia-ţi dă totul: deci, totul e-ntr-un punct. // Natura firmamente, sisteme solare, / Cu toate câte-n ele şi printre ele sunt, / Cu-ncetul se dezvoltă din puncturi ce se mişcă, / Din puncturi se mişcă, PLECÂND DIN DUMNEZEU”.

——————————————————————

Liliana Moldovan

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole