Sunt unul dintre semnatarii Apelului umanitar adresat Primului Ministru Ludovic Orban, Ministerului Afacerilor Externe si Parlamentului Romaniei pentru repatrierea romanilor din Spania.
Am cerut sprijinul puterilor executive si legislative, punând strigatul compatrioților mei catre cer. Întrucât acțiunea autorităților se manifesta sub forma unor decizii ineficiente si anti-romanești am decis, in numele celor care nu au voce si nici chip, doar griji si nevoi, redactarea acestui MANIFEST AL CONȘTIINȚEI.
Acum, când aceste suflete nu au sărbătoare ci doar lacrimi șiroind sub un cer plumburiu, este momentul pentru a privi înspre compatrioții noștri, este forma cea mai înaltă de apreciere si considerare in fata unei suferințe consfințite tacit.
Privesc siderat la derularea unui spectacol si la a cărui asistenta se permite intrarea fara bilet, cel al politicii romanești din aceste clipe transcendentale pentru omenire.
Ma aplec apoi catre analiza privirilor goale ale compatrioților mei, cei care așteaptă, încartiruiți si fara voce, langa geamantanele pline cu iluzii si frustrări. Acolo, langa peronul aerogării ultimului zbor catre plantațiile stăpânilor, nu se aude niciun murmur, si de parca timpul prigoanei nu mai era suficient, lanțul iobăgiei post moderne se întinde peste frontiere lovind cu furie chiar langa casa aici, in inima spiritualității noastre. O tăcere bizara, asemeni celei prevestitoare de furtuna, plutește peste oameni, peste pachete si valize, stârnind curiozitatea mintii agere, a celui indignat in fata destinului pactat pentru ei, romanii noștri, bratele unei forte de munca ce lipsește cu desăvârșire într-un Stat ce inca nu a asumat-o.
Așteaptă romanii…așteaptă…așteaptă pentru a pleca, așteaptă pentru repatriere, așteaptă pentru a pleca din nou catre acel ceva de unde mai apoi sa se întoarcă, sa reziste, sa existe pentru a putea spera si pleca din nou din alta sau aceeași trista aerogara…
Vocea celor multi care nu se face auzita, vocea lor goala pentru voi, cei care va jucați cu destinele noastre si pe care le încâlciți arbitrar si stângaci precum șireturile care va atârna si de care va împiedicați.
Cum tara mai poate consimți acum, pentru a doua oara, sa ne mai cada iar soldații pe un pământ strain si-ntr-un război care nu e al nostru!? Ce suflet machiavelic, ce minte “luminata” se poate împotrivi adevărului ce nu mai vrea sa stea ascuns in tinda!?
Cum nu va poate pasa de noi, cum nu va pasa de destinul strâmb, cel pe care ni l-ați pactat la ceasuri grele ale nopții care ne-a învăluit, acolo unde voi, in taina si doar in șoapta, ne-ați aruncat fara sa ne întrebați!? Nu doar ce este pentru voi “norodul” va condamna, ci însăși glia cea care va tine si va oferă, gratis, existenta.
Spinii patimilor noastre ni se înfig adânc in coapse, pe de laturi, sunt rugul nou al celor fara de culpa.
Sa vina romanii ACASĂ nu doar pentru a face halta, ci pentru a sădi acolo de unde niciodată nu ar fi trebuit sa plece!Decebal Marinescu
P.S. Va mulțumesc pentru mediatizarea acestuia!
