RADIO PRODIASPORA RADIOUL MEU IUBIT

Se spune că gustul nu este simțit de papilele gustative. Ci de felul în care interpretează creierul semnalele primite de la niște receptori capabili să transmită impulsuri elecrice. Acestea...
RADU Gelu Adrian
Viena
RADU Gelu Adrian

Se spune că gustul nu este simțit de papilele gustative. Ci de felul în care interpretează creierul semnalele primite de la niște receptori capabili să transmită impulsuri elecrice. Acestea sunt procesate și transmit o informație pe care noi o interpretăm ca gust. Creierul, la rândul lui, atunci când primește orice fel de impuls electric, îl așează alături de tot ce simte în acel moment și îl înregistrează ca o amintire. Astfel am ajuns la concluzia că gustul este influențat de amintiri. Așa încât gustul copilariei mele este o combinație de amintiri unice, doar ale mele:

Uneori stau pe gându-mi, copleşit de amintiri

Şi mi-e dor tare, de ale copilăriei zile senine

Zburat-au ani, tai cer acum şi doruri vii în trăiri

Secundele de atunci-n clepsidră, picur să aline    

Mă trezesc uneori-n zori, cu zâmbet pur pe faţă

Privind la joaca-mi de copil, ferice-n a sa lume

Nu prea aveam eu jucării, dar fantezie dulceaţă

Curtea casei, din lemne-mi da maşini ca-n filme

Nici soldaţi de plumb, doar melci-n iarbă creaţă

Nisip, marmură de plămădit castele-n iscusime

Fugărit de cucoş, ivit la găini, în a sa fortăreaţă

Alpinist visându-mă în dudul avântat, în înălţime

Ochiade, curioase prin a gardului strungăreaţă,

la copila-n copaie, ce se laie la soare, anume  

Zeama de urzici fierte la raţe, ceai de dimineaţă

Sau urzicile ce-mi piscau funduleţul a agresiune

Motanul închis cu iepuroiul în cuşca chichineaţă

Căsuţa din două scânduri, turtă dulce din basme

Corcoduşe verzi, delicatesă de lămâie, la greaţă

Zarzărele lungueţe, piersici pufoase-n fantasme

Prima iubire mare, colega de grădiniţă certăreaţă

Premiul cu coroniţă la sfârşit de an de cărturărime

Uniforma cu emblema-n capse, la şcoala fortăreaţă

Chiulul la şedinţele pionereşti, pasând cu isteţime

Cravara roşie aninată cu mândrie, ca pe-o zdreanţă

Poveştile citite la lumânare, becul fiind burghezime

Uneori la toaleta din fundu curţii cu lut drept faianţă

Ţurca, zece cărămizi, pitita, jocuri iuţi de băieţime

Siropul la colţ, la ambulant, cu zahăr antisubstanţă

Toate curg năvală, pe fruntea-mi brob-n prospeţime

Cine sunt eu?

Umbra unui vis Descendentul unei mici celule apărute din protoplasma primordială care se afla pe Pământ acum 3.5 miliarde de ani O aglomerare de particule atomice şi o aglomerare de cod genetic. Sumă a calităţilor dar şi defectelor, sumă a succeselor şi satisfacţia pe mi-au adus-o, identitatea mea este definită ca o superpozitie, o juxtapunere de ce am fost, sunt şi aş putea fi.

Cuvântul, versul, gându-mi e o adiere de vânt pierdută în toamna experienţei trecute, taina sufletului unui îndrăgostit, picătura de speranţă ce mă ajută a merge mai departe, braţul ce mă cuprinde când în suflet, uneori mi-e  frig.

Plutind ca un lăstun spre Infinit pe o linie albastră a valului de nor, vâslesc spre Soare cu aripa sfâșiată de ale iubirii raze lăsând în urmă doar împleticiri de drum. Plutesc, plutesc în largul infinit la nesfârșitul infinit Glasuri alungite tot îmi șoptesc câtă viață pot să adun în dorurile care mă amăgesc numărând clipele ce se comprimă și iluziile ce perpetuu mă stăpânesc.

Sunt doar un etern visător îndrăgostit,

stând în ploaia cu lacrimi dulci d-amor,

mă reped grăbit la picurii ce cad liniştit,

mă uit iar în palmă, şi privesc udul viitor

Enumăr ce-i bun şi-ndoiala cuprinde iar

și gândul şi vorba şi tristeţea astei clipe.                    

Mă farmecă-n vis eternul mister hoinar

ce cu lumina din stele, iar mă corupe

De ce oare viaţa e una şi clipa-i fugară,

pentru a merita gândul durere şi-amar.

Când inima cere amor şi tandreţe iară,

să-i dai tot ce vrea, să-i dai totul în dar

Degeaba laşi gândul să judece aspru,

când stele în palmă se aşează grăbite,

și destinul-şi lasă amprenta-i de astru,

ne îndrăgostim căci suntem stele iubite

Printre aştrii, greu să trăieşti fără iubire,

a nu lupta-n cinstirea lor, plăcerilor fine,

greu să trăieşti dar, cu alint-n prohibire,

când deşertul părerii se-nalţă pe sine

Cerul alb-albastru te striveşte cu nãluci,

dacă-n bernă-i ţinut el, blazonul iubirii,

peste timpuri, purtate-n imagini vălătuci,

durerea e un cer gri, atât de dat uitării

În radiodifuziune am intrat în al doilea an de facultate. Eram la Iași și trei ani ca redactor șef am păstorit Radio studențesc „Copou”(1973-76). Ușor-ușor, de la cel mai ascultat post studențesc din oraș după ani și alte posturi de radio on-line, am ajuns la cel mai ascultat post de radio on-line de către diaspora română ca Director de programe.

Mereu înveți. Radioul e mult mai mult decât se aude. Înseamnă sociologie, comunicare, diplomație, curaj etc. Cel puțin din partea celui care vorbește. În radio înveți despre oameni. Afli că sunt sensibili, că le place să râdă și că nu le place să fie dădăciți. Se spune că e greu să mulțumești un om, dar eu când deschid microfonul trebuie să mulțumesc un spirit de românism. Am învățat multe despre oameni.

Nu am căutat succesul în radio. Am căutat altceva. Tot ce pot să spun e că am găsit ce am căutat. Am standarde înalte în tot ce fac. La microfon sloganul meu e „nu lăsa plictisitoare nicio intervenție!”. Trebuie să le dai mereu ceva oamenilor. Ceva amuzant, spectaculos sau măcar emoționant. Iar răsplata sunt mesajele de la ascultători. Cele care arată că strădania a fost utilă.

Îmi plac ascultătorii mei. Înseamnă mult pentru mine. Poate nu le-am spus-o niciodată, dar când am trecut prin momente grele, a fi în fața lor a fost un prilej extraordinar de îmbărbătare. E important să nu dezamăgesc, să vorbesc despre lucruri relevante. Oamenii sunt interesați de ceva pentru ei. Vor glume, o stare bună Eu nu sunt foarte dulce și nu țin să fiu, dar umorul îndreaptă moravurile, are o misiune pozitivă. Sunt dur cu mine, îmi cer lucruri consistente și cer și de la alții același lucru. Așa mențin cât mai sus nivelul materialului.

De ce îmi place Radio ProDiaspora?

Încep cu o glumă parafrazând un vestit realizator de emisiuni, Dan Negru: „Radioul e pentru cei deștepți, televiziune e pentru stupizi”. Radioul este un simbol de libertate, locul unde odată ce îți pui căștile, „te transpui într-o altă lume”. – e provocare, depășirea limitelor, creativitate, răbdare, nervi, zâmbet, e familie, e acasă! Înseamnă să transmiți ce simți, cu viteza gândului, să îmbraci în culoare sentimente și stări și să dai consistență secundelor confirmând că pe lumea asta nimic nu e doar ca să fie, iar din ce e, Radio ProDiaspora filtrează totul și vorbește despre ce e esențial pentru noi: tot ce vine din energia unei generații cu idei proaspete, cu personalitate, care n-are stare, dar are atitudine si nu se multumește cu „merge și așa!”

Radioul meu

Minune tu cu unde de culoare
ca un arc de ploaie peste lume,
alinând setea dorului țării mume
radioul meu, ești ie tămăduitoare …

Echilibru și emoții în parfum proaspăt
acasă de fân cosit, cu ritm de toacă
ca o doină de fluier și dubă geto-dacă,
radioul meu, ești mesager înaripat …

Flux constant de legături strămoșești
ca-ntr-un ritm de dans ce bate opinca
mereu spre casa statornică ca stânca,
radioul meu, tu dorul-n pribegie ostoiești …

Pro Diaspora ascultat ca radio minunat
pe soare dar și furtună în a vieții navigare,
românului mândru că-i român în alinare,
radioul meu, aduci ritmuri dragi de fredonat…

Mi-ar plăcea să scriu despre asta o carte, ideile sunt la mine. Aș putea scrie o carte, povestea mea e extraordinară, sunt scene pline și amuțitoare în filmul timpului. Acum sunt prezent doar la radio și pe Facebook, în formule cât mai ghidușe și membru al Uniunii Scriitorilor Europeni de Limbă Română.

————————–

Adrian Gelu RADU

Pseudonim literar „Lăstunul albastru”

Radio ProDiaspora:

AGR – redactor, regizor, director de programe

15 mai 2019

Viena
Categorii
Diaspora
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole