Radu Vida despre un roman al suferinței perpetue de Al.Florin Țene

„Ce greu a fost în noaptea asta!”, carte editată de „Casa Cărții de Știință (Cluj-Napoca, 2021) are un subtitlu semnificativ: Viața poetului Traian Dorz – între realitate și poveste....
Viena

„Ce greu a fost în noaptea asta!”, carte editată de „Casa Cărții de Știință (Cluj-Napoca, 2021) are un subtitlu semnificativ: Viața poetului Traian Dorz – între realitate și poveste. Este liantul care pune semnul egalității între celelalte romane de gen, romane ce s-au ocupat de resorturile existențiale ale lui Alexandru Macedonski, Gib. I Mihăescu, Ion Minulescu sau Radu Gyr. Sunt romane de mare respirație emoțională, cu date biografice mai mult sau mai puțin cunoscute, puse însă în contextul epocii și al evenimentelor importante care au marcat destine. Sunt însă și romane istorice, am putea spune. Și asta nu pentru că se ocupă de un trecut relativ recent, ci pentru că autorul folosește tehnici combinatorii și științifice specifice acestui gen literar, atât de – să recunoaștem – îndrăgit de cititori. Chiar și istoricii de marcă au aderat la ideea că evenimente concrete, exacte și adevărate descrise, trebuie să fie reale, iar „golurile” (situația economică și financiară, împrejurarea socială și, mai ales, politică) trebuie „umplute” cu cele mai plauzibile referințe, adaptate epocii și condițiilor existente la acea dată. Cu alte cuvinte, posibilitatea trebuie să fie cât mai aproape de realitatea acelui moment istoric. Sigur, conceptul a fost aplicat, intuitiv, și înainte de a fi conceptualizat de către marele istoric Constantin Dancoviciu, dar, din acel moment, scriitorii și-au asumat cel mai bine acest deziderat, de a găsi culoarea locală în tot și toate. Mărind, până la un procent foarte ridicat, autenticitatea trăirilor din momentul istoric descris.

Poetul religios Traian Dorz este, poate, cea mai reprezentativă figură a cumulului suferințelor cauzate atât de regimul totalitar instalat în România, cât și de trădările unor entități ce și-au asumat rolul de ”conducător unic” (pe felia lor de existență) în relațiile comunitare neacceptând disidențele de nici un fel și considerând că există o singură formă de credință, cea agreată, oarecum, și de statul comunist. Destinul acestui om deosebit, talentat și calat pe ideea creștină a iubirii aproapelui și divinității, este și pretext pentru devoalarea atrocităților unui regim nedrept, important, rod al unor devianțe ideologice ce nu aparțin și nu au aparținut poporului român. Al. Florin Țene derulează în fața cititorului captivat de succesiunea evenimentelor un… CV încărcat de durere și privațiuni de tot felul, convingerile, nevinovate, până la urmă, ale personajului fiind taxate de regim cu detenție grea: 17 ani de recluziune, în care doar viersul cutezător și crezul de nezdruncinat au fost reazem pentru suferinţe, la care alții, mulți alții, au clacat.

Remarcăm extraordinara documentare pentru ca firul romanului să urmeze linia dreaptă a adevărului. Asemenea unul actor de clasă, scriitorul se transpune atât în versatilul vremurilor totalitare, cât și în pielea personajelor, lăsând ca amănuntele plauzibile și cadența viersului evlavios să completeze fericit peisajul. Brutalitatea comportamentului de detenție, privațiunile de tot felul, atât în și înafara zidurilor închisorilor, reducerea animalică la absurdul comportamentului omului față de om sunt redate cu un realism devastator, tocmai prin folosirea dialogului simplu, firesc, fără intervenția comentatorului de pe margine. Astfel, firescul nefiresc dă credibilitate iar epicul mizeriilor de tot felul dezvăluie un tablou deloc retușat al unor vremi nu de mult apuse. Cititorul rămâne cu imaginea unei lumi absurde, aproape de neînțeles pentru generațiile mai tinere, întreaga existență a poetului Traian Dorz înscriindu-se într-o lungă noapte grea, de la începutul și până la sfârșitul vieții sale. Numai că această noapte prelungită, de reale suferinţe și lipsuri de tot felul dau – prin versurile scrise „la cald” de către Traian Dorz, dau, ziceam, speranța unei alte lumi care, chiar dacă iluzorie la acel moment, lasă loc binelui și iubirii. Până la urmă, iluziile din poemul „Vine-i vremea fiecărui” sunt rodul cântului amărâștean, care crede întotdeauna într-un destin mai bun, într-un destin, de iubire față de semeni. Daruri de neprețuit pentru un om sensibil, talentat și cu drag de tot ceea ce a putut crea Bunul Dumnezeu.

Prin abordarea epică a vieții și suferințelor poetului Traian Dorz, autorul ne poartă dincolo de limitele propiului nostru sine, având o serioasă opțiune pentru tehnicile de punere în context, cu o mare putere de focalizare și filtrare, asumate de reprezentări multiple.Înserarea și alegerea versurilor de factură religioasă , au darul de a înfrânge iluziile semantice, claritatea textului fiind ghid pentru cititorul atent în a face distincția între simbol și obiect, eliminând, în același timp, conflictul dintre simbol și real. Este, dacă vreți, o inteligentă rescriere a sacrului, cu instrumente ale trecutului imediat și de dintotdeauna.

Radu VIDA

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole