Rămas bun, poetei Nina Caba !

Ce trist e când ne mor poeții, când sufletele lor se duc spre ceruri , mult prea devreme, lasând în urmă cuvinte nespuse, versuri nescrise și proiecte literare nefinalizate....
Viena

Liliana Moldovan

Ce trist e când ne mor poeții, când sufletele lor se duc spre ceruri , mult prea devreme, lasând în urmă cuvinte nespuse, versuri nescrise și proiecte literare nefinalizate. Doamna Nina Caba, scriitoarea născută în localitatea Bordeni din Județul Prahova, a fost o mică stea din Caleea Lactee a poeziei românești, care a părăsit această lume în 26 ianuarie a.c dar a dobândit nemurirea literară lâsând iubitorilor de poezie patru volume de versuri și câteva poeme publicate în diverse antologii.
Am cunoscut-o pe doamna Nina Caba, în 2018, cu ocazia alcătuirii antologiei „Clepsidre înatipate”, am pătruns atunci în universul poeziei sale și am aflat că autoarea, care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții la Baia Mare, a absolvit Facultatea de Zootehnie şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca și a lucrat ca inginer zootehnist în Ulmeni şi Baia Mare. Trebuie să știm că a debutat cu poemul „Constelații” în “Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului” în anul 1981 și a colaborat cu revistele „Luceafărul”, „Pentru socialism”,„Graiul Maramureşului”.
Faptul că a suferit de retinopatie pigmentară, boală cu consecințe nefaste, care a lăsat-o complet nevăzătoare, nu a împiedicat-o să viseze, să continue să scrie, discursul său poetic dobândind de la nu an la altul, tot mai multă profunzime și sensibiliate.

NINA CABA

Din întâlnirea cu această magică lume a poeziei, au luat naștere patru volume de versuri :
– „Alibi pentru fetița cu chibrituri„ (Bucureşti: Litera, 1984)
– „Acesta e prețul : Săgeata din arc” (Bucureşti: Litera, 1984, volum scris în colaborare cu Marius Caba)
– „Solo pentru piramide: poeme” (Baia Mare: Scriptorium, 2002)
– „Logaritmul tăcerii” (Baia Mare: Biblioteca Județeană “Petre Dulfu”, 2014)
Nina Caba, a fost o „Mona Lisă”, a liricii românești, care a așezat gândul poetic în granițele unui zâmbet trist, dureros și solitar invitându-și cititorii să pătrundă în spațiul unui discurs poetic plin de gingășie, rod al unui real talent și al unor exerciții lirice pline de încântare.
În antologia „Clepsidre înaripate”, Nina Caba ne-a ieșit în cale cu câteva poezii de reflecții filosofice și gânduri poetice fascinante :

Frescă

„Să te trag
din vis afară,
tapetând cu tine clipa,
să sondez nemărginirea,
decupând-o
cu aripa.
***

Să-ți restitui
apetitul,
falsificator de pantă
şi Divina Comedie
să devină iar
vacantă.
***
Să cabrez
ferocitatea
răstignind-o-ntr-o oglindă
când prin somnul meu haotic
lupii hămesiți
colindă”.
***

Kinetos

”Iau forma apelor
şi curg
prin crăpătura
din amurg.
***
Iau forma timpului
şi zbor
printr-o fereastră
din decor.
***
Iau forma inimii
şi bat
pe caldarâmul
din palat.
***
Iau forma ochilor
de zeu,
monezi căzând
pe pieptul meu.
***
Iau forma frigului
şi zac
în gămălia
unui ac.
***
Iau forma cuiului
intrus
bătut în palma
lui Isus.
***
Iau forma versului
nescris
şi a frânturii
din abis.
***
Iau forma formelor
şi-ndur
cămaşa strâmtului
contur”.

Cortină de lacrimi

„Putrezeşte surâsul pe buze
Mona Lisa îşi înghite surâsul,
omenirea-n vibrații confuze
îşi amestecă plânsul cu râsul.
***
Ei se şterg cu surâsuri pe mâini,
ei transferă surâsuri pe mituri,
lustruiesc cu surâsuri podeaua,
licitează surâsuri pe rituri.
***
Se crispează Renaşterea-n sine,
putrezeşte-n vitralii lumina,
în sublim vegetează durerea,
peste lacrimi se trage Cortina”.

Mirosea a clar de vânt
-lui Nichita Stănescu-

”Mirosea a semn strivit
ideea de infinit,
a cuvinte mirosea
somnul ce te albăstrea.
***
Mirosea a clar de vânt
locul tău de pe pământ,
ceea ce nu se vedea
a uitare mirosea.
***
Mirosea a stea polară
timpul de pe timp când zboară,
a tăcere mirosea
dorul tău de nimenea.
***
Mirosea a piatră grea
noaptea ce te-mpodobea,
cel ce nu te mai găsea
a durere mirosea”.
***

Sculptură în vid

”Absența ta, în sfeşnic
mai rumeneşte ceara.
Priviri sculptează vidul,
În marmori de Carrara”.
***

Ultima oară am întâlnit-o pe poetă, la Cluj-Napoca, acum 3 ani, în cadrul unui eveniment cultural legat de lansarea antologiei autorilor cu dizabilități, cu acest prilej Nina Caba mărturisea : “Mă bucur că am reușit să particip la acest eveniment plin de iubire și căldură. Am simțit atmosfera de basm și starea de conexiune dintre participanți Ea a dat fiecăruia dintre noi posibilitatea să se exprime și ofere din prea-plinul sufletului său. Lansarea antologiei autorilor cu dizabilități din România a fost asemenea unei oaze de bucurie în lumea deșartă în care trăim.”
Acum când ochii ei s-au închis pentru totdeauna, și autoarea versurilor de mai sus, se plimbă prin Grădina Raiului, și privește spre noi, muritorii, cu același zâmbet cald, punându-și semnătura lirică pe norii diafani, înconjurată fiind de lumina propriului ei suflet. Din înaltul nemuririi primește, cu eleganță, Nina Caba, îmbrățișările persoanelor care au iubit-o, salutul oamenilor care au cunoscut-o și au avut bucuria de a se întâlni cu volumele pe care le-a scris și cărora le va fi dor de harul ei de scriitor.

LILIANA MOLDOVAN

Notă : versurile citate sunt incluse în volumul : Cărți: Clepsidre înaripate (edituraecou.ro)

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole