RICARDO CARIA IUBEȘTE…

Ricardo Caria, singurul cântăreț de muzică fado din România, iubește muzica pe care o cântă, oamenii pe care îi încântă, iubește cultura portugheză, iubește Lisabona și țara din care...
Viena

Ricardo Caria, singurul cântăreț de muzică fado din România, iubește muzica pe care o cântă, oamenii pe care îi încântă, iubește cultura portugheză, iubește Lisabona și țara din care provine, își iubește enorm familia, iubește Aradul, localitatea  unde s-a stabilit și, nu în ultimul rând, iubește România. Inginer de profesie, Ricardo a venit în România în urmă cu 12 ani, cu totul întâmplător, ca angajat al unei multinaționale din Arad și, după ce a renunțat la cariera de inginer, s-a transformat într‑un interpret de muzică fado, devenind un artist independent, cunoscut  pentru amplele  sale proiecte muzicale prin intermediul cărora promovează muzica și cultura portugheză.

Carismatică, sensibilă și plină de viață, muzica pe care o interpretează are o rezonanță aparte, inspirată din tradiționalele cântece portugheze, dar și dintr-o molipsitoare poftă de viață pe care Ricardo o transmite publicului atunci când cântă, când simte că scena îi aparține iar publicul îl învăluie într-un ocean de aplauze pline de sinceritate.

Alături de trupa lui, Ricardo Caria a organizat până acum două mari turnee naționale : „Alma no Fado” și „Sempre Amalia”, a lansat albumul : „Alma no Fado”, îi place să se implice în proiecte caritabile, participă la petreceri publice și private și așteaptă să fie invitat la susținerea unor concerte de fado și alte genuri muzicale în țară și în străinătate. Nu ezitați să îl contactați la bookingricardocaria@gmail.com

 

Liliana Moldovan (L.M.) : – Într-o perioadă în care tot mai mulți români merg la muncă în străinătate, ai decis să te stabilești în România. De ce ai ales România și de ce ai ales muzica fado?

Ricardo Caria (R.C.) : – Eu cred că România m-a ales pe mine, sincer, fiindcă acum 12 ani, atunci când șeful firmei unde lucram, o multinațională de piese pentru mașini, mi-a propus să vin în România să deschid aici o fabrică, întru-un oraș numit Arad, nici nu știam unde se află România pe hartă. Sincer!  Legat de muzică, nu am avut nici un scop. Eu am venit la Arad cu gândul de a deschide aici o fabrică nouă. Pe atunci, muzica era pur și simplu o pasiune pe care o aveam de la 16 ani, când am primit o chitară, instrument cu care cântam pentru prieteni sau la karaoke. Abia, în 2011, după 6 ani de muncă aici în România am decis că aș putea să trăiesc din această pasiune și astfel am început să mă gândesc mai serios la muzică. Legat de fado am început prin a încerca să văd dacă, din punct de vedere tehnic pot să cânt și așa m-am înscris la cursurile de canto,  de la Școala Populară de Artă.

Decizia finală privind muzica a fost luată în urma unui eveniment în cadrul căruia am fost invitat să cânt și, aflându-mă pe scenă, am descoperit că muzica îmi permite să transmit  emoție și bucurie reușind să stabilesc cu publicul o relație specială. Paralel cu activitatea de inginer am reușit să acord mai mult timp carierei muzicale și am organizat, aici în Arad, la filarmonică, un eveniment muzical destul de amplu la care au participat 400 de persoane și care a avut un succes destul de mare. Apoi m-am înscris la un concurs, la televizor, pentru a deveni mai vizibil și de aici a pornit totul. Mi-am format, cu timpul, o trupă cu care cântam la diferite evenimente, iar în 2014 deja lumea nu mă mai recunoștea ca inginer, ci ca artist, ca persoană care se ocupă cu muzica și are spectacole proprii.  Astfel, am susținut peste 20 de concerte cântând muzică de tot felul. Momentul decisiv, care m-a legat definitiv de fado, a venit în 2012, când, fiind la un semafor, pe o stradă din Cluj-Napoca, am văzut un afiș imens cu una dintre cele mai cunoscute cântărețe de fado, Ana Moura, o cunoscută interpretă de fado, care venea în România pentru a susține concerte în trei orașe din țară. Atunci am fost surprins să decopăr că publicul din România ascultă așa ceva iar atunci mi-am dat seama, că eu fiind portughez, și cântând fado încă din facultate, aș putea deveni, aici în România, un interpret al acestui gen muzical. Așa s-a născut ideea unui proiect de promovare a muzicii fado, în primul rând ca interpret, dar cunoscând bine limba română, aș putea să fac cunoscut publicului român istoria și specificul genului muzical pe care îl interpretez concomitent cu promovarea culturii portugheze. Așa am organizat, în 2015, un spectacol la Filarmonica din Arad , unde pe lângă spectacolul propriu-zis de muzică fado, am adus vinuri portugheze, am adus dansatori și instrumentiști din Portugalia care au interpretat muzică specifică portugheză. Spectacolul a fost înregistrat pe un DVD iar în acest fel am reușit să lansez acest proiect și să îl prezint celor interesați. Proiectul s-a derulat pe parcursul unui an și jumătate, iar legat de el mai am deja câteva idei pe care sper că le voi putea realiza în viitor. Între timp am făcut alte 2 spectacole : unul se numește “Ama Fado”, al doilea: „Sempre Amalia”, ultimul dedicat Amaliei Rodrigez. Sunt 2 spectacole care pot fi prezentate oriunde în România ori în străinătate. Practic  așa a început tot și așa am ajuns eu la fado.

 

L.M. : – Dezvăluie, te rog, povestea acestui gen muzical? Există vreun gen muzical românesc care se aseamnă cu fado, sau nu?

R.C. : – Fado este un gen muzical unic în lume cântat doar în Portugalia și are o vechime de 200 de ani fiind un amestec de stiluri provenite de la muzica marinarilor portughezi din Lisabona care cântau despre dorul de patrie, despre iubirile lăsate în țară, atunci când plecau spre a descoperi alte lumi. Și alături de un instrument, care s-a născut în Lisabona și într-un alt oraș portughez, anume chitara portugheză o mandolină mai mare, cu 12 corzi, care are o formă de pară, a apărut fado, o muzică tradițională portugheză care a fost răspândită în întreaga lume, prin anii 50, de Amalia Rodrigues care a  avut un mare succes cu spectacolele susținute în străinătate. Datorită Amaliei, prin spectacolele susținute din anii ’50 până în anii ’80, fado, un gen muzical care se cântă în Lisabona și doar în câteva orașe portugheze, mai ales în porturi, a ajuns un gen muzical cunoscut la nivel internațional. A contribuit, în acest sens, și proiectul inițiat de primarul din Lisabona, care a reușit să includă fado în Patrimoniul Cultural UNESCO, fiind primul gen muzical inclus în această categorie. O astfel de realizare e o mândrie pentru orice portughez.

În România, putem să comparăm fado cu doinele care au aceeași vibrație și un conținut asemănător: se cântă despre dor, se cântă despre iubire și așa mai departe. Da, muzica fado, este melancolică, dar așa cum am reușit să demonstrez și la concertul pe care l-am susținut la Bookfest Târgu-Mureș este vorba despre o melancolie veselă.

 

L.M. : – Cum reacționează publicul român atunci când te ascultă?

R.C. : – E o întrebare interesantă! De obicei oamenii vin la un concert de fado cu impresia că trebuie să plângă. Dar nu e chiar așa, fiindcă fado nu este doar trist și melancolic, ci în funcție de artistul care cântă, fado poate fi și vesel. Eu, spre exemplu, fiind o persoană pozitivă și, în general, fericită nu pot să transmit publicului decât aceea ce simt: fericire și bucurie. Și fac acest lucru aici în România. Am realizat deja 20 de spectacole de muzică fado aici în țara de adopție, unde reacția publicului a fost una pozitivă, iar oamenii au recunoscut că au plecat acasă cu zâmbetul pe buze, chiar dacă unele piese ascultate erau melancolice și triste. Contează, însă, ce anume reușesc să ofer, ce transmit oamenilor, indiferent că aleg piese mai ritmate sau mai melancolice. Important este că reacția publicului a fost una extraordinară, iar pentru acest public aș pregăti câte un spectacol în fiecare lună, dar situația financiară nu îmi permite acest lucru.

 

L.M. : – Cine te-a spijinit în organizarea acestor turnee? Ai încercat să obții sprijinul ambasadei ori să colaborezi cu vreo asociație culturală portugheză?

R.C. : – La ultimul turneu am avut sprijinul Ambasadei Portugheze, un sprijin moral fiindcă ambasada a susținut printr-o scrisoare efortul meu și a invitat publicul să participe la acest eveniment. Pentru mine și colaboratorii mei a fost un sprijin important și am fost foarte mândri de susținerea din partea ambasadei. În rest, am fost susținut de o echipă de prieteni care au fost alături de mine și m-au ajutat din mai multe puncte de vedere, chiar și în privința căutării de sponsori și a promovării evenimentului. În mare, 80% din munca organizatorică am făcut-o eu din 3 motive: primul se referă la faptul că aveam deja experiență în acest sens, al doilea, deoarece nu îmi permiteam servicile unei firme de impresariat, iar al treilea este legat de faptul că timpul îmi permite să mă ocup de detaliile organizatorice. Astfel, am realizat un „home made turneu”, cum îmi place să spun, dar acum îmi propun să fac ceva diferit, și anume, să „vând” aceste spectacole, iar prin intermediul unor evenimente private să reușesc să mă fac tot mai cunoscut.

 

L.M. : – Te-ai stabilit deja de peste 10 ani în România, ce părere ai despre muzica tradițională românească? Te-a impresionat vreun interpret popular în mod special?

R.C. : – De muzica populară nu sunt foarte atras, sincer să zic, pentru că nu o simt și cred că nici nu aș reuși să o interpretez, așa cum, sunt sigur că nu toți românii sunt atrași de fado. Dintre cântăreții români, îmi plac mai mult interpreții de muzică ușoară, dar nu sunt un cunoscător prea bun a muzicii românești. Îmi place, în schimb, Maria Tănase pentru că am ascultat repertoriul ei. Mi-au plăcut câteva piese și am interpretat una și la Tîrgu-Mureș iar în cadrul turnelui dedicat Amaliei Rodrigues am interpretat “Aseară ți-am luat basma”, iar acest moment a fost unul dintre cele mai emoționante, deoarece publicul știa versurile și cânta împreună cu mine. De asemenea, în primul an,  am cântat o melodie de Aurelian Andreescu. Maria Tănase mi-a atras atenția și datorită faptului că era prietenă cu Amalia Rodrigues. Amalia a venit în România în 1968 pentru a participa la „Cerbul de Aur” la invitația lui Nicolae Ceaușescu. Fostul președinte a fost în Lisabona în ’64 și a luat legătura cu diactatorul pe care îl aveam atunci în Portugalia, António de Oliveira Salazar. Acesta a rugat-o pe Amalia să le cânte invitaților din România, iar Ceaușescu a fost încântat și a invitat-o pe Amalia să cânte la „Cerbul de Aur”. La acest festival, Amalia Rodrigues a avut un succes enorm, iar în ’69 a revenit în România, apoi au urmat alte trei apariții ale Amaliei în această țară. La un moment dat, s-a cunoscut cu Maria Tănase și au rămas destul de bune prietene, cu atât mai mult cu cât, ceea ce a reprezentat Maria Tănase pentru România era identic cu ceea ce a însemnat Amalia pentru portughezi. Iată un motiv important care m-a determinat să ascult repertoriul Mariei Tănase, care are niște melodii extrem de frumoase.

 

L.M. : – Care a fost motivul participării tale la „Vocea României”?

R.C. : – Motivul principal era acela de a mă face cunoscut și de a mă prezenta publicului din România. Știam că eram la începutul carierei de artist, știam că existau concurenți mai bine pregătiți dar, în același timp, eram convins că, dacă vreau să trăiesc din pasiunea pentru muzică, trebuie să urmez niște pași, iar participarea la acest concurs a fost unul dintre ei. La „Vocea României”, am avut noroc că aveam deja o poveste frumoasă care „vinde” la televizor și am mizat pe asta, prezentându-mă ca un portughez din România, care dorește să devină cântăreț. Acesta a fost obiectivul meu, am apărut vreo trei săptâmâni la televizor și lumea mă cunoștea deja pe stradă. Participarea la emisiune a fost ca un fel de tatuaj datorită căruia lumea a început să mă vadă altfel. Am profitat de acest moment și am decis să mă mișc repede, fiindcă dacă nu aș fi procedat așa ar fi venit alți artiști mai proaspeți, care s‑ar fi afirmat în locul meu. E loc pentru toată lumea, dar nu este loc pentru cei care vor să facă ceva special. Am plecat de la „Vocea României” cu acest tatuaj (al celebrității) și am început să muncesc pentru a-mi construi cariera pas cu pas și a face ceea ce îmi place.

 

L.M. : – Am aflat că iubești copii și îți place să ajuți iar, prin intermediul Asociației Umanitare Ricardo Caria, ai sprijinit diferite proiecte destinate persoanelor cu nevoi speciale. Ce poți să ne spui despre cel mai recent proiect umanitar în care ești implicat?

R.C. : – Este vorba despre un proiect pe care l-am început anul trecut. El se referă la strângerea de fonduri pentru instalarea unei centrale termice la Centrul de Terapie și Recuperare pentru Copii „Ghiocelul” din Arad. Proiectul pentru instalarea unui sistem de încălzire pentru copiii care vin la recuperare în acest centru se ridică la 20000 de lei. Până acum am reușit să strângem 13000 de lei, dar este important să ne grăbim, fiindcă vine toamna, iar copiii au nevoie de căldură pentru a începe terapia de recuperare, mai ales că centrul dispune de un bazin cu apă care trebuie încălzită.

 

L.M. : –  Vorbind despre copii, ar fi interesant să știm dacă băieții tăi ți-au moștenit talentul muzical?

R.C. : – Până acum, deoarece sunt încă mici, nu am observat să aibă vreun interes special pentru muzică. Desigur, le place să cânte prin casă și să mă audă cântând iar dacă în viitor vor alege o carieră muzicală îi voi sprijini cât de bine voi putea.

 

L.M. : – Mai ai și alte pasiuni în afara muzicii?

R.C. : – Îmi plac atletismul și ciclismul. La practicarea atletismului am renunțat, pentru o perioadă, din motive de sănătate, dar îmi doresc să revin și să continui să practic acest sport. Între timp fac lungi excursii cu bicicleta și chiar mă gândesc la câteva proiecte care să cuprindă toate pasiunile mele.

 

L.M. : –  La finalul interviului adresează, te rog, câteva gânduri românilor din Germania și cititorilor ziarului „VOCEA TA”.

R.C. : – În primul rând, mă bucur foarte tare că acest interviu ajunge la ei, e un privilegiul pentru mine să am această oportunitate. Le doresc tuturor românilor din Germania, și, în general, tuturor celor   care sunt plecați, să aibă parte numai de succese în viață, să se simtă împliniți oriunde se află. Știu că viața în străinatate nu e ușoară și dorul de casă este, cu siguranță, constant. În curând, ar fi o mare placere să pot performa și pentru românii din străinătate și, în mod special, pentru citirorii ziarului „VOCEA TA”.

Liliana Moldovan

 

 

 

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole