ROMANUL POLICIER REDIVIVUS

În ultimii treizeci de ani s-a observat o drastică diminuare, dacă nu chiar dispariția genului policier în literatura română și parcă regretăm că scriitorii reprezentativi ca Rodica Ojog-Brașoveanu, George...
Viena
NICOLAE DINA

În ultimii treizeci de ani s-a observat o drastică diminuare, dacă nu chiar dispariția genului policier în literatura română și parcă regretăm că scriitorii reprezentativi ca Rodica Ojog-Brașoveanu, George Arion, Haralamb Zincă, Horia Tecuceanu, Nicolae Mărgeanu, Theodor Constantin, Chiril Tricolici nu ne mai încântă cu noi romane sau cu proză scurtă cu tematică polițistă (cei mai mulți trecând deja în lumea celor drepți), apreciați la justa lor valoare, chiar dacă și-au publicat majoritatea creațiilor în perioada comunistă, de altfel, una înfloritoare pentru asemenea scrieri. Faptul că „perioada de aur a romanului polițist” este cea dinaintea anului 1989 se explică numai din punct de vedere politic, în sensul că „statul (comunist, n.n.) cultivă programatic genul dintr-un motiv evident: suportul culturii de consum asigură o infuzare ideologică eficientă” și pentru că „literatura polițistă efectuează în epocă o serie de operațiuni utile regimului”, de la promovarea miliției și securității ca instituții eminamente umaniste, apărătoare ale vieții și liniștii românilor, la încurajarea turnătoriei și multe alte asemenea aspecte „pozitive” ale acestor „organe”, care au terorizat populația aproape cinci decenii (Mihai Iovănel).

            Și totuși, încet-încet, genul policier începe să-și facă simțită prezența, unul dintre promotorii săi fiind SERGIU SOMEȘAN, mureșeanul trăitor în județul Brașov, autorul mai multor volume de literatură SF și policier, publicate din anul 2000 până în prezent, după ce cochetase, inițial, cu blogurile (o face și acum) ori cu diverse reviste pe suport letric.

            Prin bunăvoința unui prieten, am intrat în posesia ultimelor două romane semnate de acest prozator și, în urma lecturii, încă de la prima, „Comisarul și blestemul sângelui” (Editura Neuma, 2017), am făcut cunoștință cu un scriitor dedicat acestui gen literar. În centrul acțiunii se află Brigada Omucideri a Poliției Brașov, ai cărei membri vor desfășura o activitatea laborioasă pentru a elucida cele patru crime petrecute într-o colectivitate de rromi, orori puse pe seama unui blestem, superstiție ancestrală crezută reală și respectată cu sfințenie de membrii clanului condus de bulibașa Gabor Tibor. Noutatea intrigii constă în faptul că cei „blestemați” sunt fiii acestuia, aflați în momentul căsătoriei, mireasa fiind aceeași frumusețe de fată. Sortită unuia dintre fiii bulibașei, conform tradiției va trebui să se mărite cu cel aflat în viață. Numai pregătirea profesională de excepție a comisarului Ovidiu Brumaru, absolvent al unui curs de perfecționare al FBI-ului, inteligența și priceperea în noua tehnologie a comunicației inspectorului Alina Dăciulescu îi ajută să depășească lipsa inițială de probe și să descâlcească misterul acelui „blestem”, descoperind, îm final, pe autorii crimelor.

            Pornind chiar de la titlu, este evidentă ficțiunea prin excelență, imaginația autorului jucând rolul principal în stabilirea unei intrigi complexe, dar, ceea ce atrage este, în primul rând, suspansul, ca să nu mai vorbim despre împletirea, în mod fericit, a acestuia cu sugestia magiei, îmbinarea imaginarului cu realul dând consistență narațiunii, cu atât mai atrăgătoare, cu cât umorul este la el acasă, născut din folosirea comicului de limbaj și de situație. Trebuie reținut faptul că victimele aparțin unei minorități naționale – rromii, cele din următorul roman aparținând unei alte minorități umane – piticii.

            Este vorba despre „Comisarul și cei șapte pitici”, publicat la aceeași editură la doi ani după cel dintâi, a cărei acțiune se petrece tot în Brașov sau în împrejurimile acestuia, eroii fiind aceiași membri ai Brigăzii Omucideri, mobilul crimelor fiind răzbunarea.

            De această dată, autorul ororilor este ceea ce, în limbajul de specialitate, se numește un criminal în serie, din moment ce, într-un timp foarte scurt, omoară șapte pitici, trimițând, de fiecare dată, înainte sau după crimă, un desen cu Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici, având grijă să marcheze ultima (uneori viitoarea) victimă. Toate aceste crime se petrec într-un mister desăvârșit, într-un mod atât de „curat”, cu o perfecțiune de care poate fi în stare numai o persoană pregătită în mod special pentru această acțiune, astfel încât echipa polițiștilor nu descoperă nici cea mai măruntă dovadă și bâjbâie în întuneric până la cel din urmă omor.

            Atmosfera de suspans este bine dozată până la deznodământ, ceea ce evidențiază talentul cu care scriitorul detaliază împrejurările, realizează portretele personajelor, îmbinând în mod fericit trăsăturile fizice cu cele morale, cele dintâi sugerându-le pe cele din urmă, caracterizarea indirectă jucând un rol de seamă în acest scop, fiindcă limbajul, ca modalitate de exprimare a gândirii, comportamentul și relația cu celelelalte personaje creionează și aprofundează caracterul acestora.

            Ceea ce îl impresionează pe cititor (dar îl și oripilează) este faptul că autorul nu face nicio economie de detalii în prezentarea derulării fiecărei crime, care de care mai oribilă și mai monstruoasă, fiecare fiind minuțios pregătită și odios înfăptuită. Astfel, percepția vieții și a morții, îmbinate într-o asemenea conjunctură halucinantă, devine simbolul imaginii unei lumi bolnave, victimă a unor violențe fizice inimaginabile din partea unor minți obsedate sau răzbunătoare, răzbunarea fiind mobilul crimelor din romanul de față. Romanul are un final deschis, în sensul că acel criminal are de gând să se răzbune pe creierul („Regizorul”) orgiei la care a fost supusă victima piticilor.

            Conștient de aceste lucruri, deși acordă un loc de cinste inteligenței și rafinamentului logicii personajelor aflate de partea legii, esențiale pentru descoperirea autorului odioaselor crime, autorul știe că principala condiție a unui roman polițist o constituie misterul și procedează ca atare, îmbinându-l, în mod fericit, cu mijloacele și procedeele literare pe care creatorul le utilizează cu măiestrie artistică. Dincolo de aceste aspecte, intriga inteligent construită, crearea atmosferei necesare prin selectarea reperelor temporale și spațiale adecvate, acestea din urmă reprezentate de orașul Brașov cu toate atracțiile sale culturale, turistice și sociale, precum și diverse țări de pe mapamond, dar, mai ales, personajele, consistente, pline de viață, sunt tot atâtea atuuri pentru a-l considera pe Sergiu Someșan drept un reprezentant de seamă al generației postdecembriste a scriitorilor de literatură policier.

NICOLAE DINA

ALEXANDRIA-TELEORMAN

Viena
Categorii
Sens Giratoriu
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole