Scrisul se transformă odată cu mine

Interviu cu Viorica Feierdan REPERE BIO-BIBLIOGRAFICE Născută la data de 26 iunie 1964 în localitatea Jidvei din judeţulAlba, Viorica Feierdan a studiat la Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, şi a absolvit...
Viorica Feierdan
Viena
Viorica Feierdan

Interviu cu Viorica Feierdan

REPERE BIO-BIBLIOGRAFICE

Născută la data de 26 iunie 1964 în localitatea Jidvei din judeţulAlba, Viorica Feierdan a studiat la Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, şi a absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, promoţia 2008. A debutat publicistic în 5 iunie 2001 în cotidianul  “ Cuvântul liber”  – cu poezie iar debutul editorial a avut loc în caelaşi an când a tipărit volumul „O picătură din toate” , Editura Tipomur, Tg.Mureş 2001. Alte cărţi publicate: „Semnături pe pleoapa amurgului” – versuri, Editura Tipomur, 2004 ;   Poemele soarelui – versuri, Editura Nico 2007 ; Mireasa din smarald – roman, Editura Nico, 2007 ;  Fiica nopţii – roman, Editura Nico, 2008 ; Până la capăt – roman, 2010 ; Nimic despre curcubeie – versuri, Editura Nico 2011 ; Flăcări în tandem – versuri, Editura Nico, 2013 ; Anankan – roman, Editura, Nico 2014 ;  Preziceri roase de carii – versuri, Editura Nico, 2016. Se află în pregătire volumul de versuri Inima din podul casei.

În ultimii ani a participat la mai multe concursuri literare unde a obţinut mai multe premii:

  1. Premiul Juriului la Concursul de Creaţie Literară “Elena din Ardeal”- Târnăveni 2001;                       
  2. Premiul “Domnilor,eu sunt poet şi vreau să-mi adun material” la Concursul de Creatţe Literară ”‘Elena din Ardeal” Târnăveni, 2002;
  3. Premiul Editurii “Teora” la Festivalul  de Poezie “Romulus Guga” Tg.Mureş 2001;
  4. Premiul II al Studioului Teritorial de Radio Tg.Mureş – la Festivalul  de Poezie “Romulus Guga” Tg.Mureş , 2003;
  5. Premiul “Lazăr Lădariu” la Concursul de Poezie religioasă “Credo” Tg.Mureş 2002.
  6. Premiul Revistei “Miscarea literara” la acelasi concurs in 2003;
  7. Premiul II la Concursul Naţional de Poezie “LA PORŢILE VISULUI”, Reghin 2003;
  8. Premiul  Ziarului judeţean  “Cuvântul Liber” la Concursul Naţional de Poezie “LA PORŢILE VISULUI”, Reghin 2004 şi (sub pseudonim) Alecu Brad – Premiul Fundatiei “Vasile Netea”, 2004;
  9. Premiul Revistei “Ambasador” şi al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Tg.Mureş la Concursul Naţional de Poezie “LA PORŢILE VISULUI”, Reghin 2004;
  10. Premiul Studioului de Radio Tg.Mureş la;, Festivalul de Poezie Religioasă « Credo » Editia a V-a 2005;
  11. Premiul Ziarului « Cuvântul liber » – Concursul de poezie « Prima iubire » Reghin 2006;
  12. Marele Premiu al Festivalului, secţiunea Manuscrise – Concursul de creaţie literară « Prima Iubire » Reghin, 2008.

Liliana Moldovan (L.M.) : – Într-un volum de critică literară, Daniela Moldoveanu, scria că poeziile celor mai cunoscute autoare din România secolului trecut au un evident caracter confesiv. Se mai regăseşte oare această dimensiune confesivă în poezia feminină a zilelor noastre?

Viorica Feierdan (V.F.) : – Când spui cuvântul „feminin”, spui sentimente. Stările de prea-plin se contopesc cu harul şi se revarsă spre public sub forma artei. De-a lungul timpului acest element s-a păstrat fiind unul dintre motivele de bază ale creaţiei poetice. Scriem pentru a ne confesa celorlalţi, pentru a primi atenţia lor, pentru a primi acceptarea faptelor, a existenţei personale, pentru a fi împreună. Uneori scriem pentru a sublinia propria soluţionare a stărilor prin care trecem, pentru a învăţa, pentru a preveni. Pentru că fiecare vers este o plăsmuire ce trece prin adâncul sufletului, da!, ne confesăm! De luat în considerare este felul în care alegem să facem acest lucru. Aici intervine educaţia în domeniul scrisului, care ne pune la dispoziţie metafora, imaginea, sugestia, comparaţia etc. Se formează „amprenta personală” care poate duce la succes. Evidenţiem totodată rigoarea autorului şi ştiinţa cu care comunică cititorului starea sa preschimbată în mesaj şi sublimată în cuvânt ales cu inima şi gândul.

L.M. : – Desigur, despre fenomenul poetic contemporan am putea vorbi la nesfârşit, ce părere aveţi despre apetitul publicului actual pentru cartea de poezie?

Viorica Feierdan

V.F. : – Şcoala ne-a format până la un moment dat la unison. Vreau să spun că în această perioadă ne-am însuşit ştiinţa cu privire la scris şi citit, la citit mai ales, gest care ne-a marcat copilăria reflectându-se în propria existenţă. Am vorbit ca în cărţi, am jucat rolurile celor din cărţi, ne-am însuşit fapte, întâmplări şi ne-am ales exemple de viaţă. La maturitate unii dintre noi citim în continuare cu drag şi credem în instruirea zilnică prin citit, indiferent ce fel de lectură ne alegem. Pentru mine a citi poezie este o necesitate mai ales că acest lucru l-am făcut pentru a-mi îmbunătăţi propria creaţie. Apoi am transformat cititul în terapie, în refugiu, în bucuria exprimării către ceilalţi. Prin scris m-am descoperit, m-am completat, m-am înălţat şi dacă îmi permiteţi să fac o imagine a apartenenţei mele poetice la acest zbor spre înaltul spiritual, voi spune că o aripă a mea este scrisul şi cealaltă este cititul. Trăiesc printre numeroşi zburători la fel ca mine şi uneori chiar declarăm că mai benefic este să citeşti versuri într-o carte întrupată, pe care s-o pui sub pernă în liniştea nopţii, decât să lecturezi de pe tabletă. Parcă aşa eşti mai aproape de suflul poetului care se împarte.

L.M. : – Cum a fost receptat de prieteni, de cititori dar şi critică primul volum de versuri pe care l-aţi publicat?

Viorica Feierdan

V.F. : – M-am format în cadrul unui cenaclu literar care a avut în componenţa sa oameni de cultură, profesori de literatură, jurnalişti consacraţi. Ulterior am cunoscut personalităţile la nivel de judeţ în domeniul scrisului, jurnalismului, mass-mediei. Am ascultat, am învăţat, am urmat sfaturile lor şi când a venit spre mine propunerea de a ieşi cu primul volum ştiam ce am de făcut. Prietenii s-au bucurat. Cei cu care eram în cenaclu ştiau deja ce scriu, ce subiecte aleg şi care este stilul de prezentare. Noi priveam aceste ieşiri pe piaţă cu un oarecare profesionalism. Cititorii sunt cei care au dreptul la ecou. Critici nu au existat şi la orice prim volum nu vor exista. Vor exista sfaturi, păreri, impresii, dar nu critici. Acest lucru l-am învăţat. De aceea nu voi critica niciodată un prim pas făcut de cineva cu o carte de versuri. Şi nici nu este necesară o critică la acest nivel pentru că din propria experienţă ştiu că autorul este cel mai exigent critic asupra propriei creaţii. El este cel care alege nivelul exigenţei în propria muncă. Singurele spaţii în care ne-am comparat au fost concursurile de poezie la nivel de judeţ. De asemenea ştiu că după ce treci de primul volum, începi să scrii altceva, iar după al doilea…eşti altceva şi aşa mai departe. Scrisul se transformă odată cu tine, se maturizează, suferă, se bucură, se încrâncenează, sfătuieşte, se umple de nostalgii, dă soluţii de viaţă.

L.M. : – Există autori de poezie care urmează linia tradiţională a discursului poetic dar şi poeţi cu vers criptic, care oferă texte lirice opuse fenomenologiei obişnuite de creaţie. În ce categorie s-ar încadra poeziile compuse de dumneavoastră?

V.F. : – Aceasta este o întrebare pe care am citit-o de mai multe ori şi cu greu m-am hotărât să-mi spun o părere. Poezia mea este lirică în primul rând pentru că descrie sentimente, păreri, frumuseţile care mă înconjoară. Vreau să fiu înţeleasă de oricare dintre cititori şi atunci mă aliniez pe elementele specifice unei vieţi simple, unanime. Dar nici nu vreau să pierd din vedere cerinţele în care se încadrează poezia modernă, actuală. De asemenea aş afirma că poezia mea este meditativă pentru că uneori pun probleme ale existenţei mele şi a altora, dezvăluind răspunsuri şi soluţii. Am vrut mereu ca poezia pe care o scriu să vorbească despre viaţă şi nu să fie o descriere frumoasă şi plăcută a ceva ireal. De aceea nu am folosit versul criptic. Pot, poate orice poet cu puţină experienţă, să scrie poezie ermetică sau altfel, dar eu nu am ales acest fel de exprimare. Nu rezonează cu felul meu de a fi şi nu mi-am propus să-l supun pe cititor la un examen cu ghicitori. Aş vrea ca după ce citeşte poezia mea, cititorul să se ducă la muncă fluierând melodia de la radio, sau să facă paşi de dans pe alee…

L.M. : – Ce loc ocupă fericirea în viaţa unei autoare de poezie?

V.F. : – Nu am scris niciodată sub influenţa întâmplărilor negative. Din contră, muza m-a inspirat în starea de bine, de fericire, de împlinire. Aşa este felul meu de a fi: o persoană veselă, optimistă, plină de bună dispoziţie, împrăştiind toate acestea în jurul meu. Aşa m-am reflectat şi în creaţia mea. Am absolvit o facultate de psihologie şi bineînţeles că acest lucru m-a completat şi din punct de vedere literar. Obişnuiesc să spun că stăpânesc reţeta fericirii: fiind scriitor şi poet am cuvintele la mine, fiind psiholog ştiu ce să spun, având experienţa vieţii şi a profesiei în relaţii cu publicul ştiu ce vrea lumea să audă. În viaţă trebuie să dai exemplu bun. Oamenii au nevoie de pozitiv pentru a putea trăi. De aceea nu mă dau înapoi niciun pas pentru a înfrumuseţa clipa mea şi a celorlalţi.

L.M. : – Cum arată această vară în versurile pe care le scrieţi?

V.F. : – Ce este o vară? Ce poate fi o vară pentru un suflet de poet? Culoare, zâmbet, îmbrăţişare, clinchet de picături pe pervazul ferestrei, speranţă, iubire, zenit…noapte cu Lună Plină, cântec, şoaptă… Vara poate fi cuibul care te încarcă cu energii pozitive transformându-te într-un rug. O poezie nu descrie vara, un volum întreg nu descrie vara şi nici o bibliotecă întreagă nu poate face acest lucru. Dar un suflet de poet încărcat cu frumuseţe poate s-o facă. Iată „o picătură din toate”:

VREAU

Vreau

Să stau ţeapănă!

Portocalie…

Sau cărămizie…

În sufletul unei ţigle.

S-ascult

Mângâierea ploii de vară,

Ritmică, nocturnă.

Vreau

Să mor de lene!

Îngustată de-atâta galben,

De coacere

Şi arşiţă pătimaşă,

În fânul cosit.

S-ascult

Cântecul existenţial

Al greierilor

Metalizaţi.

Şi mai vreau

Să încolţesc

În pumnul tău strâns,

Să-ţi împresor timpul

Şi uitarea de peste zi.

(12.04.2012 din volumul „Flăcări în tandem” 2013)

L.M. : – Cât timp zăboviţi asupra unei poezii? Scrieţi spontan, lăsaţi versurile să se scrie aproape singure sau reveniţi, corectaţi, modificaţi? Cât timp v-a luat publicarea ultimului volum pe care l‑aţi lansat pe piaţa editorială?

V.F. : – La început a fost ideea ca o flacără care s-a aprins şi m-a obligat să o desluşesc. Apoi am scris un mic rezumat, apoi am adăugat cuvinte frumoase, apoi am îmbrăcat cu semnificaţii şi trimiteri către cititor, apoi am construit versul, apoi am stropit cu figuri de stil pentru a da valoare… metafore, epitete, comparaţii, personificări, apoi am gustat concentraţia de gramatică, apoi n-am dormit o noapte, apoi m-am chinuit să dau un titlu! Ultimul volum, care nu este ultimul pentru că vine altul din urmă, mi-a luat atâta timp cât a fost necesar să adun poeziile într-un document, să le verific, să găsesc imagini pentru coperta I şi IV, să aleg un motto. La fel cum face florăreasa un buchet frumos de flori…Iar editurile ne aşteaptă cu braţele deschise!

Liliana Moldovan

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole