Scurtă istorie a împărțiri timpului, de la clepsidră la ceasul atomic de azi

Încă din cele mai vechi timpuri, cu multe mii de ani în urmă, oamenii au privit stelele şi au încercat să le înţeleagă. Au observat mişcările Lunii, ale Pământului,...
Viena

Al. Florin Țene

Încă din cele mai vechi timpuri, cu multe mii de ani în urmă, oamenii au privit stelele şi au încercat să le înţeleagă. Au observat mişcările Lunii, ale Pământului, poziţia Soarelui şi a altor aştri. Astfel, au întocmit primele calendare, menite să le organizeze timpul, activităţile zilnice şi periodice, anotimpurile, treburile, evenimentele importante.

În Antichitate, reperele în ceea ce privește timpul erau destul de vagi:

– Prezent, trecut și viitor;

– Răsărit și apus;

– Anotimp cald și anotimp rece.

Având un mod de trai simplu, oamenii știau că atunci când este lumină trebuie să muncească, iar când este întuneric trebuie să doarmă. Celelalte noțiuni precum ora, minutul și secunda, sunt inventate de civilizațiile noi și, în mod surprinzător, relativ recent.

Primii care au manifestat un interes mai ridicat față de noțiunea de timp au fost egiptenii, care au inventat așa numitele ceasuri solare în jurul anului 3500 înaintea Erei Noastre.

Ei au decis să împartă ziua în 12 părți egale, în funcție de umbra pe care un obelisc (un băț poziționat vertical) o proiecta pe pământ. La cele 12 ore de lumină, ei au adăugat și cele 12 ore de noapte și, în acest fel, a luat naștere ziua de 24 de ore, așa cum o știm și noi astăzi.

Exemple de ceasuri solare au fost descoperite, mai târziu, peste tot în lume, de la Roma până în America de Sud. Deși ceasurile solare au reprezentat prima formă de măsurare și indicare a timpului, acestea aveau totuși și un mare neajuns: nu funcționau atunci când era înnorat sau noaptea. Prin urmare, oamenii au fost nevoiți să inventeze și să descopere și alte instrumente pentru măsurarea timpului, care să fie independente de lumina solară.

Calendarul pe care noi îl folosim astăzi, cel mai răspândit în lume, este cunoscut drept „calendarul gregorian”, după numele celui care l-a adoptat şi l-a promovat, la 24 februarie 1582 – Papa Grigore al XIII-lea.

În urmă cu patru milenii, babilonienii, prin poemul epic „Enuma Eliș” ne face cunoscut că aveau un calendar format din 12 luni de câte 30 de zile. Era un fel de numărare sexagesimal, care mai târziu s-a transformat în cel duodecimal, care ulterior s-a folosit pentru numărătoarea orelor.Sumerienii, prin anii 3000 î.Hr. iau ca reper perioadele de repetiție a fluxurilor și refluxurilor. Începând cu anii 700 î.Hr., asirienii încep să utilizeze calendarul lunar.Evreii își încep calendarul în ziua considerată ca fiind momentul creației lumii și anume în 7 octombrie 3761 î.Hr. prin secolul al VIII-lea î.Hr., regele iudeu Ahas construiește un obelisc solar, c-am prin 600 î.Hr., iar regele iudeu Ezechiautilizează construiește un ceas solar cu refracție.

Jocurile Olimpice au determinat pe greci să înceapă calendarul pe 8 iulie 776 î.Hr. În această țară, în perioada antică, ceasurile cu apă, clepsidrele, erau utilizate încă din 500 î.Hr. fapt atestat de Platon, căruia i se atribuie confecționarea unui astfel de ceas deșteptător, realizat, aproximativ, prin 380 î.Hr., format din niște bile de plumb care pluteau într-un vas cilindric, după golirea uniformă a acestuia în timpul nopții, cădeau pe un platou de cupru, iar zgomotul rezultat trezea dimineața discipolii Academiei platonice. Aristotel, tot în acea perioadă, folosea astrolabul pentru măsurarea timpului, iar Ctesibius din Alexandria a realizat prin anii 150 î.Hr. un ceas automat cu un sistem complex de roți dințate.

În Europa occidentală a existat un mare interes pentru măsurarea timpului. În 507 d.Hr., la cererea lui Theodoric cel Mare, un om incenios ca Boethius construiește un ceas solar și unul acvatic, ce au fost dăruite regelui burgund Gundobad. Metoda bețișoarelor ce ardeau, utilizată în Orient, este folosită și de Alfred cel Mare. O serie de lumânări gradate marcau prin ardere trecerea timpului, astfel regele englez stabilea prin această metodă momentele rugăciunii.

În jurul anului 994, Gerbert d`Aurillac realizează la Magdeburg un ceas solar prevăzut și cu diverse indicații astronomice. În 1170, este atestată la Koln breasla fabricanților de ceasuri hidraulice, iar în Spania a fost inventat orologiul cu mersur, iat în 1283 a fost construit primul ceas mecanic din Europa fiind amplasat în turnul mănăstirii din Dunstable.Cel mai vechi ceas din Anglia este cel de la catedrala din Exeter., care funcționează din 1284.

Ceasurile cu arc au fost înființate la începutul secolului al XVI-lea. Peter Henlein, înlocuiește greutățile cu arcuri spirale din oțel, iar Christian Huygens în 1656 întroduce ceasul cu pendulă.Primele ceasuri automatice au fost realizate de Adrien Philippe în 1863. La sfârșitul secolului al XIX-lea se pune problema ceasurilor electrice.Primul ceas cu cuarț a fost realizat î 1927 de către Warren Marrison și J.W.Horton. Următoarea etapă în evoluția ceasului o constituie apariția ceasurilor atomice. Acestea au o precizie de ordinul secundelor în câteva sute de ani.

Al.Florin Țene

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole