SELFIE, VELFIE sau POKEMON

Apariţia reţelelor de socializare a schimbat pentru totdeauna modul de raportare al omului faţă de societate şi faţă de sine. Dependenţa contemporanilor faţă de reţele de socializare, nevoia de...
Viena

Apariţia reţelelor de socializare a schimbat pentru totdeauna modul de raportare al omului faţă de societate şi faţă de sine. Dependenţa contemporanilor faţă de reţele de socializare, nevoia de a fi informaţi şi de a informa folosind ca spaţiu de comunicare mediul virtual este atât de intensă încât, unii oameni cred că dacă nu eşti înscris într-o astfel de reţea, practic nu exişti.

Fenomenul apartenenţei la o reţea de genul Facebook, Instangram, Twitter, spre exemplu, a luat o amploare de neimaginat şi a dat naştere la o adevărată psihoză. În acest context, principiul cartezian „Cuget, deci exist”  ar putea fi suporta o reformulare grosolană devenind „Am cont pe Facebook”, deci exist”. La prima vedere extrapolarea pare şocantă dar dacă ne gândim la numărul imens al persoanelor care folosesc serviciile oferite de această reţelele virtuale de socializare, exagerarea pare justificată. Trist este că în spaţiul virtual (oferit de Facebook, spre exemplu) predomină comunicarea prin imagini, în defavoarea comunicării verbale.

Într-un univers asaltat de imagini, contează în primul rând „cum eşti” (a se citi „cum arăţi”) fiind mai puţin important ceea ce faci, ce gândeşti şi cine eşti. Aşa s-a născut moda „selfie”, o mişcare care a prins contur, mai întâi, în rândul adolescenţilor dar care s-a răspândit cu repeziciune în rândul utilizatorilor adulţi de pe reţelele de socializare.

Introdus în limba română prin anul 2013 şi preluat din engleză neologismul „selfie’  se referă la o fotografie pe care ţi-o faci singur, de cele mai multe ori, cu scopul de a o posta pe pagina personală de Facebook sau de a o include în arhiva fotografică de pe telefonul mobil. Sugestivă, cred eu, este definiţia oferită dl. Iovan Drehe (dr. în Filozofie, Universitatea Babeş-Bolyai – Cluj Napoca) care scria : „Selfie este un auto-portret digital, cu o valoare direct proporţională cu efortul depus”. [1]

Culmea este că eforturile depuse de fanii selfie se încheie  uneori cu grave accidente sau chiar cu moartea. Într-un articol din 14 iulie 2016 publicat  în  varianta online a publicaţiei „Mid-day” sunt relatate câteva situaţii neobişnuite  în care protagoniştii s-au accidentat ori au murit încercând să realizeze un selfie de excepţie . Incredibil este, în acest sens, cazul unui turist japonez  de 66 de ani care a murit după ce a căzut pe scările celebrului Taj Mahal în timp ce încerca să se auto-fotografieze.   La fel a păţit şi un turist german în vârstă de 51 de ani, care, o dată ajuns în vârful uneia din piramidele din Peru a alunecat şi şi-a găsit moartea încercând să îşi facă un selfie.

Microbul selfie, este nu doar mortal, ci creează şi dependenţă. Psihologii americani au studiat cu mare interes acest fenomen şi au ajuns la concluzia că persoanele care îşi fac mai mult de trei selfie-uri pe zi, fie pentru a le trimite în spaţiul cibernetic, fie pentru a le păstra în colecţia de autoportrete de pe telefonul mobil, prezintă forme uşoare de dereglare psihică. Situaţia devine mult mai gravă în cazul tinerilor sau adulţilor  care acumulează tot felul de frustrări în încercarea de a obţine cel mai reuşit selfie. Atunci  când narcisismul digital atinge limite extreme persoanele respective ajung să îşi pericliteze sănătatea, să se izoleze,  să îşi alunge prietenii şi chiar să îşi reducă randamentul de la şcoală ori de la locul de muncă. Povestea lui Dany Bowman, adolescentul britanic care a încercat să se sinucidă după ce, timp de 6 luni şi-a făcut, zilnic,  peste 200 de fotografii, este relevantă în acest sens. Situaţia lui se aseamănă cu cea relatată de Oscar Wilde în “Portretul lui Dorian Gray”, unde eroul principal al romanului acceptă să îşi vândă sufletul pentru a-şi păstra frumuseţea şi tinereţea

Revenind la efectele febrei selfie, grija pentru postarea pe internet a celor mai bune fotografii a determinat creşterea numărului de pacienţi care apelează la chirurgia plastică. Alţii, care ocolesc măsurile drastice de înfrumuseţare sau corectare a fizionomiei,  preferă să studieze tehnicile de obţinere a celui mai bun selfie.  În sprijinul lor au fost create diferite aplicaţii ale smartphonurilor care îi permit utilizatorului să schimbe fundalul fotografiilor şi să adauge diverse elemente de machiaj în aşa fel încât să rezulte un portret impecabil.

E bine să reţinem că moda selfie nu este rea în sine. Selfi-uri îmi fac şi eu. Personalităţi din lumea politică, artistică şi culturală de pretutindeni au adoptat, la rândul lor, aceast trend. Să ne amintim de mult difuzatul  autoportret realizat de preşedintele Barack Obama, în timp ce sa afla la înmormântarea lui Mandela. Important este să păstrăm măsura. Sunt fireşti autoportretele luate cu camera digitală atunci când călătorim singuri ori vrem să imortalizăm o secvenţă importantă din viaţa noastră. Doar să nu exagerăm, să nu devenim nişte vânători de “like-uri” în încercarea de a ne expune “faţa” cât mai bine.

Să profităm de valul selfie, cât e în top. Şi, fără să răstrurnăm piramida valorilor, să apreciem faptul că lumea (atât cea reală, cât şi cea virtuală)  este plină de oameni frumoşi, care adoră să comunice şi să împărtăşească cu alţii oameni idei despre: sine, alte personae, locuri, evenimente, fapte, valori.

Valul selfie a ajuns la mal. Îl urma lui vine valul velfie (sau valul selfie-urilor video ) şi mult mai amplă, mareea jocului Pokemon. Timpul va decide cât vor dăinui, cât se vor extinde şi ce efecte vor produce în viitor.

 

Liliana Moldovan

[1] IORDACHE RAREŞ – „Selfie, descoperirea feţei” , Bucureşti : Tritonic, 2014, p. 37

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole