SEMNAL EDITORIAL „Reportajele bucuriei” de Liliana Moldovan Prefață de Carmen Moraru Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2019

Parcursul profesional al Lilianei Moldovan, absolventă de filozofie, nu pare a avea tangențe cu tematica unora dintre volumele sale, între care se înscrie și recentul, intitulat „Reportajele bucuriei” (2019),...
Viena

Parcursul profesional al Lilianei Moldovan, absolventă de filozofie, nu pare a avea tangențe cu tematica unora dintre volumele sale, între care se înscrie și recentul, intitulat „Reportajele bucuriei” (2019), obiectul considerațiilor de mai jos.

Înainte de a intra în conținul propriu-zis al cărții, trebuie să menționăm câteva din coordonatele profesionale și creatoare ale autoarei. Având o specializare postuniversitară în domeniul managementului de bibliotecă, este angajată la Biblioteca Județeană Mureș, ocupând postul de bibliotecar, șef-serviciu, și, pentru o perioadă, director interimar. A fost numită director onorific al bibliotecii românești „Ion Minulescu” din Nürnberg și desfășoară de aproape nouă ani o activtate de voluntariat ca redactor-șef al agenției de presă „Așii români” cu sediul la Nürnberg și ca redactor la ziarul tipărit „Vocea ta” – „Deine Stimme” destinat româniilor din Germania, Olanda, Elveția, Belgia și Franța.

Liliana Moldovan scrie din dragoste pentru cărți și cultură,pentru pasiunea scrisului și a domeniului comunicării, dar, dincolo de acestea, manifestă un deosebit atașament față de oameni și, mai ales, față de persoanele cu dizabilități sau, cum li se mai spune, persoane cu nevoi speciale. Din această trăsătură umanistă și umanitară au luat naștere cele patru volume dedicate persoanelor cu diferite dizabilități: „Eroii imposibilului” (Poveștile de succes ale unor persoane cu dizabilități din țară și din străinătate), 2016; „Convorbiri sub aura speranței” (Povești de succes ale unor peroane cu deficiențe vizuale și de mobilitate), 2017; „Clepsidre înaripate”(Antologie poetică a autoriilor cu dizabilități din România), 2018 și bine înțeles, volumul de față,”Reportajele bucuriei”. Nu numai aceste cărți formează zestrea scriitoricească a Lilianei Moldovan, ci și alte volume cuprinzând eseuri, interviuri și versuri.

În Cuvântul înainte, intitulat „Bucuria de a fi altfel”, autoarea ne sugerează două mesaje principale ale lucrării sale.

„Mesajul principal al acestui volum se reduce, în fond, la extraordinarul adevăr că nici un obstacol nu rezistă în fața unei atitudini de învingător”.

Un al doilea mesaj poate fi decelat din următorul citat: „Lectura cărții poate declanșa emoții imprevizibile, poate dărâma prejudecăți și ne poate însoți pe drumul dezvoltării personale, indiferent dacă avem sau nu o dizabilitate, indiferent dacă suntem tineri sau vârstnici, indiferent de candoarea și amploarea viselor pe care sperăm să le realizăm ”.

Volumul de față cuprinde 25 de așa-zise reportaje, realizate de a lungul a doi ani (2017-2019), pe care, după opinia noastră, le-am fi putut numi „portrete”, dar opțiunea autoarei pentru această specie literară nu o discutăm aici și, în consecință, ne vom referi la lucrarea intitulată”Reportajele bucuriei”, prezentând aspecte, realizări artistice, dar uneori și dificultăți pe care le au persoanele cu două dizabilități principale: motorii (în majoritate) și deficiente de vedere. Tot statistic vorbind, majoritatea reportajelor au în centrul atenției persoane cu dizabilități de genul feminin, dominate de o voință puternică de afirmare, de integrare în viața obișnuită, normală, fapt care izvorește din visul oricărei ființe umane de a ocupa un loc în societate.

Ceea ce se poate remarca la multe din persoanele cu dizabilități este capacitatea catartică prin artă (literatură, pictură, fotografie, muzică) a unor suflete zbuciumate, traumatizate. Astfel catarsis-ul devine un mijloc de depășire a frustrărilor, dezamăgirilor, marginalizărilor suferite de aceste persoane, pe care unele le conștientizează, le acceptă, iar altele le transpun în creații artistice. În acest sens, Ioan Lucian Mărginean (poet și fotograf) afirmă următoarele: „De obiciei, lumiile imaginare / imaginate sunt mai bune, mai frumoase decât în cea în care exiști. Acolo, în acele lumi poți fi orice și oricine”.

În ciuda afirmației poetului și fotografului citat mai sus că lumiile imaginare sunt mai frumoase decât cele reale, tocmai în acestea din urmă vor să trăiască mulți dintre eroii reportajelor Lilianei Moldovan, femeile fiind atrase de lumea modeling-ului, a sporturilor extreme, iar bărbații sunt oarecum mai rezervați, mai cumpătați, cunoscându-și, aș zice, mai bine limitele. Multe dintre aceste persoane și-au întemeiat diferite ONG-uri prin care să atragă atenția autorităţilor asupra obsatacolelor și prejudecăților pe care le întâmpină persoanele cu dizabilități, după cum precizează Mihaela Mihăescu, care militează pentru „o societate europeană în care drepturile persoanelor cu nevoi speciale să nu se regăsească doar sub formă unor declarații propagandistice sau într-un sofisticat sistem legilslativ, ci și în viață reală”.

O altă persoană cu dizabilitate motorie, Ana-Mihaela Stancu, bijutieră, face comparația situației persoanelor cu dizabilități din țara noastră cu cea a persoanelor de același tip din străinătate, ea fiind atrasă de modeling și de poezie, spunând lucruriilor pe nume relevând dificultățile și obstacolele de tot felul pe care le întâmpină persoanele cu dizabilități. Conștientă că este o femeie specială, , Ana-Mihaela Stancu nu s-a lamentat niciodată, găsindu-și mereu „resursele necesare pentru a trăi cu demnitate, după principiul: nu există „nu pot”, există doar „nu vreau””.

Sunt prezentate în carte aspecte din lupta și viață a unor persoane cu dizabilități care au reușit, în ciuda prejudecăților, să-și întemeieze familii fericite (Adriana și Nicu Holtei, persoane cu grave probleme de deplasare) și Estera și Valentin Bălan (persoane cu deficiențe de vedere) care, afirmă L. Moldovan „au dizolvat, într-o manieră simplă și firească, clipele de depresie și disperare transformându-le într-un fluviu de gingașe speranțe și momente de reală fericire”.

Un loc aparte în acest volum îl ocupă Vasile Adamescu care, printr-o muncă susținută și de durată, a reușit cu ajutorul unor cadre didactice dedicate să depășească în mare măsură cele două handicapuri și să devină o persoană cu studii superioare și autorul unor cărți autobiografice de succes. Trebuie menționat și faptul că, în ultimii ani de viață, V. Adamescu l-a avut alături pe tânărul (și el deficient de vedere) Viorel Micu care i-a ușurat și înfrumusețat existența prin dragostea cu care l-a înconjurat pe fostul său profesor de modelaj, precum și prin facilitățile pe care i le-a pus la dispoziție pentru o existență fără griji.

„Reportajele bucuriei”, constituită din mici fragmente de viață, reflectă un triumf al voinței și perseverenței oamenilor afectați de diferite împrejurări nefericite, care n-au cedat în fața destinului inexorabil, a obstacolelor mai mari ori mai mici și s-au afirmat ca persoane, doritoare să trăiască o viață normală. Această carte vine să întregească o imagine a persoanelor cu dizabilități, autoarea ei manifestând atașament și înțelegere față de aceste persoane și își manifestă totodată încrederea că ele vor reuși să depășească toate dificultățile unei societăți încă neobișnuite cu asemenea probleme.

Cartea poate fi achiziționată aici : https://www.edituraecou.ro/carti/reportajele-bucuriei-detail

—————————————————————–

de  Prof. Ion Podosu

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole