Incredibila Indie – …și am ajuns în India! – Partea I

Am scris în articolul anterior (” În drum spre India”) despre decizia de a merge în India, mai precis, în Mumbai și Goa. Cum viața ne oferă aproape întotdeauna...
Ionela van Rees -Zota
Viena

Am scris în articolul anterior (” În drum spre India”) despre decizia de a merge în India, mai precis, în Mumbai și Goa. Cum viața ne oferă aproape întotdeauna surprize, iată că și de această dată nu au întârziat să apăra!

Prima și una din cele mai mari ”schimbări” e faptul că a trebuit să mai adaug o destinație în intinerariul meu. Așa se face că (parcă aveam eu o presimțire…) voi ajunge și la New Delhi, iar acest lucru nefiind deloc întâmplator!

Trebuia să mă văd la Mumbai cu Anca Verma și soțul acesteia, dar datorită faptului că aceștia nu au mai putut veni în Mumbai, am primit invitația de a merge eu la ei, mai precis, la New Delhi! Trebuie să recunosc că de la început mi-a surâs ideea și chiar mi-am spus în sinea mea că dacă tot am venit până aici, ce mai sunt aproape 3000 km ca să merg de la Goa la New Delhi!?

Pe ultima sută de metri, sau mai bine spus, de centimetri, fă-ți planurile pentru noua destinație! Nimic mai frumos (aș putea spune), mai ales datorită faptului că o asemena ocazie, de a vizita trei locații în 10 zile, nu vine zilnic. Nu mai pun la calcul că a te plimba prin India de la nord la sud și de la est la vest este ca și cum ai străbate Europa în toate cele patru puncte cardinale…O țara cât aproape toată Europa nu este de neglijat!

Dar acum să revin la ultimele pregătiri pentru această incursiune! Emoții mari! Destul de mari, încât pot spune că în ultima săptămână mă trezeam mereu la ora 4:00 dimineața cu gândul că în India ora este 8:30 – exact timpul când eu trebuie să mă pregătesc pentru micul dejun. Zâmbeam și încercam să adorm din nou, știind că acolo voi fi dată peste cap de fusul orar, dar trec eu și peste acest lucru… Mă adaptez ușor, iar dacă e să fiu mai adormită în primele zile, voi vedea.

Am ajuns în aeroport bine. Taxiul a fost comandat la ora 5:00, dar cum Neamțul e correct (de data asta a fost chiar un turc la volan, dar bine adaptat la regulile nemțești), la ora 4:55 fix a sunat la ușă pentru a ne anunța că taxiul a sosit! Așa cum ne-am programat, am ajuns punctuali la aeroport.

Trec peste momentul când am văzut că unul din bagajele noastre cântărește cu 6 kg peste maxima admisă, iar acest lucru ne-a costat 100€. Deh! Calculele de acasă nu corespund cu cele de la aeroport.

Zborul a fost plăcut, fără turbulențe, decât foarte puțin, iar Sore bucuria noastră, piticul a rezistat cu stoicism tot timpul! Cum ne-am urcat în avion și s-au stins luminile ca să ne putem desface centurile de siguranța, l-am putut lua în brațe și strângându-se la pieptul meu, a dormit doua ore! Rezistase de la 4:30 până la 10:30. La primul zbor (de o oră), a fost numai ochi și urechi, punând o sumedenie de întrebări! Nouă ore plăcute, care au culminat cu o aterizare frumoasă, la Mumbai!

Am ajuns în India! Aici, surpriză! Să fii așteptată cu flori, cartelă de telefon cu număr local (asta calculând că aici durează cam trei zile până îți accesează cartela), nimic nu poate fi mai minunat decât faptul că poți să te bazezi pe unele persoane care pur și simplu (până acum), nici nu ne-am văzut vreodată personal.

De la mai bine de 2000 de kilometri, Anca Verma și-a ”alarmat” rudele din Mumbai ca să o ajute pe Ionela. Sunt frapată cum atâtea persoane străine s-au unit pentru a-mi face mie șederea plăcută aici! Sunteți minunați!

Dar acum să revin la primul meu impact cu India. Sau mai bine spus…, cu Mumbai. Citisem pe Internet că odată coborâtă din avion și ieșită din aeroport voi simți un miros mai greoi. Aflați, dragii mei că mie nu mi s-a părut deloc greu respirabil. Într-adevăr este un aer mult mai umed, dar cum îmi imaginam eu din ce citisem, e diferență mare! Sau poate că nasul meu nu este așa de sensibil ca al altor persoane…

De cum am coborât din avion, la poartă era o mașină hazlie, aproape plină cu persoane. O doamnă indiancă drăguță ne invita să urcăm în ea. Fără nicio ezitare, mi-am tras soțul de mâna și am ocupat ultimele doua locuri care mai erau libere! Abia după ce am plecat, mi-am dat seama că am făcut o alegere perfectă, deoarece pot spune că am mers aproape zece minute până la punctul de control al pașapoartelor!

Nu trebuie omis că pe tot parcursul drumului, claxonul era cel care îi făcea pe călători să se dea deoparte din drum. Am zâmbit soțului, dar puștiul meu era tare încântat că aude atâtea claxsoane, avându-se în vedere că la Nürnberg mă roagă mereu să mai facem gălăgie.

Acolo, o altă identificare, fiecare a trebuit fotografiat și identificat! Pentru ce mai sunt făcute și acele fotografii, nu știu, dar cert este că de la mic la mare am trecut prin cele cerute de Legea indiană.

Taxiul de la hotel ne aștepta! Frumos că nu au întârziat! Poate chiar că au așteptat un pic, dar e mai bine așa .

Am ajuns la hotel. Drumul nu a fost aglomerat, s-a circulat bine, chiar foarte bine pentru ceea ce auzisem . Apoi am aflat! Era destul de târziu! Aproape de miezul nopții! Dar agitația din oraș își spunea totuși cuvântul! Am primit vreo trei valeți care ne-au întâmpinat, condus, cărat bagaje etc.

După tot ce au făcut, așteptau băieții ciubucul! Noroc că am schimbat ceva bănuți în aeroport. Bani noi, habar nu aveam ce și cum să fac! Un calcul scurt (băbesc) în minte și le-am plasat în mână la fiecare câte o hârtie (habar nu am ce culoare avea), cert este că au mulțumit și au plecat!

Peripeții!? Destule! Și câte vor mai urma!!! Acum, la culcare! Mâine e o nouă zi ! Avem ce vedea și ce scrie!

Ionela van Rees -Zota

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole