„Simfonia brâncuşiană“ în lectura matinal-matematică a poetului Petru Solonaru

Ion Pachia-Tatomirescu Impresionant-ispititoare teme de meditaţie întru mutarea / deplasarea înaintătoare a orizontului cunoaşterii ştiinţifice, cuprins prin concentricitate de mai marea zarişte a imaginarului, cea schimbător-înmuguritoare de noi coordonate,...
Viena

Ion Pachia-Tatomirescu

Impresionant-ispititoare teme de meditaţie întru mutarea / deplasarea înaintătoare a orizontului cunoaşterii ştiinţifice, cuprins prin concentricitate de mai marea zarişte a imaginarului, cea schimbător-înmuguritoare de noi coordonate, de regulă, păstrându-se între „cele două cercuri de vârstă civilizatorie“ cam la un secol diferenţiator, graţie magnetismului exercitat „asupra celui conţinut“ de către orizontul cunoaşterii metaforice în „uimitor-protuberantă expansiune“, ceea ce într-o anumită măsură („inter-orizontică“) pare a se releva şi prin recentul volum de eseuri al economist-poetului Petru Solonaru, Spre simfonia brâncuşiană… (Bucureşti, Editura Sigma [ISBN 978-606-727-285-7], 2018; pagini „format A-4“: 78), de vreme ce un „modul“ din două trunchiuri de piramidă cu sudatele „baze mari“ dintr-ale Coloanei Infinitului / Coloanei Credinţei fără Sfârşit din ansamblul sculptural / arhitectonic ridicat ‒ în Târgu-Jiu ‒ de Constantin Bâncuşi (Dacia-de-România / Hobiţa, 19 februarie 1876 ‒ 1957, martie, 16, Paris / Franţa) şi inaugurat în anul 1938, ni se relevă ‒ după aproape un secol, în 2019 ‒ drept etaj de apartamente / birouri într-un „zgârie-nori“ / Soho Gubei (cu 38 etaje, înalt de 170 m), închipuind Brâncuşiana Coloană, „brâncuşian-coloană-imobil“ construit lângă Parcul Hongquiao din Centrul de Afaceri al hiperpolisului Shanghai / China (v. infra, colajul „Coloana-coperta-Soho-Gubei“).

În interesantul op de 1200 de pagini „format B-5“, întocmit de academicianul Mihai Cimpoi şi de poetul Traian Vasilcău, «Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni (în propria lor viziune)», Chişinău, Editura Tipografiei Centrale (ISBN 978-9975-3356-8-3), 2019, la pagina 964 sq., aflăm că opera de până acum a poetului Petru Solonaru

(născut în Zodia Gemenilor, la 20 Cireşar, 1950, în valahul sat Ionel ‒ toponim devenit prin traducerea în limba oficială a Imperiului Austro-Ungar, Iohanisfeld ‒, din comuna Otelec, judeţul Timiş / regiunea Banat, din Dacia-de-România, pe-atunci sub ocupaţia stalinistă a Armatei Roşii, până în anul 1958; cum familiile ‒ „cu valahi-chiaburi / duşmani ai regimului communist-moscovit“ ‒ ce populau satele / comunele, între care şi localitatea-i natală, Ionel > Iohanisfeld, de la frontiera de sud-vest a Republicii Populare Române, pentru „vina“ că erau lângă graniţa cu Serbia / Iugoslavia cea condusă de „marele inamic al Lagărului Socialist“, Iosip Broz Tito, cel aflat „în declarat conflict cu Imperiul Sovietic / URSS“, „strategic“, „în majoritatea lor“, la ordinul Moscovei executat prompt de Regimul Paukerist-Dejist din Bucureşti, „au fost deportate în Bărăgan“, inclusiv, bănăţeana familie Solonaru; astfel, din „zona deportării“, adolescentul Petru Solonaru ajunge să-şi facă studiile liceal-bacalaureate în anul 1969, în urbea Feteşti-Gară, din judeţul Ialomiţa, continuându-şi-le cu cele superior-universitare la Academia de Studii Economice / Facultatea de Economie Politică, din Bucureşti, încununate cu diplomă de licenţă în profil economic în anul 1973, spre a-şi face mai apoi, peste 11 ani de la absolvirea „ASE“, şi un „debut bucureştean“ cu notabile poeme, în faimosul «Supliment literar-artistic al „Scânteii tineretului“»)

este alcătuită din patru „mari şi tari“ volume de „poesie“: «În», „poesie“, Bucureşti, Editura Semne, 2008

(un mini-decodor solonarian la „poesia“ din volumul «În» se află în cartea de sub lupa noastră, la pagina 5: «…Călătoria în „Levitaţie“, în Metanoia; întru aceasta, constituie o Necesitate ‒ Ananke ! ‒ să moară ‒ să înveţe a muri înainte de a muri ! ‒ în lumea profană, cu plecare spre „În“…»);

«Or», „poesie“, Ed. Semne, 2009; «Tetraion», „poesie“, Constanţa, Editura Nelinişti Metafizice, 2010; «Zamolxeion», „poesie“, Iaşi, Editura Contact Internaţional, 2012.

Distinsul Receptor (siglă, infra: DR) : Maestre, ce vrea să spună Petru Solonaru cu titlurile „zăltate“, după cum le-ar califica „moromeţienii“ ‒ «În», «Or» etc. ‒, ale acestor volume de „poesie“…? Să înţeleg că debutează editorial cu doi ani înainte de a deveni sexagenar, semnalând, poate, prin titlul format numai de prepoziţia „În“, că-i un liric eon / ens > ins „deja înăuntrul / înlăuntrul Poesiei, în spaţiul acţional-liric“, ca în anul următor, prin „Or“ („sau“ / „ori“) să se declare în disjuncţie cu lumea metaforei, „poesiei“ etc., dar şi ca în cel de-al 61-lea „ocol al Soarelui“ să se înfăţişeze „liric“ drept „Tetraion“ (< Tetra- „4“ + -ion „eon“ / „ens“, adică „ins“, „patru inşi“ / „inşii de la cele patru puncte cardinale, de Est, de Vest, de Nord, de Sud“), dar şi pentru ca în cel de-al 12-lea an din mileniul al III-lea, prin titlul „Zamolxeion“, să nu ţină seama de cum e corect scris

de către Mircea Eliade, Ion Horaţiu Crişan şi alţi autorizaţi cercetători ai „istoriilor vitrege / vitregitoare cunoscute prin imperii de Pelasgime > Valahime“ ‒

numele Reformatorului Zalmoxianismului monoteist-tetradic din orizontul anului 1600 î. H., Zalmoxe / Zalmoxis; astfel titlul său de volum liric, Zalmoxeion (< Zalmoxe- + sufixul pelasg- / valah-augmentativ, -[i]on, „Zalmox-Insul“, „Zalmoxe cel Mare“), ar fi trimis cu mai mare certitudine la „Gura de Rai“, peştera din sacrul munte Cogaion > Gugu, ori la „nemurirea cogaionică / sarmisegetusană“.

Ion Pachia-Tatomirescu (siglă, infra: I. P.-T.) : Ca orice poet născut în adevăratul orizont al cunoaşterii înălţător-fiinţial-metaforice, nicidecum „excrementist-douămiist“, în funcţie de talentul / geniul său, şi Petru Solonaru are toată libertatea de a-şi alege / pune titlurile volumelor de „poesie“ după pofta inimii şi a neuronului; dar „foarte exact“ stau lucrurile / fenomenele în veridicul orizont al cunoaşterii ştiinţifice, „tras / magnetizat alpin de celălalt orizont divin“, după cum s-a mai spus (supra), în desemnarea / intitularea prin literă, ori prin simbol; şi în ceea ce priveşte titlul lucrării recente, Spre simfonia brâncuşiană…(2018), la care a trudit „sisific“ între «15 martie 2015 ‒ 28 ianuarie 2020» (p. 68) şi pe care o avem sub lupa noastră, îl găsim bine ales, cu toată astuţia auctorial-acoperitoare de «perimetru theometric» şi de „relief“ / „arhitectură“ în paisprezece acribioase clinuri „eseistic-novatoare“, „fără vreo absolut-necesar-ştiinţifică trimitere la o bibliografie a acestei lucrări“

(cum, de pildă, la a 12-a pagină, nu „în al 12-lea ceas“, i se recomandă cititorului «Geometria eidetică», «Decada sacră […] „20Φ“», «Kaliogeneză» ‒ „Frumoasa Facere / Geneză“, nicidecum Cariogeneză / proces „de diferenţiere a nucleului celular“ / „de formare a cariei dentare“ etc., neprecizându-i-se la fiecare autorul, locul apariţiei cărţii, editura, ediţia, anul etc.),

ceea ce rămâne imperios-amendabil în caz că sursele lipsi-vor din „ediţia a doua revăzută şi augmentată“ : «Uvertura», cum capitolul deschiderii „sună“ la sfârşit, în „tabla de materii“ (de la p. 69), căci la pagina a 3-a stă titlul «Spre simfonia brâncuşiană» (pp. 3 ‒ 11), «Theometria brâncuşiană» (pp. 12 ‒ 13), «„Stadie“» (pp. 14 ‒ 16), «Înălţimea „Omului“…, a „trestiei Îngerului“… (pp. 16 ‒ 18), «„Degetul lui Hermes“ / Degetul lui Jupiter !…» (p. 19 sq.), «Constanta Kaliogenezei…» (pp. 20 ‒ 27), «Spirala / Şirul lui „Brâncuşi“ !…Theometria… Elicea lui Enki» (pp. 28 ‒ 31), «Cele Patru Ceruri Sacre…» (pp. 31 ‒ 35), «Pasul Creaţiei… Ce este 20Φ?» (pp. 35 ‒ 39), «„Coloana fără de sfârşit“…» (pp. 40 ‒ 50), «„Poarta Androginului“» (p. 51 sq.), «„Masa Tăcerii“…» (pp. 52 ‒ 58), «„Sacralitatea Albinei“…» (pp. 58 ‒ 62), «„Zilele Genezei“…» (pp. 63 ‒ 68).

DR : Interesantă structurarea eseului / studiului solonarian, „interdisciplinar“ s-ar zice, maestre, mai degrabă decât de interferenţialitate „culturală“ / „cosmopolită“, de parcă autoru-i „stră-strănepotul“ anticului Solon (Atena, c. 650 î. H. ‒ 560, Cipru), „întemeietorul democraţiei ateniene“, Solon cel bucuros că Pelasgo- > Valaho-Dacul Oană Cârssia

(> Cârşă > Cârjă, onomastic pelasg > valah grecizat ca de obicei de copiştii atenieni drept Anacahrsis)

mai pe nimic i-a vândut“ Codul de Legi al Pelasgimii > Belagimii / Valahimii („Legile Belachine > Belag[h]ine“) din Dacia Mare

(rebotezată mai târziu de Administraţia Imperial-Romană a lui Diocleţian şi apoi de cronicarii Romei şi ai Atenei drept Schythia Magna / Sciţia Mare, „spre a realcătui zalmoxian-toponimicul binom“ cu Scythia Minor / Sciţia Mică, provincia imperial-roman-strategică dintre vestul Mării Negre şi „marele cot fluvial-danubian de jos“ continuat de delta Dunării),

cod“ devenit şi cunoscut apoi drept „Legile lui Solon“ etc.

I. P.-T. : Să revenim la „uvertura“, la „deschiderea“ opului, la „motivarea“ eseistic-solonariană, fie aceasta şi („în zece epitete“:) „brahmanică“, „eidetică“, „ezoterică“, „gliptică“ / „hierogliptică“ (superioară celor hieroglifice, „datorită sacrului ales de nestemată“), „hermeneică“ / „hermeneutică“, „metafizică“, „misterică“, „şamanică“, „teurgică“, „theometrică“ (nu taheometrică, ci „în măsura lui Dumnezeu“, pare să spună mai degrabă decât „măsurarea unghiurilor de fugă eseistică“) etc. …!

DR : Cu astfel de „droaie de vocabule-clopoţei“ pe bor-calota de pe „fruntea-tahimetru“ nu se poate ajunge „şi mai iute“ la Pasărea Măiastră a lui Brâncuşi, proiectată / sculptată a sta ca „vârf-pasăre-psihopompă“ la Coloana Credinţei fără Sfârşit / Coloana Infinitului, pentru că întregul ansamblu brâncuşian-architectural / -sculptural de la Târgu-Jiu constelează ideile şi credinţele religioase ale Pelasgimii > Valahimii Zalmoxian-Creştine (sau „Creştin-Cosmice“), le sintetizează, le sublimează, fiind în esenţă închinat tuturor eroilor Daciei (de România, de Republica Moldova, de „Macedonia de Nord“ etc.) prin anotimpurile câtorva milenii, îndeosebi, celor căzuţi în Primul Război Mondial (1914 / 1916 ‒ 1918)…! Aceasta fiind „constelaţia Adevărului Brâncuşian de la Târgu-Jiu“, cercetarea, „în perimetru“, „la faţa locului“, a fiecărui „adeverem-stea“ (dacă se mai poate îngădui şi acest derivat, cum, de exemplu „mitem“, „fonem“ etc.) este binevenită. Şi fiindcă veni scrisa vorbă despre „bor-calota de pe fruntea-tahimetru“, desigur, nu-i frumos a te lega de pălăria cuiva, decât dacă are drept bor cel puţin „inelul cu Titan al lui Saturn“. Iar „bor-inelul saturnian“, în care se constituie prim-capitolul «Spre simfonia brâncuşiană…», înrăzăreşte ‒ sub lupa noastră, „cu binecuvântarea «Geometriei eidetice de se întemeiază pe Decada sacra […] „20Φ“, ocultând Kaliogeneza» (p. 12) ‒ „secţiunea de aur“, prin „translarea cunoaşterii operei brâncuşiene“ «de la speculative agregări de vocabule, la un ierarhizat theometric ceremonial hermeneic» (p. 3), prin «reflectări la „Oglindă“», într-o bifurcare interogativ-cercetătoare: (a) «…de ce Oglinda [divin-masonică] şi nu tocmai oglindirile ?»; (b) «…de ce Credinţa contemplativă, sincronică, în cinetica Formei Vide şi nu doar o confesiune diacronică […] a umplerii fenomenale a „formelor“ ?» (ibid.).

  

                                                                                                                                      (*)

Dincoace de bifurcarea interogativ-cercetătoare, „uvertura“ solonariană mai angajează alte fermecătoare înrăzăriri:

«desluşirea fiinţei în sine, sculptând / incizând exotericul de „jos“ în „sus“», «Inclementul Veghetor al Cunoaşterii prin asumarea mirării», «hiero-gliptizarea esotericului de „Sus“ în „jos“ […], deoarece marea Creaţie şi Slava încep mereu de Sus» (ibid.); «logica şi matematica proporţiilor ce vor urma în studiul de faţă, referitoare la Opera de la Târgu-Jiu, nu au fost preocupări ale lui Brâncuşi, întrucât el stăpânea / misticiza prin har Amintirea lui „Akasha“, direct, cea a Spiritului» (p. 4); «revelându-ne lumina centrifugală a Interiorului Materiei, Brâncuşi ne aminteşte de atracţia gravitaţională centripetal, de Spiritul lui Dumnezeu» (p. 5); «Misteriile de la Târgu-Jiul Daciei, Arcinna […]: (a) «„Coloana fără de sfârşit“…, ce are în ea „Peştera“ [Reformatorului Zalmoxianismului din orizontul anului 1600 î. H., Salumasua / Salumas > Zalmas > Zalmoxis = „omul lui Samas > Samoş / Soare-Moş = Dumnezeu pe pământul Daciei“; economistul P. Solonaru îl numeşte aici eronat, fără vreun temei lingvistic: «Za-Moksha»] ‒ „Trunchiul de piramidă“ […]» (ibid.); (b) «„Poarta Androginului“… (Spunem aşa întrucât „Sărutul“ trece în dispunerea lui Eros numai… În schimb, cel ce se separă de lucruri şi se uneşte cu Acela ce îmbrăţişează Toată Creaţia este Anteros ‒ „Androginul“ !). Este valenţa între fiinţă şi neant […]»; (c) „Masa Tăcerii“… […] Marea Putere de a ieşi din coaja formelor materiale şi reîntoarcerea la Tăcerea Nemanifestatului. Reîntoarcerea la sine.» (p. 6); «…Canonul triadic de la Târgu-Jiu este alcătuit ca o Simfonie sacră din „sunete fără de sunet“ […] şi pauze de tăcere […]» (p. 7); etc.

I. P.-T. : După ce, în deschiderea capitolului al doilea, «Theometria brâncuşiană», se remarcă faptul că «fără ofranda metaforei hiero-gliptice corpurile nu ar primi spirit şi ar rămâne într-un neastâmpăr al iluziei», dar şi faptul că «mistica brâncuşiană» e «întrezărire a Transcendentului […] prin intuiţia izvorului Fiinţei», dându-ne «Vestea […] despre legătura cuminecătoare a Omului cu Divinitatea şi despre cazul că ea accede, astfel, la o realitate spiritual absolută» (p. 12), Petru Solonaru relevă semantismul numerelor „în partea divină a matematicii“, «intrând pe „Contemplatoriul Iniţierii“, ca Poartă de acces la Arhetip», adică pe „Calea Întoarcerii Omului Acasă“ / „Cărarea sacră a Troianului Ceresc, a Învierii“, spre a releva apoi coordonatele „adevăratei sculpturi“ brâncuşiene din respiraţia / trăirea profundă a cosmicului :

«…sculptura adevărată nu este cioplirea unui obiect în trei dimensiuni pentru a crea o imagine estetică, ci este cizelarea / gliptizarea faptei lucrurilor în sine, adică o Înturnare la Facere […]; dar aceasta nu o poate întemeia decât un desăvârşit diriguitor al Tăcerii […], căci se poate spune fără de tăgadă că Brâncuşi a fost, spre bucuria întregii lumi, un Autentic Şaman al „Apei Vii“. Curbura spaţiu-timp, proiecţie a Gravitaţiei, este revelată aici, la Târgu-Jiu, prin Flexiunea Sistemului nostru solar („Masa Tăcerii“), a structurii cosmice a lui Sirius / Canis Major („Poarta Androginului“) şi a înseşi Căii Lactee sub braţul Orionului („Coloana fără de sfârşit“), unde fiinţăm noi, fiind influenţată de Galaxia Andromeda… Ea prevesteşte unduitoarea „Linie“ dintre Yin şi Yang, unde „I“ este Yang, iar „Φ“ îl simbolizează pe Yin…» (p. 13).

DR : Şi după ce subliniază că Îngerul dinApocalipsă“ are trei obiective theometrice „nebrâncuşian de brâncuşiene“, Cerul ‒ considerat drept «Cetate a Noului Ierusalim (Sirius !)» ‒, Pământul şi Omul, Petru Solonaru ancorează în golful celest al theometriei, asigurându-ne că «Omul nu este al colbului, ci al plasmei lui Sirius [„anti-Covid-19“], plasma neutral, androginică» şi trecând imediat la „cosmicele măsurători“ de care trebuie să ţinem cont neapărat întru mai dreapta receptare „a secţiunii a treia“ :

«…este „Casa lui Dumnezeu“ drept „Domn [Dom] al lui Sirius“ ce, în evaluarea minţii, rămâne un Cub al lungimii, lărgimii şi înălţimii egale cu 12 000 de stadii, fiind însă al Realităţii: Duodecaedrul Etherului» (p. 13).

Autorul pare-se că, „fermecat de peisajul din steaua Sirius“, a uitat că ‒ după monotheist-tetradicul Zalmoxianism strămoşesc ‒ Grădina / Casa lui Dumnezeu este Dacia-de-România, ori, după cum ştia şi ne încredinţa în 7 ‒ 9 mai 1999 chiar Papa Ioan Paul al II-lea ‒ după monoteismul-triadic al Creştinismului ‒ Dacia-de-România este Grădina Maicii Domnului.

I. P.-T. : «„Stadie“». Dacă o stadie („un stadiu siriusan“), după cum spune economist-poetul Petru Solonaru, «are 198,76 km», „rotund“: 200 km, atunci „Casa / Domul lui Dumnezeu din Sirius“ are 12 000 x 200 km = 2 400 000 km („tereştri“).

DR : Maestre, văd că economist-autorul nostru „bate cu farmec şase câmpii cosmic-matematice“, mă refer la cele „şase formule theometrice“, ordonate literal (a, b, c, d, e şi f ‒ v. p. 14 sq.), calculându-ne

în legătură (invizibilă, ori foarte puţin observată) cu Constantin Brâncuşi, dar, sigur, cu nocturn-seninul cer al Hobiţei natale a celui de-a ridicat Coloana Credinţei fără Sfârşit / (rebotezată „ateist-socialist“ 🙂 Coloana Infinitului ‒,

foarte exact „diametrul stelei Sirius din Constelaţia Marele Câine / Canis Major“:

«198,76 km x 12 000 stadii = 2 385 000 km, Diametrul lui Sirius (2 385 000 22 x 72 x 233)…! …Iar distanţa până acolo este de : 81 x 10 la puterea a 15-a, în metri… Pe când: (2,385)2 = I, Constanta Kaliogenezei, „Brâncuşi“, frecvenţa prin care plăsmuieşte Frumuseţea Lumii […]. Puterea pătrată a lui Sirius e Kaliogenia !…»(p. 15); etc.

I. P.-T. : Vizibilă, ori neobservabilă, această theometrie solonariană are destule „conexiuni“ subtile, iniţiatice, cu poezia din penele Păsării Măiastre, pentru că la „distanţă de şapte rânduri“ mai sus de titlul capitolului al patrulea, «Înălţimea „Omului“…, a „trestiei Îngerului“…», Petru Solonaru are bucuria de a ne reaminti, între altele mult-iniţiatice (numărul enneadic, „324“, numărul numelui, „111“ etc.), şi faptul că înălţimea brâncuşienei Coloane a Credinţei fără Sfârşit este de «29,1246117975 m.» (pp. 16, 40 etc.);

DR : Luând seama la cele înseilate solonarian în secvenţa «Înălţimea „Omului“…, a „trestiei Îngerului“…», chiar dacă nu are legătură cu Brâncuşi decât în mică măsură, este bine a se reţine pentru cele ce urmează:

«…omul enneadic, spre a devein Omul Decadei, are a transla prin „toarcere“ şi în „În-toarcere“ cele nouă misterii / principii într-Unul» (p. 16); ceea ce auctorial pare a nu se cunoaşte, zalmoxian abordând problema, accentuăm, dinspre mitosofia pelasgo- > valaho-dacă, faptul că Unul / Unilă era / este şi va fi Sacrul Întreg Cosmic, adică Samos („Soare-Moş“, „discul absolut senin-celest“) / Dumnezeul Daciei, Întreg în care Pelasgo- > Valaho-Dacul este Parte („şi dacă Partea-i pură, sănătos-vitează / războinică şi Întregului îi merge bine“); pentru coordonatele solonariene, numărul 18 este „foarte important şi sacru“ pentru că este suma celor «nouă (9) paşi ai „toarcerii“ nodurilor fiinţării […] şi [a celor] nouă (9) paşi ai „Întoarcerii“» (ibid.); cred că ‒ la ediţia a II-a revăzută şi augmentată“ ‒ Petru Solonaru conecta-va semantismul sincretic al numărului 18 din acest context, tot mai profund-brâncuşian, la „codul Thothymos“, cultivat de Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia (Aethicus Ister), în Cosmografie (Timişoara, Ed. Waldpress, 2019, p. 155 / Ut-360, 361, 362); «…zece la puterea a 18-a este lungimea Căii Lactee» (p. 17); «„Numărul Omului Ales“ ca atare: „6.6.6.“ !… pe care-l vom întâlni dintru început la aşezarea în Geometria profetică a „Mesei Tăcerii“… În frântură îl vedem drept 9 triunghiuri pe fiece faţă (din Patru !) triunghiulară, la rându-i, a Tetraktysului !…» (p. 18); etc.

La fel de „acribios-iniţiatic“, de-o „exactitate fermecătoare “, se dovedeşte Petru Solonaru şi în celelalte zece capitole / secţiuni ale eseului de faţă.

I. P.-T. : Nu putem trece de capitolul «„Degetul lui Hermes“ / Degetul lui Jupiter !…», fără să să reţinem ‒ ca tangent la cele brâncuşiene ‒ faptul că «degetul lui Hermes la puterea a 2-a este chiar Tăietura de Aur a Constantei Kaliogenezei ‒ Brâncuşi» (p. 20).

DR : Chiar «Constanta Kaliogenezei…» ca „pecete a Frumosului Divin“ intră în formula: «Frecvenţa de Aur: I = 20Φ = 25Φ = 5,6886448…» (ibid.).

I. P.-T. : În capitolul «Spirala / Şirul lui „Brâncuşi“ !…Theometria… Elicea lui Enki», aflăm o definiţie foarte exact-privitoare la brâncuşianismul sculptural / architectural:

«Şirul „Bâncuşi“ este o succesiune theometrică de valori hărăzite într-o ordine clară de recurenţă, el fiind o Spirală de numere raţionale […] ce imaginează raportul b = (a x c), unde este b totdeauna numărul median, a este numărul antecesor lui b, iar c este succesorul în şir al lui b; în cazul Operei de la Târgu-Jiu / Arcinna, Brâncuşi a rostuit ca rangul primului termen să fie Enneada (9); şirul; său este: : „ab (adică: a x I)… c (adică: b x I sau: a x I x I)“, aşadar, în ordine înălţimile simfonice ale : „Mesei“, „Porţii“ şi „Coloanei“.» (p. 28).

DR : Binevenit-solonariană este în acest capitol şi „distanţarea faţă de cele fibonacciene“:

«Când toate-şi au veşnicul început în ecuaţia: I x ħ x 1 / 6666 x 103 = 0.9… Atunci când: I = Constanta Kaliogenezei, ħ Constanta Acţiunii / Facerii ‒ Max Planck, iar „6666“ este dimensiunea Muntelui Sacru […]; prin urmare, Şirul TheometricBrâncuşi“, diferit de Fibonacci, drept al Lăuntrului, este:

: m, m x I, m x I2, m x I3… etc… m x In, sau

: ħ , ħ x I, ħ x I2, ħ x I3… etc… ħ x In, aşa fiind în starea sa cosmică Spirala […]» (p. 29).

I. P.-T. : «Cele Patru Ceruri…», după cum se anunţă din titlul acestui capitol, sunt de fapt patru cercuri / sfere: «a. Cercul / sfera […] Cercul Dintâi» care, „paradoxist-solonarian“, «înseamnă „Gura de Rai“»; «b. Cercul / sfera […]» care «înseamnă „Piciorul de Rai“»; «c. Cercul / sfera pe care translează / se sprijină vârful de jos al liniei „2“ şi înseşi Linia „1“, a Unului.» (p. 32); «d. Cercul / sfera pe care alunecă / se sprijină „foarfecele“ de jos al celor 2 linii de „5“ […] şi înseamnă „Lumina Raiului“» (ibid.).

DR : Păcat de „incipitul“ de sub titlul Cele patru ceruri < cercuri… :

«Divinitatea, în fond, a Operei brâncuşiene […] constă în aceea că ea se regăseşte în Sigiliul Facerii, iar în continuare voi sublinia ce ne vesteşte acest Modul al Genezei când, prin Jocul Sferelor, dezvăluie desfacerea şi închiderea Lotusului…» (p. 31).

I. P.-T. : Fără grabă, a se vedea mai jos, unde revine…! «Pasul Creaţiei… Ce este 20Φ?» „abordează“ «Magia Oglinzii Icosaedrice brâncuşiene [şi] ne revelează Unul al proximităţii prin formula: radical din 20Φ = 5,6886448…, unde 20Φ este 32,36 (a cincea frecvenţă armonică a Pământului din cele şapte, prima, fundamental, fiind „Frecvenţa Schumann„ ‒ 7,83 Hz ‒, întâlnită […]» (p. 35). Etc.

DR : Maestre, văd că în «Pasul Creaţiei…» revine cu o serie de glose despre «modelul theometric al Celor Şapte Zile ale Creaţiei din „Sămânţa Vieţii“», Cercul Întâi şi Cercul al Doilea focalizându-se „în panoul central“ de la Ziua a Doua; însă în «Ziua a Patra, [în] Ziua a Cincea, [în] Ziua a Şasea şi [în] Ziua a Şaptea… Spiritul continuă Omofogenia Oului Vieţii în cele Şapte Cercuri / Sfere» (p. 37).

I. P.-T. : «„Coloana fără de sfârşit“…» este considerată de Petru Solonaru «drept o „cunoaştere gliptică“», revelând «înţelesul unei staturi de Energie providenţială de 18 x Φ»; privitor la „modulele“ rezultate din câte două trunchiuri de piramidă (de la piramida cu vârfu-n zenit şi de la piramida cu vârfu-n nadir), cu „sudură între bazele de acelaşi fel“, autorul evidenţiază:

«La Constantin Brâncuşi, în „Coloana fără de sfârşit“, trunchiul de piramidă îndreptat spre jos (gino-glifa) desemnează pământeanul ce cunoaşte spiritul (Sinea îşi regăseşte Sinele), iar partea rectificată spre sus (andro-glifa) înseamnă Spiritul ce recunoaşte Omul […]» (p. 40).

DR : Este de reţinut din acest capitol şi următorul alineat „în cheie“ iniţiatic-solonariană:

«Model de „timp înfăşurat / împăcat / îmblânzit“, Columna [Credinţei fără Sfârşit] „desfăşoară“ timpii multipli într-o cristalizare a temeiului în sine numai. Cauza şi efectul se opresc în imaginar (Oglindă) spre folosul Spiritului. E vorba de o „reunire înalt-cabalistică“ a primirii la care fără Cheie nu se poate pătrunde. Nimic din convenţiile sociale, ci doar o realitate absolută spre care întrezăreşte mistica intuiţie a iniţiaţilor… res intuitions…» (p. 43).

I. P.-T. : «„Poarta Androginului“», cum este „şi mai exact rebotezată“ de Petru Solonaru capodopera târgu-jiană a lui Constantin Brâncuşi cunoscută până acum în circuitul estetic sub numele de „Poarta Sărutului“ (evident, lângă acest brâncuşian monument sculptural / architectonic oficializându-se de la un an la altul tot mai multe căsătorii) «revelează Omului înţelept că Geneza se întemeiază pe o Îmbrăţişare cosmică» (p. 51). «„Masa Tăcerii“…» este ‒ după cum relevă Petru Solonaru mai la vale de „Poarta Nunţii (Cosmice)“ ‒ «Gineceul liniştii Cuvântului Dintâi […] prin care Ziditorul Luminii arată celor aleşi încă un Semn al Ordinii Sale într-o desăvârşită frumuseţe spirituală.» (p. 52). Din oda solonariană focalizată „galactic“ în «„Sacralitatea Albinei“…», scoatem în firida cronicii noastre încă un alineat:

«Ritmul operei brâncuşiene de la Arcinna Daciei (Târgu-Jiu azi !) este aproape de lungimea diametrului unei celule din fagurele natural al Albinei […]. Repetarea din Ritualul Mistic al Fagurelui Celestei Albine o regăsim în Alfabetul Mirunii Brâncuşiene […]. Cunoaştem astfel Sacralitatea Albinei drept a Hiero-glifului…» (p. 58).

În capitolul „de închidere“, «„Zilele Genezei“…», „în acţiune demiurgică“ este văzut Constantin Brâncuşi, creatorul complexului sculptural / arhitectural de la Arcinna / Tâgu-Jiu:

«Luând cu smerenie seama Creatorului, el cumpăneşte cele ce sunt cu cele ce nu sunt şi „re-face Facerea“, simplificând-o până la miez, când Întregul (Unul !) se raportează ca minune între cele cele mari şi cele mici, sub dreaptă măsură…» (p.64 sq.).

DR : Maestre, în finalul cronicii noastre, cred că mai trebuie să precizăm şi faptul că ‒ respectând dezideratul auctorial enunţat în capitolul al şaptelea, «Spirala / Şirul lui „Brâncuşi“…», din admirabilul volum de eseuri, Spre simfonia brâncuşiană…, de Petru Solonaru ‒ ne-am focalizat „perfect“ lupele cercetătoare şi „acribios“ interpretat-am totul, chiar „pornind de la Masa Tăcerii“.

_________________________________

(*) În „colajul“ nostru de mai sus se relevă: (1) Coloana Credinţei fără Sfârşit / Coloana Infinitului şi (după cum susţin brâncuşologii că a fost proiectată, ca aşa era în macheta din atelieru-i parizian etc., i s-a pus în vârf) Pasărea Măiastră; (2) coperta cărţii Spre simfonia brâncuşiană…, de Petru Solonaru; (3) „Zgârie-norul“ Soho Gubei, cu 38 etaje, înalt de 170 m, închipuind Brâncuşiana Coloană, imobilul fiind ridicat lângă Parcul Hongquiao din Centrul de Afaceri al hiperpolisului Shanghai-China.

 

 

Viena
Categorii
ActualitateCulturăRomânia
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole