SONDAJ DE OPINIE

─ Stimate domnule, vă rog să mă scuzaţi că vă opresc aşa, deşi… ştiu foarte bine că nu vă face nicio plăcere să vă întrerupă cineva din ceea ce...
Viena

─ Stimate domnule, vă rog să mă scuzaţi că vă opresc aşa, deşi… ştiu foarte bine că nu vă face nicio plăcere să vă întrerupă cineva din ceea ce desigur aveţi mult mai important de făcut, decît să vi se ceară să răspundeţi la tot felul de întrebări, care mai de care mai ciudate sau care pur şi simplu nici măcar nu vă interesează…

─ Păi… dacă ştiţi, de ce mă mai întrerupeţi?

─ Deoarece… cum să vă spun… sper, mai bine zis sînt sigură că presimţirile mele nu mă înşeală şi de îndată ce v-am văzut, am simţit că sînteţi un om normal şi cu siguranţă persoana potrivită cu care să pot aborda o chestiune foarte interesantă…

─ Avînd în vedere că sînteţi prima ziaristă… presupun că sînteţi ziaristă, că de vreme ce nu văd niciun cameraman în preajma dumneavoastră… sau mă înșel?

─ Exact, aveţi un spirit de observație foarte dezvoltat. Vă rog, continuaţi-vă ideea…

─ Deci… avînd în vedere că sînteţi prima ziaristă care îmi declară cu convingere că sînt un om normal, iar eu apreciez asta în mod deosebit, de vreme ce mai toată ziua aud la televizor că noi ăștia care nu facem parte dintre vedete, politicieni, curve sau oameni de afeceri, am fi oameni de rînd, fără măcar a preciza de care rînd… de rîndul întîi, al doilea… așa că n-am nimic împotrivă să vă răspund la ce întrebări doriţi. Sincer. Nu pentru că aş fi încîntat, deoarece ştiu bine că oricît de inteligente răspunsuri aş da, n-ar interesa pe nimeni atîta vreme cît pentru majoritatea oamenilor un om inteligent e un nimeni… Dar, haideţi să nu pierdem timpul. Întrebaţi-mă şi vă răspund cu cea mai mare plăcere!

─ V-aş ruga să încercaţi să vă transpuneţi într-o situaţie mai aparte… şi să-mi spuneţi ce aţi face dumneavoastră dacă nu aţi avea un milion de euro?

─ Ooo, interesant, ce să zic! E chiar o întrebare, sau încercaţi să vă bateţi joc de mine?

─ În niciun caz, stimate domn. Dacă nu aţi fi fost o persoană absolut normală, v-aş fi întrebat ce aţi face dacă aţi avea un milion de euro şi trebuie să recunoaşteţi că ar fi fost o întrebare la fel de banală ca şi atunci cînd auzim, din păcate destul de des, diverşi reporteri adresînd unor oameni extrem de îndureraţi de trăirea unor situaţii dramatice, acea celebră şi la fel de tîmpită întrebare: „ce aţi simţit atunci cînd aţi aflat că aveţi cancer în ultimul stadiu?”, sau că i-a murit soţia călcată de maşină, ori că unicul copil suferă de o boală incurabilă, sau altele asemenea… De parcă s-ar aştepta ca în afară de răspunsurile binecunoscute în astfel de situaţii, să descopere altele ceva mai deosebite, cum ar fi de exemplu, că ar fi simţit că i-a pus Dumnezeu mîna în cap şi se bucură nespus de faptul că nu mai are mult de trăit ca să mai suporte în continuare întrebări tîmpite de la reporteri pe măsură! Sînteţi de acord?

─ Aveți dreptate, vă rog să mă scuzaţi, dar ca să fiu sincer, gîndeam că şi dumneavoastră faceţi parte din aceeaşi categorie. Şi chiar m-aş bucura să aflu că nu vă deranjează dacă vă spun că sunt aproape sigur că sînteţi o persoană normală, ca şi mine.

─ Nici nu vă imaginaţi cît de mult apreciez că mi-aţi spus asta, cu atît mai mult cu cît venind de la o persoană absolut normală, mă ajută să mă conving că încă mai sînt şi eu la fel. Învîrtindu-mă într-un mediu în care mai toţi sînt convinşi că fac parte din lumea bună, e foarte greu să n-o iei razna şi să te crezi vedetă. Dar, revenind la scopul discuţiei noastre, iată încă o întrebare interesantă: ce aţi face dumneavoastră dacă aţi constata că nu sînteţi o vedetă?

─ Stimată doamnă, vă răspund cu toată sinceritatea la ambele întrebări. Dat fiind faptul că nu am nevoie de niciun efort de a mă transpune în cele două situaţii, eu fiind cazul ideal deoarece nu sunt nici vedetă şi nu am nici speranţa de a avea vreodată un milion de euro, nu mi-e greu să presupun ce aş putea face. Fiindcă efectiv nu aş face nimic, mai bine zis nu aş face acel nimic specific actualelor vedete. Fiindcă urmărind doar să storc linguşirea proştilor, aprecieri şi bani, cît mai mulţi, pe motiv că i-aş merita, fără să-mi pese că din această cauză mulţi alţii muncesc din greu pentru enorm de puţin pentru ca lumea bună să ducă o viață de lux, cred că m-aş vedea ca un fel de animal care profitînd de statura sa impunătoare, îşi permite să rupă halca mai mare şi mai gustoasă din leşul destinat să hrănească întreaga gloată. Şi mă mîndresc să spun că aş rămîne acelaşi om normal.

─ Şi v-ați menţine eticheta de om de rînd…

─ De ce nu? Sînt mîndru să fiu numit astfel, fiindcă aproape toţi cei care se cred superiori dacă nu sînt oameni de rînd, nici măcar nu sînt conştienţi că în realitate nu mai sînt de mult în rînd cu lumea.

─ Dar de ce aţi spus că aproape toţi şi nu toţi ar fi la fel?

─ Pentru că există o categorie cu adevărat superioară, a oamenilor deosebit de inteligenţi, care se remarcă dintre oamenii de rînd chiar dacă nu reuşesc să se şi bucure personal de asta, datorită cărora am ajuns la nivelul de cultură şi civilizaţie de care astăzi putem beneficia cu toţii. Dar rămînînd oameni de rînd şi lăsîndu-ne nouă opţiunea, mai bine zis cinstea de a-i numi oameni de rîndul întîi, iar noi, cei rămaşi în rînd cu lumea, mulţumindu-ne cu rîndul al doilea, un al treilea rînd nemaiexistînd, deoarece în afara acelora de care tocmai am amintit, toţi cei care nu sînt oameni de rînd, de fapt nu mai sînt de mult în rînd cu lumea.

GHEORGHE BĂLĂCEANU

Director adj. al Asociaţiei literare “Păstorel”- Iaşi

(Din volumul: “Cînd ia şi raţiunea vacanţă”)

Viena
Categorii
InterviuSens Giratoriu
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole