Caleidoscop fără scop
În ultima vreme am stat într-o cutie și am citit diverse, adică am stat în carantină și am descoperit despre psihologie și biologie. La finalul lui August m-am întors în Belgia, deși universitatea începe abia pe 21 septembrie. De ce nu am plecat puțin mai târziu? Pe 16 septembrie a fost un eveniment de primire a studenților la care a trebuit să particip, întrucât fac parte din consiliul studenților. Sunt încântat, simultan emoționat și alert, căci a început ultimul an de licență, în care îmi propun să fiu pe poziții. La master plănuiesc să continui cu filosofia, tot în Leuven, căci chiar mă bucur de trăirile din ultimii doi ani.
Există opinia, ca să mă exprim total impersonal, că biologia nu redă cam nimic din psihologie și că punem un filtru restrâns când ne interpretăm viața biologic. Cursul din 2011, „Human Social Biology”, al profesorului Robert Sapolsky, de la Stanford, demontează opinia de mai sus. Am rezonat atât cu argumentele aduse cât și cu felul relaxat și clar în care le-a exprimat. Biologia pune pe hârtie specificațiile hardware-ului nostru ce permite rularea numai a unui anumit sistem de operare. De exemplu, prin leziuni în cortexul frontal, ce se ocupă cu inhibarea instinctelor, oamenii devin dezinhibați, de cele mai multe ori violenți. Văd biologia ca pe un cadru ce ne permite dezvoltare personalității noastre.
Mediul influențează imens biologia noastră, subliniază adesea profesorul. Mediul prenatal ne poate afecta inteligența și controlul impulsivității dacă mama este stresată în timpul sarcinii. Nu este vorba de o empatie mistică, ci de hormonii mamei ce se transmit prin sânge la fetus. În video-ul „Individual Differences”, profesorul adresează problema liberului arbitru, dacă genele, mediul, hormonii, neuronii și sistemul limbic (i.e. creierul mamifer, ce se ocupă de emoții) ne guvernează. Liberul arbitru se cam restrânge, nu? Nu știu, voi mai avea de cercetat.
Sistemul nervos, conform ipotezei „network”, adoptate de biologie, funcționează pe tipare, a recunoaște similitudini și diferențe. Creierul transmite informații nu pe baza a ce neuron se activează, ci pe baza a ce pattern de „neuroni activați” apare. Cu cât facem asocieri între fapte diverse, cu cât avem mai multe date ce converg spre o anumită informații, cu atât vom ține minte acel fapt mai ușor. Mintea noastră este un sistem, adesea alambicat, dar ca orice sistem, urmează o rețetă: cu cât avem mai multe date, cu cât plecăm de la reguli mai simple și avem elemente mai simple, cu cât permitem noi influențe în sistem, cu atâta suntem mai eficienți. Video-ul „Emergent Complexity”, al profesorului, este extrem de interesant, îți dă tocmai rețeta de mai sus. Sistemul, întregul, este mai mult decât partea, adică, partea nu știe x, dar sistemul îl știe. Fascinant.
Pe lângă Sapolsky, am citit Totem și Tabu, de Freud, și m-am uitat pe net despre Lacan, Carl Rogers, Adler, Gestalt, Terapie sistemică, psihologie existențială. Pe scurt, am găsit un caleidoscop, multe unghiuri prin care să mă văd pe mine și pe cei din jur: ambivalența afectivă și dislocuirea la Freud, complexul de inferioritate la Adler, intervenția minimală a terapeutului la Carl Rogers, relația disfuncțională dintre ce zicem și ce transmitem la Terapie sistemică, rolul contextului la Gestalt.
Lacan este un psihanalist, precum Adler, dar care pune foarte mult preț pe subconștient și consideră egoul o iluzie, adică o senzație de control și întregime imaginară. Terapia existențială susține că problemele psihologice apar din reglarea inadecvată a tensiunii dintre năzuința umană și natura existenței. Prin caleidoscop nu vezi nimic unitar, decât tipare disparate și exact așa privesc și eu teoriile. Îmi plac teoriile, în general, tocmai din acest motiv, contradicțiile între ele aduc varietate, iar precum un chimist, le pot combina în feluri diferite. Flexibilitatea perspectivei este într-adevăr un dar dat de caleidoscop.
Nu poți fi sigur de nimic, dar nici sceptic față de orice. Există șansa minimală ca eu să mor până la doctorat. Nu cred în ea, nu mă gândesc la ea, dar există pentru toți. La doctorat mi-aș dori să mă axez pe filosofia psihologiei, spre direcția psihologiei existențiale. Psihologia existențială este strâns legată de filosofie, extrăgându-și idei din oameni precum Sartre, Heidegger, Kierkegaard și Nietzsche. Lumea, adică un mozaic de culori diforme puse alfabetic în sertar, este profesorul ideal. Tot învăț cum să îi descifrez semnele.
Radu D Nedescu
