Pășind fin la viteza luminii
de Radu Damian Nedescu
În această clipă, absorbit în spațiu și pierdut printre valurile timpului… mă uit la această propoziție și mă întreb ce am vrut să zic. Nu sunt înghițit de ape și nici nu sunt mâncat de obiectele din jur. De ce să încep un text cu-n clișeu despre mortalitate și micimea omului în univers? Ceva încă mă atrage la aceste teme, deși cam în tot ce scriu, tind să cred, ba menționez ceva despre limitele cunoașterii, responsabilitate, fascinația față de complexitatea cosmică etc. E interesant să analizezi propriile repetiții.
Zi de zi nu fac ceva interesant, adică citesc articole de filosofie, învăț pentru examene, mă văd cu cineva din când în când. Nu mă plictisesc, filosofia o citesc de plăcere și sunt determinat să studiez. Pe scurt, sunt un șoarece de bibliotecă. Mă hrănesc cu idei abstracte sau intense, mănânc câte ceva. În weekend îmi gătesc omletă sau paste cu curry, piper, coriandru și usturoi. Acesta este un „sau inclusiv”, adică în anumite weekend-uri îmi gătesc doar una dintre ele și în altele îmi gătesc ambele. Un rezultat al izolării a fost închiderea cantinei studențești din Leuven, ceea ce m-a obligat să învăț a gătii. În Belgia plouă, deci atmosfera afectivă a fost puțin apăsătoare, dar n-a contat căci sunt în vacanță. Între 1 și 8 februarie am o săptămână pentru mine.
Luat la bani mărunți, aș găsi de spus despre viața pe planul mental-afectiv, adică sufletesc. Mugurele a trei ani de filosofie înflorește, căci subconștientul a tot procesat, a extras și a amestecat, ca un casnic ce este. Poți compara subconștientul cu o magazie în care pui date; o arhivă mai precis. Prin definiție nu înțelegi cum funcționează, dar dacă îți dai voie să lași gândurile să umble aiurea o să vezi că impresiile se adună. Uneori îmi vin trăiri fără să fac ceva anume, adică nu ține de trudă. „Efort” e un cuvânt neutru și banal. Orice operațiune implică efort, dar asta n-are conotație psihologică. Când cineva îți zice „e greu să muncești cu spor”, acea persoană îi dă o conotație negativă efortului. Efortul ține de principiul inerției din fizică. Pentru a împinge un bolovan, multă energie e depusă pentru a îl urni. Apoi, a îl împinge este mult mai „ușor”. Pe scurt, efortul nu e trudă.
În ultima vreme mi-am dat voie să trăiesc altfel, mai relaxat și subiectiv. Obiectivitatea devenise pentru mine ca un standard imposibil de atins și îmi era frică să gândesc falsități. De când mi-am dat dezlegare la subiectivitate, au înflorit tot felul de revelații ce pot fi puse parțial în cuvinte. De lene, recunosc, nu le voi descrie mai jos. Nu îmi e ușor să traduc în scris fidel căci este „work in progress”. Sper ca analogia să țină locul unei descrieri: galben solar, albastru maritim, alb precum foaia nescrisă, se amestecă prin mine un gradient muzical al revelației-revoluției, retexturând relații vrând-nevrând, blând; concis, concret și visător, las atât sclipirea de moment cât și planul meticulos să se interpătrundă… rezultatul e un dans între contrarii, între ordine și dezordine, o mișcare creativă ce îmi dă voie să dansez.
Ca să nu închei în aer, închei prin a sădi în sol, în nota înainte de „La”, o sămânță în „Do” ce să inspire o partitură cu gândul la marea libertății, vast albastru, alb astru, pășind fin la viteza luminii …
