Un Colind Metafizic
de Radu Nedescu
Precum zăpada cade lin peste oraș, așa și întrebările filosofice cresc. În fața unui dâmb alb, undeva în parc, rămân încremenit doar pentru puțin, întrebându-mă: de ce este ceva mai degrabă decât nimic. Mirare, confuzie, frig, curiozitate, nu știu care răsare mai puternic în piept. Povestea asta este o gogoașă, un experiment mental menit să împacheteze impresiile acestui moment. Acum ninge pe geam, iar zilele trecute a nins în munții Bucegi, acolo unde am mers cu familia în drumeție. Am fost la Sfinx, Sinaia, Cota două mii, Gârbova, Postăvarul. Frumusețea imaculată a acestor peripeții poate fi zisă doar photo: pozele spun mii de proze.
Colindul este un cântec de voie bună, o urare, un ritual, un gest al omului în fața infinitului: încercăm să îl controlăm, să îl îmblânzim? Pot vorbi doar pe persoană fizică și da, imprevizibilul este un disconfort pentru mine. Ca să nu stric atmosfera, mă voi concentra pe aceste diamante din apă congelată. Au o formă fractalică, organizată, puțin păroasă, flori de gheață. Tot spectrul culorilor se unește și își spune cuvântul iarna, s-a săturat de verde, mov, galben și mai ales de griul asfaltului, acel gri șters, ponosit, al orașului. Nu înseamnă că ar trebui să ne mutăm la țară ci doar că un oraș are nevoie să respire pentru a fi frumos.
Pe munte, sâmbăta și duminica asta, 29 și 30 noiembrie, am urcat având diferite stări. De la calmul diafan al rarefierii oxigenului până la verva conversațiilor și densitatea cugetării intense. Pentru că am avut un tricou de lână merinos, voi zice: am participat la transhumanță. Precum o oaie, traversez suprafața acestei lumi ghidându-mă după semne: albastru, galben, roșu, cruce sau triunghi. Uneori te poți pierde, iar site-ul Munții Noștri te ajută doar când ai net. Noroc că avem minte, experiență și ne avem unul pe altul, interacțiunea variată este cheia evoluției.
