Sunt român, dar mă tratez sau Studiu asupra eternului paradox al României moderne – inerţia eşecului şi promisiunea succesului

Românul s-a născut poet iar neamţul harnic. Mi-e ruşine că sunt român! Românii – un popor de leneşi, hoţi şi cerşetori. România – paradis al corupţiei, escrocheriilor de tot...
Viena

Românul s-a născut poet iar

neamţul harnic.

Mi-e ruşine că sunt român! Românii – un popor de leneşi, hoţi şi cerşetori. România – paradis al corupţiei, escrocheriilor de tot felul şi al evaziunii fiscale, loc propice sau de tranzit pentru orice se poate trafica, inclusiv de carne vie sau organe umane, infracţiuni financiar-economice care dezvoltă si proliferează economia subterană, sărăcind şi subminând economia reală şi veniturile ţării. Adaug numărul mare al copiilor instituţionalizaţi, al cîinilor vagabonzi, lipsa cronică a infrastucturii şi utilităţilor publice la nivel naţional, statisticile internaţionale care ne situează permanent pe ultimele locuri în Europa în ceea ce privesc calitatea vieţii şi sistemul sanitar cu bolile sale inerente, serviciile proaste şi neperformante la preţuri nejustificat de mari, şi, în general, birocraţia, incompetenţa şi uneori reaua-voinţă a instituţiilor statului.   

Acestea sunt portretul şi imaginea ţării în străinătate, tot aşa gândind şi mulţi dintre români despre ei înşişi. Speranţa şi încrederea în reviriment, însănătoşire şi revigorare se pierd în promisiunile şi acţiunile politicianiste şi incoerente ale guvernanţilor, aruncând tot mai mult în haos şi beznă viitorul nesigur al unei tranziţii imprevizibile.

Exagerare, deformare sau rea-credinţă? Stau lucrurile într-adevăr aşa? Se doreşte compromiterea credibilităţii României din interese şi în scopuri obscure, greu de definit? Nu ştiu. Cred că răspunsul la întrebările puse trebuie dat individual, ca un test al propriei conştiinţe de sine.

Voi încerca în continuare, sper eu convingător, să creionez caracterul, firea şi comportamentul românilor, cunoscute şi considerate pretutindeni drept originale, duplicitare şi pătimaşe.

Societatea românească a evoluat şi s-a maturizat din copilul terorizat şi fricos, lipsit de personalitate şi iniţiativă, supus şi docil sistemului şi directivelor „conducătorilor iubiţi”, la adolescentul rebel şi turbulent de astăzi, transformat aproape în adult de manifestările libertine, dezinvolte şi total dezinhibate care nu-i pot ascunde însă dezorientarea, în ciuda siguranţei de sine afişate, frustrarea şi teama pentru ziua de mâine. Ştie să fie guraliv, scandalagiu şi intransigent faţă de drepturile şi pretenţiile sale, dar se dovedeşte slab, neajutorat şi delăsător când vine vorba de asumarea de responsabilităţi şi îndeplinirea datoriei.

Simptomatic pentru psihologia de grup, o adevărată emblemă a gîndirii colective româneşti este găsirea, întotdeauna, a unui „ţap ispăşitor”, unicul vinovat şi responsabil pentru ceea ce toţi ştiu, însă nimeni nu vrea să recunoască, ca de altfel şi mentalitatea deficitară care presupune să ne uităm şi să ne preocupe ce se întâmplă cu „capra vecinului”, eventual de a ne folosi nestingheriţi de ea sau, de ce nu, fura, decât de a ne uita în propria ogradă şi încerca să găsim soluţii pentru problemele personale.

Celebrele şi deja clasicele expresii „lasă că merge şi aşa”, „şi mâine este o zi”, „ne descurcăm noi” ş.a. , reprezintă un alt mod defectuos de percepţie şi implicare în activităţile vieţii cotidiene, de la cele de organizare , unde încă întîlnim situaţii la fel de cunoscute de genul „doi cu mapa, trei cu sapa”, pînă la cele de execuţie şi finalizare. Enumerarea poate continua cu indecizia, dezbinarea, tărăgănarea şi inconsecvenţa, care dau măsura (ne)performanţei, eficienţei şi standardelor muncii românului. Caracterul lucrului făcut de mântuială, în orice condiţii, pe principiul „scopul scuză mijloacele”, a cîrpelii şi improvizaţiei, afectează şi împiedică în egală măsură realizările trainice şi durabile.

               O distinsă profesoară din facultate compara poporul român cu cel german, subliniind faptul că experimentele naţional-socialiştilor din Germania anilor ’30 şi ’40 ai secolului trecut sunt improprii românilor, dezordonaţi, dezorganizaţi şi neomogeni, spre deosebire de germani, unde ordinea, dişciplina, rigoarea şi respectarea strictă a legilor şi regulilor au favorizat ascensiunea şi instaurarea monstruosului regim totalitar amintit. Observaţia domniei sale, fără a ne da motive să ne simţim măguliţi sau jigniţi, este corectă, cu toate că nu putem uita că şi România a fost cobaiul şi victima unui alt sistem, cel comunist, ale cărui traume şi răni sunt mult mai greu şi deosebit de dificil de închis şi vindecat decât ne-am fi aşteptat sau imaginat.  

               Sistemul economic şi social, îndeosebi prin aparatul său politic şi administrativ, existent în fostul Imperiu Otoman, corupt, instabil, nesigur şi slăbit datorită frecventelor lupte politice interne pentru succesiunea la tron şi preluarea conducerii diferitelor  provincii şi funcţii dregătoreşti, au lăsat urme imposibil de anticipat acolo unde dominaţia sa a fost suficient de îndelungată, efectele sale pătrunzând în decursul timpului în cele mai intime unghere ale sufletului şi minţii contemporanilor noştri, devenind mod şi stil de viaţă definitoriu pentru majoritatea urmaşilor săi.

               În fostele provincii istorice româneşti, Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, politica, cu unele excepţii notabile şi importante, a “ capului plecat ” în faţa sabiei duşmanului, a deschis drumul artei compromisului, compromis ajuns să facă parte din fiinţa noastră naţională şi să ne dicteze acţiunile şi gesturile politice pe tot parcursul istoriei recente sau îndepărtate. Mă opresc din nou asupra sintagmei folosite “arta compromisului”, interpretată greşit sau confundată cu “ arta negocierii ” , singura capabilă să acorde şi să confere drepturile şi beneficiile cerute , fără a-ţi pierde sau declina identitatea , prestigiul şi onoarea.

               Excluzând intervalul celor 80 de ani de domnie a dinastiei germane pe pământ românesc , pe nedrept ignorată şi aproape uitată astăzi , în special anii modernizării şi întemeierii statului naţional din timpul lui Carol I şi al succesorului său Ferdinand , cînd politica naţională a fost reprezentată şi a strălucit în toate marile cancelarii europene , ne–am obişnuit să cedăm şi să acceptăm mult prea uşor ce ni se impune, măturând de multe ori pământul cu poalele ponosite ale umilinţei înjositoare şi degradante.

               Mica – marea înţelegere, tocmeala, şmecheria şi înşelăciunea, lipsa de curaj şi aruncarea în derizoriu a oricărui act responsabil şi demn, dau impresia unui popor profund imoral, dispus să recurgă la orice i-ar putea aduce avantaje şi merite necuvenite.

               Promovarea şi cultivarea în exces, fără discernământ şi luciditate, a sentimentelor naţionale patriotarde şi deşănţate, mitizarea şi glorificarea unei însemnate perioade istorice şi a eroilor săi, inclusiv prin inducerea şi inocularea ideii sacrificiului de sine pentru apărarea credinţei şi idealurilor creştine din faţa pericolului turcesc, fapt ce a permis înflorirea  culturii şi civilizaţiei Apusene, cu preţul şi în defavoarea Balcaniului sărăcit, vlăguit şi înapoiat, aspecte întîlnite şi în cultură şi artă, creaţiile populare, a se citi aici “Mioriţa”, transformând proverbiala pasivitate şi defetism românesc în criterii estetice şi repere axiologice majore, reconstituie şi recompun temelia construirii mesajului ideologiei de partid din fostul sistem comunist, de ale cărui practici şi simboluri continuăm să ne prevalăm şi să le folosim în susţinerea unor cauze de mult pierdute, fără interes şi ecou pentru lumea sofisticată şi pragmatică actuală, corupând şi bulversând generaţiile viitoare, dornice de cunoaşterea nemistificată şi netrunchiată a trecutului.

               Mottoul folosit la începutul lucrării nu trebuie luat în derâdere şi privit cu desconsiderare sau ironie, el exprimă, din păcate, un adevăr irefutabil, o atitudine şi o stare de spirit care ne caracterizează exact şi obiectiv.

               Suntem un popor inteligent, talentat, cu o bună intuiţie şi putere de analiză, înzestrat cu fantezie şi imaginaţie şi înclinat nativ spre creativitate, irosindu-ne însă în amănunte şi detalii nesemnificative, discuţii, controverse, polemici şi dezbateri adesea sterile şi inutile, de unde şi numărul mare de talk-showuri şi emisiuni politice, cultural-educative, sportive sau mondene, cu numeroşi (prea mulţi) specialişti, analişti, politicieni, oameni de cultură şi ziarişti, pricepîndu-se fiecare cel mai bine şi dezvăluindu-ne adevărul absolut, rămânând mereu

,, încremeniţi în proiect ” şi nereuşind, încă, să formăm acea echipă competitivă, capabilă să răspundă şi să depăşească provocările continue la care este supusă.

               Deşi aparent lipsiţi de perspective, am deplină încredere în vigoarea, energia, entuziasmul şi disponibilităţile fizice şi spirituale ale conaţionalilor mei de a-şi recăpăta aprecierea şi respectul celorlalte naţiuni. Să nu uităm medaliile obţinute de invenţiile româneşti la saloanele internaţionale, premiile cîştigate de tinerii noştri la olimpiadele din străinătate sau milioanele de români care muncesc peste hotare pentru bunăstarea şi progresul altora. Gîndiţi-vă ce s-ar întîmpla dacă aportul şi contribuţia acestor incontestabile resurse intelectuale şi materiale ar fi judicios sprijinite şi valorificate? De ce acolo, la ei , se poate, şi la noi nu? Soluţiile se cer căutate în limitele efortului şi a voinţei de schimbare depuse. Aşteptăm cu nerăbdare urmările lor …

                N.B.  Autorul insistă să-şi dezvăluie originea română şi se mîndreşte cu asta.

Viena
Categorii
Sens Giratoriu
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole