Suntem toți demenți digital

Simpla prezență a unui smartphone, pe masă, între doi oameni care stau de vorbă, îi face mai proști. Copiii învață mai greu și mai puțin de pe ecrane. Bebelușii...
Viena

Simpla prezență a unui smartphone, pe masă, între doi oameni care stau de vorbă, îi face mai proști. Copiii învață mai greu și mai puțin de pe ecrane. Bebelușii lăsați cu orele la televizor sau cu ochii în YouTube nu se dezvoltă la fel de rapid ca cei care nu consumă imagini și sunete mediate de tehnologie. Dacă nu facem nimic cu privire la dependența de calculatoare, fie cele din telefoanele noastre, fie super-computerele care au ajuns să conducă lumea, viitorul planetei și-al umanității va rămâne sumbru și incert. 

Sunt argumentele psihiatrului german Manfred Spitzer (61 de ani), susținute cu nenumărate studii psihologice, neuroștiințifice și sociologice, în Demența digitală. Cum ne tulbură mintea noile tehnologii? Cartea, bestseller în Germania imediat după publicarea sa în 2012, a apărut recent la editura Humanitas, iar Spitzer a venit la București pentru lansare și pentru o conferință susținută la Ateneul Român pe 20 februarie. 

Înainte de conferință, am stat de vorbă cu cercetătorul, care conduce Spitalul Universitar de Psihiatrie și Centrul de Transfer pentru Cercetare şi Neuroştiinţe din Ulm, ambele înființate de el în 2004. Tonic și elocvent, Spitzer vorbește pe înțelesul publicului larg din Germania, într-o emisiune TV numită Geist und Gehirn (Minte și creier). Duminică, 23 februarie, în holul unui hotel din centrul Bucureștiului, cu un smartphone care înregistra conversația pe masă, mi-a explicat de ce ar fi bine să nu mai lăsăm tehnologia să ne colonizeze viața, să mai ieșim din ecrane și să avem în mod special grijă cum e folosit calculatorul în educația celor mai mici dintre noi. 

Scena9: Am început să citesc cartea cu reticență – am crescut cu calculator și net și încă nu mă simt afectată de demență. Sunt sigură că mulți din generația mea, plus cei mai tineri, vor fi la fel de sceptici. Cum adică: revoluția digitală, cel mai rapid progres tehnologic al umanității, ne face rău?

Vine lumea la mine și-mi zice: „Vai, ce nebun ești! Nu există niciun studiu care să arate că dacă o mie de bebeluși cresc fără smartphone și o mie de bebeluși cresc cu smartphone, grupul al doilea va dezvolta mai multe cazuri de demență decât primul”. Nu a existat niciodată vreun studiu cu o mie de bebeluși care fumează și o mie care nu fumează. Dar am aflat, totuși, că fumatul nu e bun, pur și simplu prin cercetări asupra tutunului, arzându-l, analizând procesele chimice, aflând cum suferă șoarecii de cancer la plămân când fumează. Așadar, avem toate datele care ne arată că fumatul e nociv. A existat un lobby uriaș în Germania, care s-a asigurat că, timp de 50 de ani, oamenii au spus: „Ei, unii oameni de știință zic că e rău, alții că e bun – cine știe? Oricum, nu trebuie să luăm măsuri.” Și de-a lungul acestor 50 de ani în Germania au murit 40.000 de oameni pe an din cauza fumatului. Dacă înmulțești cu 50, sunt opt milioane de morți. Asta e puterea lobby-ului. 

Nu e vorba doar de declinul psihic provocat de media digitale, ci și despre o pandemie de miopie, obezitate, insomnie (care provoacă diabet), despre dublarea cazurilor de depresie cauzate de utilizarea mediilor digitale, cel puțin în rândul tinerelor, despre băieți care se joacă tot timpul pe calculator și dezvoltă un deficit de atenție. Dacă le aduni pe toate, cancerul la plămâni e floare la ureche, prin comparație. Și nu vorbim doar despre Germania, ci la nivel global. În clipa de față există cam 3,5 miliarde de utilizatori de smartphone. Înmulțește oricare dintre efectele astea mici cu 3,5 miliarde și o să obții niște numere uriașe. 

Argumentul meu e foarte simplu. Știm că media digitale interferează cu educația. Există o tonă de studii care demonstrează că te distrag, că cititul de pe ecran nu e la fel de eficient ca cel de pe hârtie. Există meta-analize uriașe ale fenomenului. Apoi mai știm că cel mai important factor care influențează dezvoltarea demenței la vârste înaintate e nivelul de dezvoltare educațională pe care îl atingi cât ești tânăr. Până pe la vârsta de 25 de ani. Despre asta este vorba. Doi plus doi fac patru. 

Folosesc termenul de demență cu rol descriptiv, pentru a denumi un declin psihic cu varii cauze, cum ar fi sindromul Alzheimer, infarcturile cerebrale etc. Există un truism pentru orice declin: cu cât pornești mai de sus, cu-atât îți ia mai mult timp să ajungi jos. Dacă pornești de jos, ești deja acolo. Asta provoacă media digitale. Sunt adeseori întrebat cum de lucrez cu tinerii, dar vorbesc despre demență. Și răspund: „Știți, unele dintre efecte sunt observate abia atunci când luăm în calcul decenii întregi”.  

E la fel și cu miopia. Devii miop când privești un obiect de aproape. E un fapt cunoscut. Smartphone-ul nu e doar cel mai folosit aparat, e și cel mai mic. Te uiți la el cel mai de aproape dintre toate electronicele cu ecran. De-asta provoacă miopie. În Coreea de Sud există cel mai mare număr de utilizatori tineri de smartphone, pentru că țara este și cel mai mare producător la nivel global, prin Samsung. Procentul de tineri miopi este de 95%. Asta se cheamă o pandemie. Nu o epidemie, ci o pandemie – în China, procentul e de 80%. În Europa procentul a crescut de la 1-5% la 40%. 

S-ar putea spune: „Ei, nu e atât de rău. Oamenii poartă ochelari”. Este rău, pentru că, din nou, interferezi – la fel cum intervii în dezvoltarea creierului, în ce privește procesele de educație. Smartphone-urile afectează dezvoltarea ochilor. Ochii se dezvoltă până când ajung să focalizeze. Când privești de la distanțe mici, privirea se focalizează de aproape, iar imaginea se formează într-un punct mai din spatele ochilor. Globul ocular care trebuie să se adapteze la procesul ăsta se elonghează. Așa devii miop, prin alungirea globului ocular. Această elongație a globului ocular sporește riscul de orbire la orice vârstă.  

Crește probabilitatea de a dezvolta cataractă, glaucom (adică presiune intraoculară ridicată), dezlipirea retinei sau degenerarea maculară – cele patru cauze principale ale orbirii. Să zicem că riscul de a orbi la o vârstă înaintată crește cu doar 5%. China are 1,3 miliarde de oameni. Dacă 80% sunt miopi, asta înseamnă un miliard. Înmulțit cu o creștere de risc al orbirii de 5% – tot înseamnă 50 milioane de oameni. De-asta au interzis chinezii utilizarea smartphone-urilor în școli anul trecut. Au și o lege care spune că, o dată la 90 de minute, copiii trebuie să iasă afară timp de 20 sau 30 de minute, ca să privească de la distanțe mari, în condiții de luminozitate, pentru prevenirea miopiei. E o politică publică din China. S-au prins și politicienii: „Uau, 50 de milioane de orbi. N-avem cum să facem față la așa ceva”. Dar nu citești niciodată despre asta în ziar, pentru că marele lobby se asigură că n-are cum să se întâmple așa ceva.

Ce politici publice există deja în lume, care să combată efectele nocive ale media digitale?

Coreea de Sud este prima țară în care au intrat în vigoare legi menite să-i protejeze pe tineri de efectele adverse ale smartphone-urilor. Dacă-ți cumperi unul și nu ești adult, în Coreea de Sud, legea spune că trebuie să vină cu software pre-instalat, care împiedică accesul la pornografie și violență foarte nasoală și care înregistrează timpul pe care-l petreci folosindu-l în fiecare zi – dacă e prea mult, trimite o notificare automată părinților: „Ai mai multă grijă de copilul tău, stă prea mult pe smartphone”. Iar accesul la jocuri e blocat după miezul nopții, ca să nu poți să pierzi o noapte întreagă jucându-te.

Media de utilizare a smartphone-urilor în Coreea de Sud e de 5,4 ore pe zi – ceea ce e prea mult, mai ales dacă mai adaugi și timpul petrecut pe Playstation și toate celelalte electronice. Dar măcar se străduiesc. Au înțeles că e o problemă, că trebuie să-și protejeze tinerii de ce-i mai rău, ca să nu devină adulți grav afectați de însăși tehnologia care aduce țării cei mai mulți bani. 

O altă idee contraintuitivă prezentată în Demența digitală e că multitasking-ul nu ne face mai eficienți.

Multitasking-ul, în sensul din carte, se referă la procesarea mai multor fluxuri de conținut semantic simultan. Adică să citesc două cărți în același timp. Să port două conversații simultan. Să mă uit în același timp la două filme. Oamenii nu pot să facă asta. Nimeni nu citește două cărți odată, ca să fie mai rapid sau mai eficient. 

În Demența digitală citez un studiu care spune că, dacă te obișnuiești cu multitasking-ul, practic te antrenezi să fii neatent. Odată ce chestia asta ne devine clară, nu înțeleg de ce-ar trebui să ne mândrim că facem multitasking sau de ce susțin companiile că au nevoie de astfel de abilități la angajații lor. Ce vrei e ca angajații să lucreze eficient, iar cel mai eficient e să nu faci două lucruri în același timp. 

Mulți cred că tehnologia produsă de giganții IT va democratiza lumea. Nu și dvs.

N-o să intru în detalii, dar piața liberă nu e atât de bună pe cât cred unii. (Râde.) Trebuie să fie reglementată și să se concentreze pe aspectele sociale mai bine decât o face deja. Adeseori, în Germania, se afirmă că digitalizăm școlile ca să combatem sărăcia. Acum toată lumea are șanse egale. Accesul la cloud îți pune la dispoziție toată cunoașterea de pe Pământ și toți beneficiem de el acum.  

De pildă, oamenii zic că, pentru săraci, avem nevoie de internet gratis și device-uri digitale gratuite pentru copiii lor, astfel încât aceștia să fie educați mai bine. De fapt, e o cale de a menține distincția între clase sociale. Din cărți ai mai multe de învățat. Device-urile digitale te ajută să pierzi mai mult timp cu tot felul de prostii. Și cu cât știi mai puține, cu-atât riscul ăsta e mai mare. Dacă ești un puști educat de 15 ani, tot o să ajungi la sex și violență, dar o să și faci chestii interesante pe internet. Însă dacă ești mai puțin educat, ajungi exclusiv la sex și violență. 

E demonstrat foarte clar. În 2015, un grup de economiști britanici de la London School of Economics a publicat un studiu amplu, care analizează 90 de școli din zona metropolitană londoneză unde s-au interzis smartphone-urile, între 2002 și 2012. Cele 90 de școli aveau peste 130.000 de elevi. S-au uitat la mediile anuale ale tuturor copiilor, cu cinci ani înainte și la cinci ani după interdicție. Înainte de interdicție, media normalizată gravita în jurul pragului zero. La un an după, s-a îmbunătățit și a continuat să crească an de an. Schimbările semnificative au început să se vadă din primul an. Așadar, dacă interzici smartphone-urile în școli, copiii încep să se descurce mai bine la învățătură. 

Pentru că aveau acces la un grup atât de mare, au analizat subgrupurile. S-au uitat la note, defalcate pe segmente: cei 20% dintre elevi care se descurcau cel mai bine la învățătură, cei 20% cu rezultate medii și cei 20% care aveau rezultate foarte slabe. S-a dovedit că pentru cei 20% cu rezultate bune, interzicerea smartphone-urilor n-a produs nicio schimbare. Însă cu cât copiii avuseseră rezultate mai slabe, cu-atât interdicția a avut un efect pozitiv mai semnificativ. Concluzia: cu cât te descurci mai prost la școală, cu-atât efectul nociv al smartphone-urilor e mai mare. E un studiu pe 130.000 de elevi, nu poți spune că datele nu sunt bune. Sunt cele mai bune pe care le avem. E un indicator clar al efectelor dăunătoare ale media digitale, corelate cu clasa socială din care provin elevii. Clasele cele mai de jos sunt cele mai afectate.

Ne păcălim singuri, din punct de vedere ideologic, când spunem că media digitale vor acoperi prăpastia dintre avuți și săraci. Realitatea e că se întâmplă exact opusul. Dotarea cu device-uri digitale e cea mai antisocială măsură. Mi se pare o bombă politică. Dau chestiile astea pe gratis și ne spun că sunt bune pentru săraci. Pe cei lipsiți de privilegii îi afectează cel mai tare! 

Într-un sistem educațional din care lipsesc banii există numeroase domenii în care poți investi. Principalul sunt profesorii. Plătește-i ca lumea, asigură-te că scoți ce-i mai bun din ei și fă-i fericiți. Ajută-i să lucreze relaxați și să le arate copiilor toată frumusețea cunoașterii. Spun asta și-n Germania. În clipa asta, acolo cheltuim cinci miliarde de euro pentru digitalizarea școlilor. Argumentul este: „Vai, dar suntem mult în urma altora mai avansați! Trebuie să-i prindem din urmă!” Avem, în același timp, toate datele necesare care ne arată că investițiile de genul ăsta scad notele copiilor. Plătim bani mulți ca să reducem eficiența școlilor noastre. E uluitor.

Companiile mari din industria IT ne monetizează copiii, precum și toate celelalte aspecte ale vieții. Gândește-te la scandalul AshleyMadison. Ăsta a fost un portal de servicii pentru adulți. Practic, era o aplicație prin care să-ți poți înșela partenerul. Când a fost hack-uit, s-a dovedit că raportul dintre bărbați și femei pe site nu era 70-30%, era de 99,99% la aproape 0% femei. Femeile, de fapt, erau boți. Bărbații plăteau ca să flirteze cu roboți, care, odată plătiți ca să apară la o întâlnire în viața reală, dispăreau. Monetiza fanteziile sexuale și nu era conceput să facă altceva. Ăsta e genul de escrocherie încurajată să se dezvolte în toate domeniile digitale. 

Mai apare câte-un start-up din ăsta și te întrebi despre ce e vorba. E despre a face bani din nimic. Și există idei foarte deștepte, concepute anume ca să monetizeze prostia umană. E valabil de când a zis Einstein că există două chestii nelimitate pe lumea ăsta: în primul rând, universul, apoi prostia umană – „și nu sunt foarte sigur în privința universului”. (Râde.) 

Dacă lași antreprenorii să-și folosească resursele pentru a monetiza toate aspectele vieții noastre, sfârșești într-o economie digitală. E un lucru bun, pe termen lung? Beneficiem cu toții de pe urma ei? Nu. Avem câțiva miliardari, în vreme ce mulți oameni rămân fără locuri de muncă din cauza automatizării. Asta ar trebui, de fapt, să ne îngrijoreze, dar nu e cazul. Ne mai distrag atenția cu câte-un gadget. Vor avea loc schimbări culturale și va trebui să înțelegem că nu suntem incluși în afacerile astea.  

Care sunt riscurile asociate cu lipsa de transparență a giganților care produc media digitale și algoritmii pe baza cărora funcționează?

E o distopie. Permite-mi să-ți mai dau niște exemple. YouTube a înlocuit televizorul, e mediul principal pentru imagini video. Populația globului se uită la un miliard de ore de clipuri YouTube pe zi. E un adevăr. Un alt adevăr e că 70-80% din conținutul la care ne uităm pe YouTube nu e urmărit pentru că așa vrem, ci la recomandarea algoritmului platformei. A fost optimizat astfel încât să te uiți cât mai mult timp. Google deține YouTube și trăiește din reclame. Cu cât te uiți mai mult pe YouTube, cu-atât face Google mai mulți bani.  

Cum îi ții pe oameni lipiți de ecran? Au inventat algoritmul, au întrebuințat învățarea automată. S-a constat, în repetate rânduri, că videoul următor, redat automat dacă nu faci nimic, e doar un pic mai radical decât cel anterior. Începi cu mâncare vegetariană, ajungi la veganism. Începi cu jogging, ajungi la ultramaraton. Începi cu Bill Clinton, ajungi la Karl Marx. Începi cu George W. Bush și ajungi la Ku Klux Klan. Ce implică asta? Că populația Pământului se uită la 7-800.000 milioane de ore de imagini pe zi, care, prin definiție, sunt mai radicale decât spectatorii. Modelul de afaceri al YouTube e construit pe baza radicalizării populației lumii. E imposibil să nu aibă consecințe. 

Prima mea carte a fost despre rețele neuronale. Dacă m-aș fi gândit atunci că ăsta va fi modelul de afaceri al celor mai bogate companii din lume, cariera mea probabil ar fi avut alt parcurs. Dar pe-atunci nu m-am gândit decât că e interesant să analizezi modul de funcționare al creierelor și să aplici informația în psihiatrie. Astăzi, însă, e un mod de a face bani grei.

Învățarea automată produce miliarde de conexiuni în creiere artificiale. Și n-o să știm niciodată cum funcționează, ci doar că funcționează. Asta e o altă problemă cu aceste calculatoare-gigant ale companiilor mari, care funcționează precum creierele. Dacă întrebi o vedetă din fotbal cum a dat un gol, răspunsul o să fie întotdeauna un nonsens. Pentru că, practic, e ceva ce face creierul pentru tine, iar tu nu înțelegi exact ce anume se întâmplă cu el.  

Acum trei ani, un calculator conceput pentru învățare automată a învins campionul mondial la Go. După doar un an, un calculator care a pornit fără nicio cunoștință în domeniu și a jucat doar împotriva sa, a jucat cu un calculator care învățase de la cei mai buni jucători umani și l-a înfrânt de o sută de ori. Iar cei mai buni jucători de Go se uitau la calculator cum bate și nu înțelegeau ce face. Pur și simplu câștiga tot timpul. Deci mașina asta e mai bună decât orice ființă umană. E OK, când vine vorba de Go, dar ce ne facem când e vorba despre orice altceva?

Avem mașinării care pot pune un diagnostic de cancer la fel de precis precum radiologii – sau chiar mai bine. Ce facem cu rezultatele obținute de calculatoarele astea? Sunt reale, chiar dacă nu putem înțelege de ce?  

Acum câteva săptămâni, în Science, s-a publicat un studiu despre previziunile meteo. Un calculator de învățare automată a analizat datele istorice din 1980 până astăzi, ale fenomenului El Niño, din Pacificul de Sud. Rezultatele au fost folosite pentru a demonstra că acest calculator poate face previziuni mai bune decât cele mai bune calculatoare folosite de meteorologi. Această tehnologie poate fi acum folosită pentru a crea previziuni meteo pe termen mult mai lung decât un calculator obișnuit – un an versus circa șase luni. Cu aceste informații poți planta diferite recolte, pentru a face față mai bine intemperiilor. Eviți milioane de cazuri de înfometare, poate chiar decese. Economisești miliarde. Dar nu știm ce să facem cu informațiile produse de mașinării, pentru că nu înțelegem cum funcționează.

În Nature, când s-a publicat studiul despre Go, a apărut un comentariu interesant, într-o singură frază: „Trebuie să ne obșinuim să luăm rezultatele acestor calculatoare ca pe cele ale oracolelor din lumea antică”. De-a gata, ca și cum ar fi adevărate, fără să știm cum și de ce. Când principala publicație de știință din lume spune asta, mi se pare extraordinar. Și mă și sperie. 

Cum putem trata dependența de Facebook, smartphone-uri și alte media digitale? 

În Germania, comunitatea psihiatrică a reacționat inițial destul de lent la noile forme de adicție. În 2018, a avut loc o întâlnire a specialiștilor în adicție la Hamburg. S-a spus că avem cam o jumătate de milion de dependenți de calculator, internet și jocuri video, dar doar 200 de locuri în sistem pentru a-i trata. Situația nu s-a îmbunătățit timp de ani de zile. Acum, Organizația Mondială a Sănătății a recunoscut adicțiile comportamentale – sau învățate, dacă vrei. Cocaina e o adicție fiziologică, nu implică învățare, pe când pe cele comportamentale le înveți, fără să existe vreo substanță de care ești dependent.

Există un motiv pentru care jocurile de noroc, utilizarea Facebook, smartphone-urile și jocurile video sunt astăzi recunoscute ca dependențe. Dacă te uiți la cum le procesează creierul, e aproape la fel ca la substanțe. Când arăți unui dependent de Facebook la RMN logo-ul platformei, se aprind aceleași structuri cerebrale ca și atunci când dependenții de cocaină primesc drogul. Mecanismul de acțiune și tratamentul sunt aceleași. Există tratamente anti-adicție, antagoniste de opioide etc., și se pot folosi și în dependențe care nu țin de substanțe. Funcționează, dar trebuie însoțite de terapie și învățarea unor comportamente noi.

Unii spun că o soluție preventivă ar putea fi educația media.

„Alfabetizarea”, educația pentru media, e o iluzie – și să-ți spun și de ce. Cei care vorbesc despre competențe media sau „carnet de condus pe internet” presupun că avem o capacitate înnăscută de a discerne adevărul de minciună. Așa ceva nu există. Dacă vrei să le distingi, ai nevoie de cunoaștere în domeniul de care țin informațiile. E un principiu vechi de peste o sută de ani. Pe atunci i se spunea hermeneutică. Cercul hermeneutic. Știi ceva, apoi ajungi să cunoști domeniul și mai bine, e o spirală în care acumulezi cunoaștere. Nu există nicio scurtătură pentru asta. Nu poți să downloadezi informațiile astea, să ți le iei din cloud, să ai acces la tot. Dacă nu știi nimic, nu ai ce să faci cu ele. „Alfabetizarea” media înseamnă, poate, să știi să le închizi. Asta-i tot. Nu există gândire critică în absența conținutului. 

Aveți șase copii. Cum i-ați „educat digital”? Dvs. ce relație aveți cu tehnologiile contemporane?

Cinci dintre copiii mei sunt mari. Pe vremea când creșteau nu existau smartphone-uri. Existau Playstation-uri, dar n-aveam așa ceva. N-aveam televizor și aveam un singur calculator pentru toți cinci. Voiau să le scrie mailuri prietenilor lor din Statele Unite, pentru că ne-am petrecut mult timp acolo. Asta era ok. Le-am zis că dacă prind vreodată vreun joc pe el, o să li-l iau. S-a întâmplat de două ori și le-am zis foarte clar: „Scoateți-l sau rămâneți fără calculator”. 

Mai am și o fiică de unsprezece ani, care nu are smartphone și nici n-o să primească. E singura persoană fără smartphone de la ea din clasă. Dar e un mare avantaj, pentru că așa ajungi să vorbești cu toată lumea. E singura care vorbește cu toți. Argumentul ăla, că „vai, fiica ta o să fie o proscrisă lăsată pe dinafară” e o prostie desăvârșită.

Eu, unul, folosesc instrumentele meseriei mele – nu poți să faci medicină fără calculator sau știință fără internet. Sigur că nu. Dar ceea ce-mi permite mie să-mi fac meseria nu e și cea mai bună jucărie pentru copii.

Demența digitală. Cum ne tulbură mintea noile tehnologii?

Manfred Spitzer, traducere de Dana VerescuHumanitas2020O GĂSIȚI AICI

În Demența digitală descrieți un viitor destul de sumbru, în era tehnologiei informației. Cum a evoluat perspectiva dvs. în cei opt ani trecuți de la publicare? 

Acum sunt mai optimist cu privire la viitorul umanității în epoca mass media digitale decât atunci când am scris cartea. Pentru că s-a dus vorba. O pot dovedi. În 2014 s-a făcut un sondaj pe vreo 2.000 de germani, care au spus că digitalul e minunat și că vor mai mult. Au repetat sondajul la final de 2018. Participanții aveau între 14 și 24 de ani. 60% dintre ei au spus că vor să-și reducă consumul de media digitale. Li se pare că nu e bine să-și petreacă atât de mult timp cu ele. Majoritatea e acum de partea mea.

Am avut în Germania un puști de șapte ani care a organizat o demonstrație publică la Hamburg. La marș au participat copii cu pancarte pe care scria că părinții ar trebui să se uite mai mult după ei și mai puțin la smartphone-uri. Eu unul, la faza asta, pot să mă las pe spate și să mă relaxez. (Râde.) 

Și copiii de 14 ani încep să se gândească la media digitale, pentru că industria contribuie din ce în ce mai intens la schimbările de climă. Consumă extrem de multă energie. Dacă te uiți la date, amprenta de emisii de gaze a digitalului e de 4% din totalul global. Defalcat, din asta, 1% e consumul de pornografie, 1% serialele, platforme precum Netflix, 1% chat-ul și un pic sub 1% tot restul. Până în 2025, proporția va ajunge la 8% – și asta din cauză că sporește calitatea imaginilor. Peste cinci ani, vom avea pornografie la o calitate excelentă a detaliilor, în timp ce distrugem planeta. 8% e echivalentul avioanelor. 

Puștii din mișcarea Fridays for Future sunt pe punctul de a include și discuții despre industria digitală pe agenda lor. Mi se pare extraordinar. Odată ce tinerii de pe tot globul își vor da seama că nu e bine pentru ei, asta va fi.

Pentru opiniile mele, la apariția Demenței digitale, am fost făcut conservator și sceptic cultural. Am primit amenințări cu moartea. Am ținut prelegeri păzit de bodyguarzi. De-aia sunt atât de optimist acum. Când a ieșit cartea asta, a fost un scandal monstru. Reputația mea a fost profund afectată. Am pierdut finanțări de cercetare în valoare de un milion de euro în primele săptămâni după publicare. Personal, n-a fost o experiență bună. Iar acum, oamenii zic: „A, Spitzer. Da, da, are dreptate.” Asta s-a schimbat. Smombiesmartphone zombie, a fost cuvântul anului pentru tineri în 2015. M-am gândit: „S-au prins! I-au dat și un nume!” Din nou, pot să mă relaxez acum. (Râde.)

Sursa: scena9.ro Autor: Ioana Pelehatăi

Viena
Categorii
GermaniaInformații utileInterviuRomâniaSănătateŞtiinţă
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole