Sustenabilitatea ca tort sau ca cireașa de pe el

Am început să fim din ce în ce mai preocupați de amprenta pe care o lăsăm asupra lumii, indiferent că e vorba de câte noxe eliberăm, câți oameni angajăm,...
Viena

Am început să fim din ce în ce mai preocupați de amprenta pe care o lăsăm asupra lumii, indiferent că e vorba de câte noxe eliberăm, câți oameni angajăm, cât plastic folosim/reciclăm. Sustenabilitatea nu e doar un cuvânt care dă bine pe un raport, ci e un mod de a trăi la care ar trebui să aderăm toți, nu doar companiile. Am vorbit cu Ioana Szatmari, coordonator program CSR la ARC, despre cum am trecut din era CSR în era sustenabilității și despre piedicile pe care le întâlnim, fie că sunt legate de educația noastră, fie din cauze legislative.

Sustenabilitatea a început să fie un subiect de discuție acum mulți ani, un moment de cotitură fiind anul 1992, când la Rio de Janeiro lumea încerca să înțeleagă cum poate fi gestionat impactul companiilor și nu numai asupra mediului.

Și de aici a rezultat o definiție care descrie sustenabilitatea ca modul de operare al unei companii astfel încât să nu epuizeze resursele pe care le folosește și să nu distrugă mediul pentru ca generațiile viitoare să aibă și ele acces la resurse și să răspundă propriilor nevoi.

Bazele sustenabilității și CSR-ului nu au pornit de la companii, ci de la mediul ONG care a reacționat ferm la activitățile care au avut un impact asupra mediului înconjurător și care a pus presiune pe companii și decidenți pentru reducerea acestora. Primele astfel de reacții au fost legate de accidentele din industria petrolieră care au afectat mediul înconjurător, pentru ca mai apoi atenția să se îndrepte spre problemele legate de producția bunurilor și efectele asupra comunităților.

CSR versus sustenabilitate la nivel conceptual

Deși e unul dintre cele mai des folosite concepte, Responsabilitatea Socială a Companiilor (CSR) în realitate nu răspunde cu adevărat nevoilor de schimbare. E un concept care înglobează eforturile menite să corecteze efectele negative neintenționate ale activităților legitime ale companiilor, nu să pornească cu o viziune care să minimizeze impactul companiei.

CSR e o funcție reactivă, pe când sustenabilitatea este o abordare proactivă.

Paradigma sustenabilității spune că nu este de ajuns să reparăm ceea ce am afectat, ci trebuie să ne gândim de la bun început la aspecte precum utilizarea resurselor, impactul generat de procesele de producție, dar și impactul produselor pe toată durata lor de viață și să încercăm să limităm efectele negative de la bun început. Acest mod de gândire presupune o atenție sporită asupra modului în care ne construim produsele (design, funcționalități, acces la mentenanță, etc.). Totuși, nici sustenabilitatea nu răspunde pe deplin urgenței de schimbare. Astfel au apărut concepte cum este economia circulară unde deșeurile altei industrii pot deveni materie primă pentru produsele tale sau element esențial în procesul de producție.

Ce se întâmplă în realitate?

În realitate, nu suntem educați să funcționăm în sistem sustenabil. La începutul secolului XX a apărut un nou model de consum – iei-folosești-arunci. Acum 3 generații doar se promova consumul pe fast forward – produse de unică folosință, menite a fi aruncate imediat, fără atenție asupra impactului generat de viața atât de scurtă a produselor folosite. Modelele de business au fost construite pe un comportament al consumatorilor axat pe achiziții dese. Un model evident e cel din industria textilă (fast-fashion industry) care ne îndeamnă ca în fiecare sezon să ne schimbăm hainele – chiar și acum există două cicluri de vânzări în magazinele de haine ceea ce înseamnă mai puține utilizări, mai multe produse aruncate.

La momentul acesta suntem conștienți că trebuie să consumăm mai responsabil, dar sunt puțini pionieri care acționează conform acestui deziderat. Consumatorilor le e foarte simplu să continue în paradigma actuală și nu fac un efort conștient de a înțelege care e efectul acestui comportament asupra bugetului personal și asupra mediului. De exemplu, părinții sunt înclinați să folosească scutece de unică folosință în loc de scutece reutilizabile, chiar dacă acestea acum sunt mult mai ieftine (în funcție de perioada de folosință, scutecele refolosibile pot duce la o economie de 75% sau mai mult din prețul de cumpărare a scutecelor de unică folosință) și sunt la fel de comode ca celelalte. Spălarea scutecelor presupune un efort de organizare, pe care nu mulți sunt dispuși să îl facă. Pe de altă parte, e vorba și de companii unde procesele de schimbare presupun o inerție mare și nu există interconectivitate între industrii pentru a putea regândi procesele de reutilizare a materialelor. Există pionieri și aici, dar nu există o tendință generalizată în direcția asta.

Situația locală

România a urmat tendințele globale, iar în anii 2000 au apărut primele inițiative de sustenabilitate în România. S-a început cu partea corectivă și companiile au oferit sponsorizări pe proiecte punctuale – mai ales în cazuri foarte vizibile.

În timp, companiile au învățat că dacă tot investesc sporadic, în realitate nu vedeau niciodată impact. Așa a apărut nevoia companiilor de a înțelege efectele pe care le generează la nivel de comunități și diferite zone de sustenabilitate au fost îmbrățișate, în funcție de profilul fiecăreia. De exemplu, companiile de IT, în prezent, sunt axate în special pe forța de muncă pentru că le e greu să găsească și să păstreze angajați motivați.

În ce zone se implică companiile?

De exemplu, companiile din industria petrolieră au un interes major în proiecte de mediu, deoarece obiectul lor de activitate este interconectat cu mediul înconjurător. În egală măsură, această industrie a generat un impact major asupra forței de muncă datorită evoluției tehnologice care a generat disponibilizări. Multe comunități unde astfel de companii erau principalul angajator s-au confruntat cu problema de reangajare a muncitorilor care erau specializați pe operațiuni specifice industriei și care nu își mai găseau loc de muncă similar.  Situația acestor comunități era cu atât mai dramatică cu cât, de multe ori, un angajat ținea 3 sau mai mulți oameni pe salariul lui. Soluțiile găsite de companii au variat de la a-i respecializa pe operațiuni care erau încă cerute în companie, de a-i sprijini în a-și deschide mici afaceri sau de a deveni furnizori locali, fie în aceeași industrie, fie în industrii conexe. În acest mod, disponibilizările au putut fi gestionate cu un impact redus asupra forței de muncă.

În realitate, când vorbim de sustenabilitate nu putem numi o rețetă general valabilă. Pentru fiecare companie, sustenabilitatea e custom made. Asta dacă are deschiderea de a căuta astfel de soluții reale, care să ia în calcul oportunitățile și provocările din prezent și cele anticipate.

Sustenabilitatea, în mod ideal, nu este o funcție distinctă a afacerii, ea devine modul de operare a companiei. Dacă ar fi să ne uităm unde ar trebui să se regăsească ea în structura internă a companiei, ar fi în modul de gândire a tuturor angajaților și ar fi un criteriu de bază atunci când sunt luate deciziile de business. Totuși, pentru a ajunge acolo, trebuie să luăm în calcul și factorii externi care încurajează sau, dimpotrivă, împiedică schimbările în companii.  

Un astfel de factor crucial ține de mediul legislativ. Dincolo de provocările pieței libere, comportamentul consumatorilor, accesul la resurse etc., legislația poate încuraja – prin facilități fiscale, necesitatea de a implementa politici de mediu, etc – sau poate descuraja mediul de afaceri în această direcție. Un exemplu negativ de la noi este impredictibilitatea legislativă. Orice schimbare într-o companie presupune timp de planificare, ori schimbările ce au afectat major mediul de afaceri din România au dus la un mod de gândire axat pe minimizarea impactului negativ generat de schimbările de taxare și, în consecință, pe o abordare precaută a oricăror investiții.

Din cauza asta, momentan, sustenabilitatea e cireașa de pe tort. Dacă o companie nu știe ce se va întâmpla mâine cu taxele, nu va face genul de investiții ce pot duce, de exemplu, la eficientizarea proceselor de producție. Schimbările recente au obligat companiile să fie mai precaute, dar și mai dispuse să se coalizeze. Efectul pe termen scurt al schimbărilor legislative a fost reducerea drastică, în unele cazuri, a bugetelor de sponsorizări sau investiții. Pentru a-și atinge obiectivele de business și sustenabilitate, companiile încep să vadă beneficiul coalizării, să se gândească la fonduri comune, la a gândi împreună impactul și de a urmări efectele pe care le au.

La ARC am crescut odată cu credința companiilor în sustenabilitate

ARC a fost printre primele organizații neguvernamentale din România care au abordat deschis problema sustenabilității, creând un program dedicat pentru dezvoltarea acestei practici. Primele proiecte au fost pe administrare de sponsorizări, de mecanisme de implicare și sprijin în externalizarea programelor comunitare. Nevoia de implicare a generat nevoia de măsurare. Astfel, treptat am început să introducem proiecte de măsurare a impactului generat de programele comunitare susținute de companii, folosind modele internaționale, precum London Benchmarking Group sau SROI (Social Return on Investment, actualmente Social Value). Companiile au realizat nevoia de a înțelege impactul generat, dar și cum să își stabilească direcții viitoare. În consecință am specializat atât echipa, cât și gama de servicii oferite, ajungând acum să lucrăm inclusiv pe dezvoltarea de strategii de sustenabilitate cu companii precum Vodafone România.

Am fost printre primii consultanți ce am folosit standardele de raportare GRI ce acordă atenție tuturor ariilor de sustenabilitate – nu numai proiectelor comunitare, ci și aspectelor de guvernanță, mediu, angajați, evoluție, furnizori, comunitate și atenția acordată clienților. În prezent, putem spune că la nivel global GRI e cel mai utilizat sistem de raportare pentru tot ceea ce înseamnă practica unei companii.

Care sunt provocările atunci când vine vorba de a adera la o practică sustenabilă?

Provocările sunt multe și țin de tot lanțul operațional – să ai acces la autorități publice deschise la minte, să ai o legislație care să te încurajeze, nu să te demotiveze. Și să ai clienți și angajați educați. Toate aceste aspecte presupun mult timp, deoarece cam toate sunt legate de schimbările de comportament.

La nivel de intenție, lucrurile se mișcă și încep să se creeze clustere de lucru, ceea ce este fantastic. O agenție nu are cum să schimbe o industrie, chiar dacă lucrează cu zeci de companii. Dar dacă se creează suficiente noduri de informare, cum sunt de camere de comerț sau asociațiile profesionale din diferite industrii, atunci putem vorbi de o influență suficient de mare pentru a genera schimbare. Dacă aceste organizații își văd și asumă un rol în promovarea agendei sustenabilității, atunci da, putem vorbi de o evoluție vizibilă la nivel de țară.  

ARC își dorește să devină un catalizator al acestor intenții ale companiilor.

Dacă aceste schimbări se vor materializa, ne putem aștepta ca în următorii ani să vedem unele din următoarele evoluții:

  • Proiectele vor merge dincolo de companie și vor fi axate pe nevoi strategice.
  • Atenție la schimbare – la impactul pe care companiile îl generează și implicare acolo unde acestea pot genera impact.
  • Parteneriate între companii din industrii conexe, unde fiecare jucător poate contribui cu expertiză sau resurse.
  • Apariția mai multor modele de business ce au principiile sustenabilității ca parte din modelul de funcționare.

Sursa: http://arcromania.ro

Viena
Categorii
Sens Giratoriu
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole

  • RONDELURI (1)

    ÎMI APARE MAMA-N VISE Îmi apare Mama-n vise Tânără și tot frumoasă Îmi aduce iar narcise Și e noapte argintoasă… Tot pe drumuri interzise Cu parfum de chiparoase Îmi...
  • Epigrame 2019 (6)

    Fără explicaţie                 Precum pământul e rotund,         Chiar fără demonstraţie,         Dar şi prostia n-are fund,         Şi fără explicaţie!                                                 Geometrie casnică                                 Cum căsnicia nu-i un...
  • SLUJITOAREA DOMNULUI, MARIA

    Nedumerirea Oh, Tu, Doamne!… Oh, Tu, Doamne, Ce-ai trimis în prag de toamne pe-al Tău sol, înger atic, în Efes – oraș antic, cu trei zile înainte de-a pleca...
  • Rapsodiile Române de Enescu, într-o versiune vocală originală, concepută de Teodora Enache

    Rapsodiile lui Enescu așa cum nu le-ați mai ascultat niciodată? Orchestra înlocuită pentru prima oară de vocea umană, completată de chitară, violoncel și percuție braziliană? Cum ar suna cele...