TRĂIND SUB SCUTUL POEZIEI : Scurtă recenzie a volumului „Caruselul cuvintelor” /Valeria Fencea, Editura Eurobit, Timișoara, 2019

Când a luat decizia de a se urca în „Caruselul cuvintelor” d-na Valeria Fencea nu și-a imaginat cât de benefică îi poate fi poezia, ce efecte tămăduitoare aduce cu...
Viena

Liliana Moldovan

Când a luat decizia de a se urca în „Caruselul cuvintelor” d-na Valeria Fencea nu și-a imaginat cât de benefică îi poate fi poezia, ce efecte tămăduitoare aduce cu ea și câte beneficii sufletești potate să aducă un vers, o metaforă sau un epitet bine ales. Cuvintele, nu este nici un secret, au puterea de a alina, iar când sunt îmbrăcate în haina diafană a poeziei, reușesc să pună oamenii împreună și asta doar prin puterea lecturii unei simple cărți de poezie.
Nu știu exact în ce moment al vieții sale a primit d-na Valeria Fencea binecuvântarea poeziei, am aflat însă, citind prefața acestei cărți de versuri, că „dorința de a publica un volum de poezii i-a dominat gândurile de foarte mulți ani”. Așa se face, că în 2019, Aurelia Fencea, o persoană cu nevoi speciale, instituționalizată de aproape 30 de ani în Centrul de Îngrijire și Asistență din Ciutelec, a reușit să își împlinească visul și a devenit autoarea unui volum de versuri pline de candoare, optimism și nesecată credință.
Soarta i-a fost neprielnică și a trecut prin multe suferințe generate în primul rând de boala care o ține prizonieră într-un scaun pe rotile. Valeria Fencea nu a trăit însă ca o prizonieră. Gândurile i-au fost mereu libere iar dorința neștirbită de a evada din chingile unui trup lipsit de mobilitate și voința de a-și depăși, cu orice preț limitele, au ajutat-o să-și împlinească, nu un vis, ci mai multe. Astfel, de acolo din cămăruța ei de la Centru de Îngrijire, Valeria a urmat cursurile Facultății de Psihologie din Oradea, la secția de învățământ la distanță. Pe parcursul studiilor universitare a învățat că cea mai importantă lecție de viață nu se dobândește pe băncile școlilor, nici în amfiteatrele universităților, ci ea vine din interior, este o sursă a propriei inteligențe și a unei frumos cizelate gândiri creatoare.

Valeria Fencea

Versurile Valeriei Fencea s-au născut dintr-un prea plin de viață, din dorul nestins al autoarei care nu a văzut lumea dar a simțit-o, care nu a aflat despre fiorii iubirii dar a iubit viața, care nu a putut merge niciodată dar a reușit să zboare pe aripile speranței și ale bucuriei. Neștiută de lume, închisă în clepsidra singurătății, Valeria Fencea a învățat să aprecieze micile detalii ale vieții și reușea mereu să se bucure ori de câte ori, vreun suflet sensibil rezona cu versurile ei și avea răbdare să-i asculte lira sufletului.
Poezia, recunoaște autoarea, i-a oferit nesperata șansă de a intra, în felul ei unic, în vorbă cu oamenii știuți și neștiuți, dar mai ales de a intra în dialog cu Dumnezeu. Poeziile ei s-a născut cu unicul scop de a-și exprima bucuria și recunoștința pentru neasemuitul dar pe care l-a primit de la divinitate, și anume, puterea creatoare și darul însăși al vieții
„Învață-ne Doamne să ne bucurăm de un răsărit de soare
De un apus, de un fir al ierbii, de un boboc de floare
De un zbor spre înălțimi al păsărilor călătoare
De-o frunză ofilită desprinsă în vânt căzută pe cărare.” (p. 68)
„Înlănțuită sub scutul rugăciunii”, Valeria Fencea și-a însușit lecțiile vieții cu umilința specifică omului simplu și optimist dar și cu speranța unui suflet încărcat de recunoștință. Un suflet fericit pentru că a reușit să guste din frumusețea vieții așa cum se reflectă ea, nătâng, prin geamul cămăruței în care trăiește poeta și unde își zămislește gândurile și versurile.
Învelite în stilul versului clasic, folosind un limbaj necomplicat, decorat cu multă candoare, poeziile cuprinse în acest volum îți merg la suflet. Fără a avea pretenția de a atinge nivelul unei realizări literare de excepție, poeziile Valeriei Fencea îți deschid ochii și îți vorbesc despre micile bucurii ale vieții. Ele vorbesc despre lacrimi și suferință, despre furtuni și gânduri negre, dar și despre privilegiul de a primi mângâierea prin credință și de a bobândi harul cuvântului scris, frumos meșteșugit și pus atent într-o carte frumoasă ca o bijuterie delicată.
„Când gândurile triste îmi dau târcoale
Și cad pierdut pe-a vieții cale
Cu ochii plânși și un glas tânguitor
Caut ajutor la al meu iubit salvator.” – scrie atât de sincer poeta.
Când amintește de suferință, autoarea nu se lasă dominată de gândurile lipsite de optimism. Ea le alungă repede și le topește cu raze de speranță, le vindecă prin poezie și prin bucuria de a oferi cititorilor peste 105 poeme, cât cuprinde volumul „Caruselul cuvintelor”.
Iar tu cititorule, oprește-te pentru o clipă din zilnicul tău drum, suie în „Caruselul cuvintelor”, citește măcar un poem din carte, sau cel puțin parcurge acest articol, și dacă ți-a plăcut ce ai citit, trimite Valeriei Fencea un gând bun și mulțumește-i că a reușit să protejeze lumea cu aripile unor poezii fermecătoare.
LILIANA MOLDOVAN
Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole