Trecătorule, pleacă-ți fruntea…

Chişinăul – capitala R. Moldova – este un oraş mare şi modern, cu aproape un milion de locuitori. O curiozitate: încă de la portile orasului, când vii dinspre România,...
Viena

Chişinăul – capitala R. Moldova – este un oraş mare şi modern, cu aproape un milion de locuitori. O curiozitate: încă de la portile orasului, când vii dinspre România, vezi zeci de blocuri înalte, cu mai multe etaje, nou construite, majoritatea nelocuite!

 Spre deosebire de anul 1991, când am fost pentru prima oară în  Basarabia, acum aproape toată lumea vorbeşte… moldoveneşte – cum o catalogheaza președintele statului, Igor Dodon. Limbă pe care noi, românii din dreapta Prutului, o înţelegem perfect, fără să folosim acel “diabolic” dicţionar moldo-român al unui individ rusofon!?!

Sunt multe obiective turistice de văzut aici, dar eu sunt interesat, deocamdată, mai mult de istorie. A neamului românesc.

Având ghid un coleg ziarist, Ion Negrei, ajung în locul unde, în martie 1918, s-a semnat Unirea Basarabiei cu România: Sfatul Ţării. Alături, pe un teren viran, observ o piatră înfiptă în pământ, care ar putea fi chiar un monument. Textul, atunci greu lizibill, este citit de către distinsul meu însoţitor.

 Ceea ce aflu, mă cutremură. “Aici, într-o groapă comună, au fost îngropaţi de vii intelectuali,  oameni de cultură şi activişti politici din Sfatul Ţării. Ei au fost descoperiţi în 1941, când Basarabia a fost eliberată. La deshumare, cadavrele au fost găsite cu mâinile legate cu sârmă ghimpată şi alte forme de tortură, toate purtând amprenta KGB-ului sovietic, care, începând din iunie 1940, ocupase clădirea consulatului italian din perioada interbelică, atunci când Basarabia făcea parte din România. Acum, acea clădire, în care zeci de patrioţi români au fost torturaţi şi masacraţi cu sălbăticie, nu mai există. A rămas doar o piatră-monument, pe care – cum spuneam – cu greu, se poate citi: “Trecătorule, pleacă-ţi fruntea întru cinstirea memoriei basarabenilor masacraţi aici de călăii bolşevici, în iunie 1940 şi iulie 1941”.

Păcat că autorităţile de la Chişinău nu prea trec pe aici pentru a-şi “pleca fruntea…”, altfel ar fi amenajat corespunzător acest loc de tristă amintire pentru românii-basarabeni.

Ioan Popescu

Viena
Categorii
MoldovaSens Giratoriu
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole