Triptic cultural Iaşi – Vaslui – Brăila în Dealul Copoului

Într-o frumoasă zi de vară, pe 25 iulie 2021. la Cercul Militar din Iaşi, în sala mare de spectacole, CLIPELE DE ÎNĂLȚARE SUFLETEASCĂ au fost la ele acasă în...
Viena

Într-o frumoasă zi de vară, pe 25 iulie 2021. la Cercul Militar din Iaşi, în sala mare de spectacole, CLIPELE DE ÎNĂLȚARE SUFLETEASCĂ au fost la ele acasă în rândul publicului. Iar evenimentul organizat de Liga Scriitorilor Români – Filiala Iași-Nord Est, Uniunea Creatorilor Profesioniști – Sucursala Iași şi Cenaclul de Literatură şi Pictură „Octav Băncilă” al Cercului Militar Iași au adunat în aceeaşi locaţie importanţi oameni de cultură din Iaşi, Vaslui şi Brăila, care au onorat manifestarea din Dealul Copoului.

În spiritul tradiției, activitatea a început cu intonarea imnului național de către eleva de gimnaziu Karla Ursu, solistă cunoscută de la o vârstă fragedă. Cei prezenți s-au ridicat în picioare și cuprinși de emoții au ascultat vocea unică a interpretei, versurile ce străbat întreaga ființă.

La data de 29 iulie, în fiecare an, este marcată Ziua Imnului Național al României, simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării, precum și sigiliul statului.

Despre „29 iulie – Ziua Imnului Național al României” a conferențiat prof. ing. Solo Rotenstain. În cuvântul său domnia sa a amintit despre semnificația, istoria, cine a compus „Deșteaptă-te, române”, alte lucruri mai puțin știute.

În continuare, a avut loc şi o dublă lansare de carte, autorii fiind:

– Arhimandrit Dr. Ștefan Gușă, cu volumul ”Movila lui Burcel – Legendă, istorie și adevăr”;

– Prof. Dr. Dumitru V. Marin, cu volumele  „Bătălia pentru Vaslui. Ro”, „Marin 80” și „Opera Magna 4”.

Într-o atmosferă de înaltă ținută culturală, Silvia Hodaş a vorbit apoi despre valoarea cărții „Movila lui Burcel”. Părintele Arhimandrit Dr. Ștefan Gușă, de la Mănăstirea „Ștefan cel Mare și Sfânt”, este o confirmare a unei voințe rar întâlnite, al unui împătimit al istoriei, un mare ctitor de biserici și mănăstiri.

Jurnalista şi scriitoarea vasluiancă Silvia Hodaş a mai menţionat: „Am avut onoarea, bucuria, dar și emoția prezentării Părintelui Arhimandrit Dr. Ștefan Gușă și a cărții sale, un adevărat document peste vremuri.

A dorit să lumineze un colț din Univers și a reușit ridicând, cu multă trudă de care nu s-a plâns niciodată, biserici și mănăstiri pe meleaguri vasluiene, dar și trei locașuri de cult peste Prut: în Cimitirul din Țiganca, în curtea Spitalului din Leova și în orașul Ștefan Vodă.

În scurtul răgaz din alergarea sa prin viață construind, înălțând, creând oaze de închinăciune, s-a așezat la masă, a prins clipa și a conceput lucrări pentru trei doctorate: teologie, filozofie și filologie. Obișnuit să tot înalțe mănăstiri, cu osteneală peste măsură, multă înțelepciune, izbit de viață în toate părțile, de fiecare dată a devenit mai puternic și a reușit să construiască adevărate monumente arhitecturale. A mers pe urmele lui Ștefan cel Mare să-l cinstească așa cum se cuvine, să lase o urmă a trecerii sale prin aceste locuri.

Gândindu-se că, poate, nu și-a încheiat încă menirea  a realizat o sinteză a documentelor despre mănăstire și movilă și le-a cuprins în acest volum, lansat astăzi. O carte – document, cu o imagine pe copertă ce amintește de „Legendă, istorie și adevăr”. Este structurată pe șapte capitole: Movila lui Burcel – monument istoric, Legendă și adevăr, Rezervație natural-floristică, Așezare monahală, Fundație non profit. Cămin de bătrâni și Adăpost al victimelor violenței în familie, Asociația Grupul de acțiune locală „Movila lui Burcel”, Denumiri locale. Bine documentată, cartea ilustrează și munca imensă depusă pentru a reda valoarea acestui monument, pentru a nu rămâne doar Movila lui Burcel. Cu multă dăruire, autorul a surprins un moment din istoria neamului nostru, convins fiind că și pe aceste meleaguri s-a plămădit istorie.

Asfințituri și răsărituri de soare să ne găsească pe locurile sfinte, pe unde a trecut odinioară Ștefan cel Mare și care le-a pus în valoare tot un Ștefan, un Ștefan venit din Mălinii lui Labiș, venit să sădească și pe aceste locuri credință și sfințenie, să valorifice un crâmpei din istoria poporului nostru. Frumusețea acestor meleaguri va semăna în sufletele pelerinilor credința moșilor și strămoșilor noștri, dragostea de neam și pământul străbun, speranța”.

În prim plan s-a aflat şi umoristul Ioan Hodaş, cu alese cuvinte despre activitatea arhimandritului dr. Ştefan Guşă.

S-a vorbit apoi despre prodigioasa activitate a Prof. Dr. Dumitru V. Marin, om de cultură cu 51 volume publicate, cu o activitate socială, editorială și de presă bogată. Cărțile lansate reprezintă rodul unei munci și a unei experiențe îndelungate, a mai menţionat scriitoarea Corina Matei-Gherman.

Alte lansări în cadrul manifestării duminicale de la Cercul Militar Iaşi:  Revista „Nord-Est Cultural”, nr. 7, 2021 și în premieră, Albumul CD „Muzica și poezia alungă pandemia”.

Pe parcursul întregii activități au evoluat artiști de muzică ușoară, folk, populară, instrumentiști care au dat ritm, culoare și valoare manifestării.

O surpriză deosebită ne-a făcut Wanessa Radu, actriță și cantautor de la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila și care a venit special la activitate culturală de la Iaşi. Ne-a încântat cu vocea sa sublimă, cu melodii folk ce veneau parcă din adâncurile sufletului ajungând la inimile noastre. Toată numai zâmbet, numai bucurie și nu aveai cum, doar privind-o, să nu ți se umple sufletul de trăirile momentului. Entuziasmul dânsei a umplut sala.

Ne-au încântat cu muzica populară artistele Genoveva Porumb (Vaslui) și Rodica Murgu (Iaşi). Ca de obicei Karla Ursu (doar 12 ani), deținătoarea mai multor premii, a surprins prin voce, pasiune și dăruire.

Adi Gegiuc, cunoscut cantautor, în acorduri de chitară, cu o voce caldă, ne-a împresurat cu o liniște asemenea celei ce „se scurge printre salcâmii în floare”.

A urmat Ștefania Turcu, o liceană, o violonistă „minune”.  A cântat cu atâta acuratețe încât aveai impresia că muzica sa vine de undeva, din depărtările marilor muzicieni clasici. Când a început să cânte „Balada”, arcușul părea că lunecă singur pe strune, și parcă undeva într-un colț de scenă, după o draperie bogată, privea Ciprian Porumbescu uimit de frumoasa fată plăpândă, îmbrăcată într-o rochie roz-pal, ce cânta dumnezeiește. În sală s-a așternut atâta liniște, încât nu puteai nici să respiri ca să nu cumva să pierzi clipa.

Ieşeanca Ştefania Turcu învaţă acum la „Dinu Lipatti” în Bucureşti, unde a trecut în clasa a X-a, are o bursă de la Margareta, principesă a României, şi se pretăteşte să devină studentă la Viena, în Austria, a mai informat publicul Dan Teodorescu, preşedintele LSR – FINE.

Silvia Aboaice, interpretă de muzică ușoară, inegalabilă prin dăruirea de a cânta și a încânta audiența; cu vocea sa ne-a dus în mijlocul unor peisaje încântătoare.

Pe durata manifestării s-au ţinut şi două momente de reculegere pentru Elena Crăciun (mama Generalului dr. ing. cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu, un prieten al grupării ieşene) şi pentru poetul Andrei Maftei, plecaţi recent spre Ceruri.
În altă ordine de idei, avand în vedere că, pe 29 iulie, de Ziua Imnului naţional al României, scriitoarea Silvia Hodaş aniversează o frumoasă vârstă, profesoara din comuna vasluiană Codăeşti a primit un frumos buchet de flori şi un cadou dulce din partea colegilor, care i-au cântat şi tradiţionalul „Mulţi ani trăiască!”, sub bacheta dirijoarei şi interpretei Silvia Aboaice.

Alături de membrii Ligii, în sală s-au mai aflat cei însetați de cultură, de frumosul exprimat prin cuvinte, muzică, pictură, etc.
Fotoreporterii de serviciu au fost Calistrat Robu, Ioan Vârlan şi Silvia Hodaş care au imortalizat cele mai deosebite momente.

Scriitorii Corina Matei Gherman și Dan Teodorescu au moderat evenimentul cu ingeniozitate şi profesionalism.

Totul s-a încheiat într-o armonie a prieteniei şi putem spune:

Felicitări, celor care au fost implicați direct în actul de cultură! Felicitări, pentru cei care au contribuit la crearea unei atmosfere plăcute! Felicitări, tuturor participanților! Am plecat spre casele noastre mai bogați sufletește, cu inima plină de frumos și dor (deja!) de cultura…cea de toate zilele.

Partenerii media au fost mai multe publicaţii din România, Germania, SUA, Canada, cu mulţumirile de rigoare din partea organizatorilor. Următoarea manifestare este programată duminică, pe 22 august 2021, de la ora 12.30, tot la Cercul Militar din Iaşi, cu invitaţi din Iaşi Oneşti, Botoşani şi Vaslui.
SILVIA HODAŞ şi DAN TEODORESCU

Viena
Categorii
ActualitateRomânia
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole