Un ambasador al tradiţiilor culturale din lumea satelor mureşene

Interviu cu Ilie Frandăş REPERE BIO-BIBLIOGRAFICE Membru al Ligii Scriitorilor din România, Ilie Frandăş s-a născut în localitatea Glăjărie din Valea Gurghiului, la 27 februarie 1952, este licenţiat în...
Viena
Ilie Frandăș

Interviu cu Ilie Frandăş

REPERE BIO-BIBLIOGRAFICE

Membru al Ligii Scriitorilor din România, Ilie Frandăş s-a născut în localitatea Glăjărie din Valea Gurghiului, la 27 februarie 1952, este licenţiat în drept al Universităţii  “Al. I. Cuza” din Iaşi şi are un masterat în management administrativ la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu (2008).

Este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi a publicat  peste 300 de articole în publicaţii locale şi din ţară.

Iubitor de tradiţii, de cărţi şi de istorie, este autorul  unor studii şi comunicări susţinute la congrese, conferinţe şi sesiuni de comunicări, pe teme de istorie şi folclor.

            A realizat emisiuni TV, pe tema istorie şi tradiţie şi a publicat umătoarele cărţi : „Lunca Bradului – repere în timp”, (2002) ; „Valea Gurghiului – istorie şi spiritualitate”, (2008) ; „Pe Mureş şi pe Gurghiu”, (împreună cu prof. Ioan Torpan, 2009) ; „Dr. Eugen Nicoară şi Astra Reghineană”, (împreună cu prof. Marin Şara, 2011) ; „Puncte de vedere” (2011) ; „Petelea – repere în timp” (2012) ; „Culegere de folclor din Hodac” (2015, împreună cu Maria Pop) ; „Valea Gurghiului – istorie şi spiritualitate” (ediţia a II-a ,adăugită-600 pagini) ;  „Alte puncte de vedere” (2019).

Liliana Moldovan (L.M.) : – Modul  în care membrii societăţii actuale îşi petrec timpul liber poate fi un etalon de măsurare a apetitului lor pentru activităţi culturale şi a interesului lor pentru lectură. Observăm însă că apetitul românilor pentru acest gen activităţi este în cădere liberă. Ce putem face pentru a opri acest fenomen?

Ilie Frandăş (I.F.) : – „Omul cât trăieşte învaţă”. Pornind de la acest principiu este normal ca şi în timpul liber, ca o recreaţie, omul să se informeze. În ziua de astăzi tentaţiile sunt foarte mari, pe măsura mijloacelor de informare, care de care oferind o modalitate mai comodă, fapt ce pune oarecum în umbră cartea şi cititul. Totuşi, pentru generaţia mea, cititul a fost şi a rămas poate, cel mai utilizat mod de informare şi de instruire, deoarece, bunica mea Firuca, m-a învăţat să citesc de la vârsta de trei ani. Noi locuiam destul de departe de şcoală şi de grădiniţă, astfel că nu am beneficiat de o acomodare preşcolară, iar, în prima zi de şcoală, Costică, vecinul meu, care trecuse pe a II-a, m-a dus şi pe mine acolo. O încăpere destul de mare, cu bănci ocupate fiecare de trei elevi. În cele din faţă cei din a I-a, urmau cei din a II-a şi în spate, la perete, în ultima bancă, Leontina, Angela şi Mariana, cele trei fete din a IV-a. Nu-mi amintesc cum a trecut prima oră, decât când a sunat clopoţelul. Învăţătorul Aurel Dunca şi toţi elevii s-au ridicat şi au ieşit din clasă. Am rămas singur şi din curiozitate, am început să inventariez imaginile şi obiectele pe care atunci le vedeam pentru prima oară într-o astfel de ordine. Mergând printre bănci în intenţia de a ieşi şi eu pe uşă, care se afla în spate, m-am oprit la ultima bancă pe care erau deschise cărţile de Citire, a celor din a IV-a. M-am aşezat şi am început să citesc pagina unde era deschisă cartea, fiind  furat de frumuseţea ei, în comparaţie cu singura cărticică de poveşti şi cele două de rugăciuni, pe care le aveam acasă. Timpul recreaţiei a trecut repede şi clopoţelul a sunat din nou iar elevii au intrat în clasă, văzându-mă că eu nu am fost ieşit. Leontina, fata în banca căreia am stat, m-a prins de mână şi s-a adresat învăţătorului:

 -Tovarăşu învăţător, copilul acesta a stat în banca mea!

 Învăţătorul, calm şi cu stăpânire de sine m-a întrebat:

 – Ce ai făcut în bancă la fetele din a IV-a?

– Am citit în cartea de Citire.

-Da, tu ştii să citeşti?

-Da, ştiu.

– Atunci citeşte să vedem.

– Am citit două trei fraze din aceiaşi carte. Copii ascultau şi se minunau. Ei nu au mai văzut ca unul din a I-a să ştie citii în cărţile de a IV-a Învăţătorul m-a luat de mână şi m-a dus în cancelarie. Acolo, la o masă stătea directoarea şcolii, Beluţi, cum i se spunea, o femeie de treabă.

   – Copilul ăsta ştie să citească, rosteşte învăţătorul mândru. Atunci directoarea se uită în jur, dar în toată cancelaria nu avea nici o carte. Văzându-i disperarea, am pus mâna pe ziarul de pe masă, „Scânteia” şi am început să citesc de  pe prima pagină.

– Da tu ştii să citeşti şi în ziar?, a rostit mirată şi cu zâmbetul pe buze.

– Da, şi în ziar.

Atunci a scos din buzunar şi mi-a dat un leu.

Pasiunea pentru cărţi porneşte de la citit. Aveam în sat o bibliotecă cu vreo 2000 de volume. Le-am citit pe toate, până prin clasa a VI-a, astfel încât lecturile necesare până la terminarea liceului, le aveam încă din copilărie. De  fapt, atât pasiunea pentru cărţi, cât şi cea pentru istorie, a venit de la un vecin al meu, Vasile Lucaciu, care a fost de faţă la atentatul de la Sarajevo, despre care îmi povestea când umblam împreună cu mieii pe păşunea satului, pe „Sub Coastă”, pe „Pietrar”, pe „Curmătură” şi prin „Poiana lui Ion”. Avea multe cărţi în chirilică şi m-a învăţat să citesc. Mi-a fost uşor, deoarece din a V-a, aveam la şcoală limba rusă. În momentul când Lucaciu a închis ochii, Ion, copilul său mai mic, mi-a adus într-un sac cărţile respective pe care le păstrez şi acum. Pe măsură ce am învăţat mai multe şi am ajuns să cunosc oameni învăţaţi, pasiunea pentru cărţi s-a accentuat încât fascinat de scrieri am început şi eu să scriu, îmbrăţişând o pasiune nouă, legată de cuvântul scris. Mi-am dat seama că există cărţi care merită să fie citite şi trebuie citite, precum şi multe lucruri şi fapte despre care merită să se scrie şi în această credinţă am lărgit aria scrisului în sfera jurnalistică.

Dar, în vâltoarea în care este prinsă omenirea astăzi, fluxul de informaţii şi de tentaţii este imens, aşa că cititorii tratează cu uşurinţă şi pe fugă, mai ales  articolele jurnalistice, precum şi comunicările sau conferinţele pe care le audiază. Astfel, ca să rămână ca mărturii peste vreme, am început să public în volume acele articole şi comunicări. Chiar dacă apetitul pentru citit „este în cădere liberă”, mă bucur când cineva îmi spune că a citit ce am scris eu, sau când cei care scriu, fac menţiuni biografice în legătură cu titlurile mele. Aceasta îmi dă speranţa că încă există interes şi pentru cuvântul scris.

L.M. : – Un alt aspect îngrijorător se referă la lipsa de ataşament al tinerilor pentru lumea satului şi  tradiţiile strămoşeşti. Credeţi că există şanse să restabilim echilibrul dintre tradiţionalism şi modernismul ultra-tehnicizat?

I.F. : – Tradiţia şi lumea satului sunt legate de existenţa istorică a neamului nostru. Aşa cum aţi remarcat şi dumneavoastră am abordat aceste teme în tot ce am scris, dar mai mult, sunt un practicant al tradiţiilor. Chiar la vârsta pe care o am activez într-un ansamblu folcloric alături de tineri dansatori şi mă bucur mult când   împreună  reuşim, mai ales pe scene sau la parade de port popular din alte  ţări,  să stârnim interesul şi aplauzele unui numeros public. Am avut mereu foarte mulţi tineri în jurul meu şi am simţit mereu pasiunea lor pentru tradiţie. Până acum, într-un astfel de anturaj, am reprezentat ţara de 25 de ori pe scenele unor festivaluri internaţionale din mai multe ţări şi încă mă simt în stare să o mai fac. Să nu mai vorbim de festivalurile, petrecerile sau nunţile la care particip. Am fost de multe ori colăcar şi staroste pe la nunţi şi atunci am reuşit să stârnesc interesul pentru frumoasele noastre tradiţii strămoşeşti. Desigur că această pasiune am şi scris-o, sau am vorbit despre ea în comunicări. Fiind de loc, din Valea Gurghiului, am scris atât cât am aflat, din istoria acelui minunat meleag, cât şi despre tradiţiile de acolo. M-am bucurat că cititorii au fost interesaţi de temele abordate de mine, atât ei cât şi administraţiile locale achiziţionând acele cărţi. Sunt dezamăgit însă de atitudinea celor puşi să finanţeze activităţile culturale din judeţ, când, din start, dispun ca să nu fie finanţată publicarea de cărţi. Astfel, cei care scriu, cu foarte mici excepţii, sunt obligaţi să-şi finanţeze singuri publicarea cărţilor, în timp ce bugetele administarţiilor, pentru cultură, sunt destul de semnificative, dar se risipesc pe alte activităţi.

În ce priveşte echilibrul între modernism şi tradiţie, există preocupări. Aşa cum am menţionat, foarte mulţi tineri sunt interesaţi de tradiţii, de folclor, de cântecul, portul şi poezia populară. Aceşti tineri însă, majoritatea urmează o formă de învăţământ şi, vrând, nevrând, o programă şi nişte profesori, care de multe ori ignoră echilibrul despre care vorbim.

Faţă de ce am publicat până acum, legat de tradiţii, cântece şi versuri populare, am sute de pagini scrise, pe care intenţionez să le public, în funcţie de posibilităţile pe care le voi avea.

Sunt mulţumit totuşi că de câţiva ani încoace mi se încredinţează realizarea de emisiuni TV, pe teme de tradiţii şi istorie, care au succes la public.

L.M. : – Ce ne puteţi spune despre declinul ideilor de patriotism şi naţionalism, principii care nu se asortează cu spiritul societăţii actuale  care îmbrăţişează teoriile  globalizării. Ce rol credeţi că poate avea ASTRA în cadrul procesului de armonizare dintre viziunea naţionalistă şi cea  globală asupra lumii actuale? 

I.F. : – În ce priveşte patriotismul şi naţionalismul, se cultivă în şcoală, iar dacă  acolo, istoria neamului este ignorată sau răstălmăcită, atunci ce aşteptări putem să avem?  Sunt încă mulţi tineri şi adulţii care urmează tradiţia neamului, îmbracă straiul strămoşesc, merg la colindat pe la Crăciun şi ţin sărbătorile din calendar, urmează alaiul de la nuntă, respectă cortegiul mortuar şi drapelul ţării, se ridică în picioare când se cântă imnul şi se descoperă când intră în biserică, îşi iubesc semeni, chiar dacă sunt de alt neam şi îi respectă, şi aceasta ne face să credem că ne menţinem în continuare identitatea de neam. Chiar şi cei plecaţi departe, acolo unde sunt, procedează la fel şi poartă mereu dorul de oamenii şi de locul natal, ne dau speranţa optimismului. Avem o istorie atât de frumoasă şi interesantă, avem tradiţii şi creaţii de mare valoare, avem doar datoria să le respectăm şi atunci nu vom pierde nimic. În acelaşi timp există un fel de patrioţi de tinichea, care strigă cât îi ţine gura „Noi suntem români!”, dar nu îşi iubesc aproapele, pârăsc, sunt invidioşi, sunt oportunişti, promovează nonvaloarea, ignoră istoria, nu îmbracă staiul strămoşesc, nu au ruşine de oameni şi nici frică de Dumnezeu. Din cauza acestora societatea noastră este atât de afectată moral.

În ce priveşte ASTRA, sunt un activist pasionat de promovarea culturii şi urmez principiile acestei asociaţiuni, contribuind la răspândirea lor. La nivel local, sunt membru fondator al despărţământului şi iniţiator al reînfinţării revistei „Astra Reghineană”, care a apărut în perioada interbelică. Nu este locul aici să prezint realizările în acest domeniu, care au valoare culturală, menţionez că doar în acest an, prin despărţământul nostru, am colectat în jur de 3000 de cărţi, de la membri şi simpatizanţi, pe care le-am donat unor biblioteci. În anii trecuţi am făcut acelaşi lucru, trimiţând mii de cărţi în Basarabia, la Cernăuţi sau la Vidin, urmând pilda înaintaşilor noştri de a promova cultura scrisă. Voi continua şi în viitor această acţiune, pentru a contribuii la sprijinirea celor care nu prea au posibilităţi să cumpere cărţi şi care sunt interesaţi să citească.

L.M. : – Ce a însemnat pentru dumneavoastră primirea în Liga Scriitorilor Filiala Mureş?

I.F. : – Am participat la adunarea de constituire a filialei şi împreună cu ceilalţi scriitori şi poeţi m-am bucurat că iată, se iniţiază o nouă acţiune de promovare a culturii scrise, într-un moment în care promovare în alte asociaţii de acest gen a început să se facă pe interes, nu pe merit. La nivelul filialei noastre  toate acţiunile care au urmat au fost transparente, fiecăriu membru oferindu-i-se posibilitatea să publice în colecţiile promovate de ligă prin Editura Napoca Nova. Prin articole în presă, preşedintele filialei a popularizat toate acţiunile şi în paralel, periodic a iniţiat întâlniri cu scriitorii în cadrul  Asociaţiei  „Avram Iancu” din Târgu-Mureş şi în alte locuri. De asemenea, atât conducerea filialei, cât şi ceilalţi scriitori au fost invitaţi şi au participat la alte activităţi culturale de nivel local sau naţional. Faptul că sunt membr al Ligii Scriitorilor, mă onorează.

L.M. : – În 2011 aţi publicat o carte scrisă în colaborare cu profesorul Marin Şara, care a condus timp de 30  de ani destinele  Bibliotecii municipale „Petru Maior” din Reghin. Ce bucurii sufleteşti v-a adus prietenia cu acest ambasador al cărţii şi culturii reghinene?

I.F. : – Am scris acea carte în urma unui studiu pe parcursul mai multor ani, a caietelor rămase de la Dr. Eugen Nicoară, fost preşedinte al Despărţământului ASTRA Reghin, în perioada interbelică, personalitate ştiinţifică şi culturală a Mureşului Superior. Prietenul meu Marin Şara, posesor al Ordinului „Meritul Cultural în grad de Cavaler”, mi-a fost o adevărată călăuză în domeniul cercetării istorice şi a formării mele pe tărâm cultural. Am colaborat mulţi ani la „Gazeta Reghinului”, şi amândoi am iniţiat reapariţia revistei „Astra Reghineană”. Împreună am organizat în anul 2014, la Reghin, cadrul în care s-a desfăşurat cea de-a 109-a Adunare Generală a Asociaţiunii ASTRA, la care au participat 160 de invitaţi din ţară şi 30 de invitaţi din afara graniţelor. Printre participanţi s-au numărat Ionel Vlad, preşedintele de atunci al Academiei Române, Alexandru Surdu, vicepreşedintele Academiei Române, iar Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia, Irineu, a stat în prezidiul adunării, alături de Episcopul Greco-Catolic de Oradea,  Virgil Bercea, demonstrând că ce nu poate rezolva politica sau ierarhia bisericească, se poate rezolva într-un cadru cultural.

L.M. : – În general, cărţile sunt scrise pentru a atinge mintea şi inima cititorilor.  Care este mesajul volumului pe care l-aţi publicat în acest an şi cărei categorii de cititori se adresează el?

I.F. : – Ultima mea carte intitulată „Alte puncte de vedere”, cuprinde  articole şi comunicări care au fost publicate în diverse publicaţii. Sunt convins că cele cuprinse în cartea respectivă, ating atât mintea, cât şi inima unor cititori, deoarece mereu mă întâlnesc cu oameni care îmi împărtăşesc părerile lor. Desigur că tematica abordată este vastă, dar am insistat mereu pe temele mele preferate, istorie şi tradiţie. În acest cadru am evidenţiat momente istorice, personalităţi, manifestări culturale şi evenimente din anii 2007-2018.

Referindu-mă la mesajul cărţii, menţionez că scriu despre lucruri ce merită să fie scrise şi încerc rezolvarea prin scris şi cultură a unor probleme pe care nu le rezolvă politica.

L.M. : – V-aţi gândit deja la următorul proiect editorial?

I.F. : – Desigur că m-am gândit. Este o carte la care am lucrat mai mulţi ani, care se referă  la rezistenţa împotriva comunismului în Valea Mureşului Superior, temă curajoasă şi prea puţin tratată de scriitorii mureşeni. În momentul de faţă manuscrisul se află la un erudit istoric, cunoscător al perioadei respective  şi a metodelor folosite de cei care au lucrat în organele de represiune, pe care l-am rugat să îl citească şi să se pronunţe printr‑un cuvânt înainte sau o prefaţă. Sper ca anul viitor, lucrarea respectivă să vadă lumina tiparului.

Liliana Moldovan

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole