Un Mozart inedit, în premieră mondială

Cei care au avut privilegiul de a vedea partituri manuscrise ale lui Mozart au putut constata că acestea sînt fără fisuri, adăugiri sau reveniri. O „ciornă“ a lui Mozart...
Viena

Cei care au avut privilegiul de a vedea partituri manuscrise ale lui Mozart au putut constata că acestea sînt fără fisuri, adăugiri sau reveniri. O „ciornă“ a lui Mozart arată ca o pagină deja tipărită. De fapt, Mozart nu pare a fi avut ciorne. Compunea „șnur“, de parcă ar fi scris după dictare; forma definitivă se închega în mintea lui și era perfect cizelată înainte de a fi fost pusă pe hîrtie. Ceea ce se întîmplă absolut rarissim în istorie, dacă se întîmplă. Curatorii de la J.P. Morgan Library & Museum, de la New York, au avut, cîndva, ideea de a expune alături partituri de Mozart și de Beethoven. Pe cît sînt de „curate“ paginile lui Mozart, pe atît sînt de încărcate, de pline de ștersături, de ezitări și de variante manuscrisele lui Beethoven, Se spune, s-a tot spus, că Mozart compunea așa cum respira. Este o explicație – cea mai simplă și mai la îndemînă – pentru numărul uriaș de partituri mozartiene care au ajuns pînă la noi. Dar și pentru faptul că unele piese, perfect construite, sînt extrem de scurte.

Lista lucrărilor care poartă semnătura compozitorului născut la Salzburg cuprindea, pînă nu prea de mult, 626 de titluri. Atîtea sînt incluse, după cum știu cei inițiați, în prima ediție a catalogului întocmit de Ludwig von Köchel în 1862. Dar, tot după cum știu specialiștii, nu toate aceste lucrări există „fizic“. Cel puțin, pînă acum. Între cincizeci și o sută dintre acestea s-au pierdut. Mai exact, erau deja pierdute în momentul în care Köchel le-a inclus în inventar. Titlurile acestor piese au ajuns pînă la noi – la Ludwig von Köchel, iar apoi la muzicieni și melomani – numai fiindcă figurează în scrisori și în alte documente din vremea lui Mozart. Iar Köchel le-a introdus în catalog, sperînd că măcar o parte dintre ele vor ieși la suprafață, la un moment dat. Ceea ce, pînă astăzi, nu s-a întîmplat prea des.

Se întîmplă însă altceva. Cîteodată, în momente imposibil de anticipat, iese la iveală cîte o piesă inedită, despre existența căreia nu se știa nimic sau la existența căreia aluziile erau atît de vagi, încît era aproape imposibil să mai mergi pe urma lor. Totuși, multe astfel de piese, deși autentice, sînt incomplete. Importanța lor pentru istoria muzicii e totuși de netăgăduit. Nu numai pentru că ele „rotunjesc“ un inventar, ci și – poate, în primul rînd – fiindcă aruncă o lumină nouă asupra altor opusuri, care au intrat, de mult, în circuit. Apar însă, deși mult mai rar, și piese terminate, finisate și independente. Iar acesta, în istoria muzicii și a culturii, este un adevărat eveniment. Ultimul, cel mai recent, eveniment de acest gen s-a petrecut – adică, s-a încheiat și a fost făcut public – în urmă cu două săptămîni.

Pe 27 ianuarie 2021, la 265 de ani de la nașterea lui Wolfgang Amadeus Mozart, în sala mare a Fundației Mozarteum de la Salzburg, pianistul sud-coreean Seong-Jin Cho a interpretat, în premieră mondială, Allegro în re KV 626 B16. Este o piesă de dans, cu durata de 94 de secunde.

Istoria acestei piese am aflat-o, ca și multe dintre datele cuprinse în textul de față, de la dr. Ulrich Leisinger, specialist de la Fundația Mozarteum. Pe scena sălii mari (dar goale) de la Salzburg a Fundației, acesta a purtat o discuție – animată, însă relaxată – cu Rolando Villazón, directorul artistic al „Săptămînii Mozart“, pe care au inaugurat-o în acest fel. Reproduc aici cîteva date: Allegro în re KV 626 B16 a fost propusă spre cumpărare de un anticar de artă, dealer în autografe, de la Londra, în 2017. Acesta a contactat Fundația Mozarteum și le-a oferit experților o mostră, apoi încă una, pentru a decide. Ulterior, le-a împrumutat originalul partiturii pentru două săptămîni. Iar în urma expertizelor multiple, Fundația Mozarteum a achiziționat lucrarea. S-a dovedit că piesa a fost compusă la Milano, în 1773. Mozart o menționează într-o scrisoare către sora sa, Maria Anna („Nannern“), scrisoare în care, pe cît s-ar părea, a și inclus-o (hîrtia pe care e notată e îndoită!). De la Nannern, partitura a ajuns la fiul lui Mozart, Carl Thomas. Ce s-a întîmplat după aceea și pe unde a mai trecut, în drumul ei pînă la noi, nu știm, fiindcă povestea nu o spune.

MARIANA NEȚ

SURSA : Un Mozart inedit, în premieră mondială | Observator Cultural

Viena
Categorii
Exclusiv
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole