Un Simpozion Internaţional în sistem online a unit din nou malurile Prutului

Ediţia a XV-a a Simpozionului Internațional „Cucuteni 5000 REDIVIVUS: științe exacte și mai puțin exacte” a avut loc pe 23-24 octombrie 2020. La ședința Comitetului de organizare din 19...
Viena

Ediţia a XV-a a Simpozionului Internațional „Cucuteni 5000 REDIVIVUS: științe exacte și mai puțin exacte” a avut loc pe 23-24 octombrie 2020.
La ședința Comitetului de organizare din 19 august 2020 la propunerea domnului academician Nicolae Dabija s-a luat decizia ca acest eveniment, programat iniţial în Republica Moldova, să se desfăşoare în sistem online, datorită pandemiei de coronavirus – Covid 19, după cum a informat domnul Valeriu Dulgheru, din Chișinău.
Organizatorii manifestării au fost Universitatea Tehnică a Republicii Moldovei; Forul Democrat al Românilor din Moldova (FDRM); Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi; Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău; Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava; Academia de Ştiinţe Tehnice din România (ASTR); Muzeul Serviciului Vamal al Republicii Moldova; Asociaţia Culturală Pro Basarabia şi Bucovina; Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi.
A fost editat şi o Culegere de lucrări, pe cuprinsul a 256 pagini, la „BonsOffices”, din Chişinău.
Comitetul de onoare al evenimentului a fost alcuit din nume importante ale culturii diplomaţiei, administraţiei şi ştiinţei din dreapta şi stânga Prutului, dar şi din Uniunea Europeană, după cum urmează: Prof. univ. dr. hab. Viorel Bostan, Rector, Univ. Tehnică a Moldovei; Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Republica Moldova; Acad. Ion Bostan, Universitatea Tehnică a Moldovei; Acad. Ion Tighineanu, Academia de Științe a Moldovei; Prof. univ. dr. ing. Lorin Cantemir, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi, D.H.C. al Universităţii Tehnice a Moldovei; Acad. Nicolae Dabija, poet naţional, Preşedintele Forului Democrat al Românilor din Moldova; Prof. univ. dr. ing. Alexandre Herlea, Universitatea Tehnologică Belfort, Franţa, Preşedintele Casei Române din Paris; Prof. univ. dr. Alexandru Mironov, ex-ministru al Tineretului și Sportului, scriitor, România; Prof. dr.ing. Dumitru Palade, ex-ministru al Cercetării, România; Prof. univ. dr. ing. Peter Lorenz, Universitatea din Saarbrucken, Germania; Prof.univ.dr.ing. Vasile George Puiu, Univ. „Vasile Alecsandri“ din Bacău, vicepreşedinte al Asociaţiei Culturale „Pro Basarabia şi Bucovina”; Prof.univ.dr.ing., Nicolae Seghedin, prorectorul Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” din Iaşi; Dr. Lăcrămioara Stratulat, Director Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi; Prof. univ. dr. ing. Radu Munteanu, Universitatea Tehnică din Cluj – Napoca, D.H.C. al Universităţii Tehnice a Moldovei; Prof. univ. dr. ing. Adrian Graur, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava, D.H.C. al Universităţii Tehnice a Moldovei; Acad. Gheorghe Ghidirim, Universitatea de Stat de Medicina şi Farmacie „N. Testemițeanu”, Chișinău; Petru Costin, directorul Muzeului Serviciului Vamal al Republicii Moldova; Gheorghe Diaconu, director Complexul Turistic „Costești”; Mihai Tun, ex-primar de Cucuteni; Ion Dolganiuc, primar sat Colibași, raionul Cahul; Natalia Petrea, ex-primar comuna Costești, raionul Ialoveni; Tudor Grigoriță, șef secție Cultură, r-nul Ialoveni; Daniel Soroiu, primar comuna Cașin, jud. Bacău, România; Constantin Tudose, Cașin, jud. Bacău, România; Şoimaru Vasile, dr.prof., Academia de Studii Economice din Moldova.
În cadrul evenimentului, intervenţiile participanţilor au fost structurate pe mai multe capitole, precum: Civilizaţia Cucuteni; Din istoria artelor; 80 ani de la răpirea Basarabiei de către URSS; Din istoria tehnicii şi învăţământului românesc; Portrete în timp; Prezentări de carte;
Cuvintele de salut au fost adresate participanţilor de către domnii profesori şi academicieni Viorel Bostan, Florin Teodor Tănăsescu, Nicolae Dabija, Vasile George Puiu, Lorin Cantemir.
În discursul domniei sale, domnul Vasile George Puiu, prof. univ. dr. ing. la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, vice-președinte al Asociației Culturale „ProBasarabia și Bucovina”, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, scriitor şi poet, a menţionat:
„Stimate Domnule Rector!
Stimaţi Oaspeţi!
Dragi universitari, dragi prieteni!
Este extrem de important să afirm astăzi că această manifestare inițial științifică „Cucuteni 5000 REDIVIVUS: ştiinţe exacte şi mai puţin exacte” a devenit un fenomen cultural. Un fenomen cultural, care ne unește simțirile noastre naționale de pe cele două maluri de Prut. Și dacă încă mai discutăm așa vreau să vă spun că în cronologia desfășurării evenimentului au apărut foarte multe modificări în bine. Vă aduceți aminte, unii dintre Duimneavoastră, care erați în sală pe atunci, că după ce am rostit niște versuri închinate Basarabiei și Bucovinei din volumul „Discurs pentru memoria Prutului”, care n-a apărut în 1989 când a fost scris, spuneam că: „Și tu Basarabie, ori Sfântă Bucovină / Sunteți ca și cum României îi lipsește o mână / Și-au pus-o să cerșească tâlharii / La poarta bisericii să stea / Duminica nemaifiind sărbătoare în Patria mea!”. Iar mai târziu, așa printr-o inspirație divină cum spunea prietenul nostru Nicolae Dabija, poetul nostru național, am avut o intervenție de moment cu două versuri în care spuneam: „Oricât ar fi de sărbătoare / Ceva la inimă mă doare”. Iată că nu mai este obligatoriu acest pașaport. Se poate trece cu buletinul. Este încă un pas înainte. Și cred că și acțiunea noastră de unire spirituală va duce în final la Unirea Neamului. Vă multumesc foarte mult!”.
Au fost prezentate mai multe cărţi în cadrul manifestării culturale din octombrie 2020, prezentările fiind făcute de Valeriu Dulgheru, Nicolae Dabija, Dumitru Olaru. Volumele prezentate au fost: „Prima dragoste e întotdeauna ultima”. Autor: Nicolae Dabija; „Fenomenul Cucuteni în culturile neolitice din spațiul geografic locuit de români”. Autor: Radu Adrian;
Prezentare cărți de poezie 2020. Autor: Victor Cobzac: artist plastic şi poet; „Basarabie răstignită”, vol. 16. Autor: V. Dulgheru; „Istoria Tehnicii şi a Industriei Româneşti”. Coordonator: Dorel Banabic; „Repere”. Autor: prof. univ. dr. ing. Vasile George Puiu; „Ion Valuţă: biobibliografie (vocație, exigență, rațiune)”. Autori: V. Dulgheru şi E. Plăcintă.
Ultimul volum menţionat beneficază de un motto din opera regretatului poet Grigore Vieru, după cum urmează: „Dacă trecutul este nu din vina noastră împrăștiat, el trebuie cules, înmănuncheat și așezat ca o comoară de aur înaintea copiilor și tinerilor întru înălțarea noastră în ochii lumii ca neam vrednic și sănătos”.
În final, profesorul Vasile George Puiu, care şi-a făcut studenţia la Iaşi, acolo unde a fost redactor şef adjunct (alături de Dan Teodorescu) la revista „Viaţa Politehnicii” şi realizator de emiuni la Radio Iaşi în anii ’70, ne-a declarat: „Acest Simpozion Internaţional se desfăşoară anual, odată în Republica Moldova şi odată în România. Din păcate, anul acesta, din cauza pandemiei, el a avut loc doar online, dar bine că a avut loc! Poate pe viitor vom putea şi fizic să ne reîntâlnim cu fraţii noştri de peste Prut!”.

DAN TEODORESCU
11.11.2020 – Iaşi, România

Viena
Categorii
ActualitateCulturăMoldovaRomânia
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole