Victorie dificilă în faţa fraţilor din stânga Prutului

Peste puţine zile, România va debuta la FUTSAL EURO 2018 de la Ljubljana (Slovenia), acolo unde se va confrunta cu Portugalia şi Ucraina în faza grupelor. Pentru pregătirea acestor...
Viena
Peste puţine zile, România va debuta la FUTSAL EURO 2018 de la Ljubljana (Slovenia), acolo unde se va confrunta cu Portugalia şi Ucraina în faza grupelor. Pentru pregătirea acestor două partide, România joacă două meciuri amicale cu naţionala Republicii Moldova, ambele fiind programate la Deva.
Duminică, pe 21 ianuarie 2018, în primul dintre ele, care s-a încheiat cu 9 goluri, România a învins Republica Moldova destul de greu, cu scorul de 5-4 (3-2), cu menţiunea că în selecţionata oaspeţilor de peste Prut au evoluat patru jucători care sunt legitimaţi la echipe de primă ligă din România, ei fiind Constantin Burdujel şi Andrian Lașcu (ambii de la CS United Galați), Cristian Obadă şi Sergiu Tacot (ambii de la  Autobergamo Deva), cu toţii fiind în echipa de start.
Pentru România, selecţionerul Robert Lupu a trimit în formaţia de start de Tonița – Fl. Matei, Cr. Matei, Ignat, Pânzaru. Oaspeții au început curajos și au reușit să înscrie de două ori (0-2) înainte ca jucătorii României să revină până în pauză prin reușitele lui Laszlo Szöcs, Florin Matei (eurogol) și Dumitru Mimi Stoica (3-2).
Și repriza a doua a început ca și prima, cu două reușite ale moldovenilor, pentru 3-4. Dar tricolorii au dovedit încă o dată că pot reveni în joc, au făcut-o în ambele meciuri ale barajului cu Georgia, și au câștigat la un gol diferenţă. Același Dumitru Mimi Stoica și din nou Florin Matei (min. 39), dintr-o lovitură de la 10 metri, au închis tabela la scorul de 5-4 pentru gazdele partidei.
Pentru moldoveni au marcat Sergiu Tacot (2 goluri), Cristian Obadă şi Andrei Negara.
Pentru naţionala Republicii Moldova au evoluat: Oleg Chitoroagî – Constantin Burdujel, Andrian Lașcu, Cristian Obadă, Sergiu Tacot, apoi Alexandru Ţâmbalist, Andrei Negara, Sergiu Munteanu, Victor Costin. Antrenor: Vladimir Vusatîi.  
Lotul convocat de Robert Lupu pentru EURO 2018 este următorul: Vlad Iancu (Informatica Timișoara), Petrișor Tonița (Autobergamo Deva), Andrei Grigoraș (FK Odorheiu Secuiesc) – Robert Florin Matei, Cristian Matei, Adrian Pânzaru, Paulo Ferreira, Dumitru Mimi Stoica, Alpar Csoma, Florin Ignat (toți de la Autobergamo Deva), Savio Valadares, Felipe Oliveira (Informatica Timișoara), Szőcs László (Futsal Klub Odorheiu Secuiesc), Octavian Cireș (CS United Galați), Emil Răducu (Luxol – Malta).
Revanța dintre România şi Republica Moldova este programată luni, 22 ianuarie 2018, de la ora 18:00, tot în Sala Sporturilor din Deva.
DAN TEODORESCU
Viena
Categorii
Sens Giratoriu
Niciun comentariu

Răspunde

*

*

Alte Articole